ARGEȘUL – GAZDA CAMPIONATULUI MONDIAL DE KAIAC CANOE PENTRU JUNIORI

Stiri

Peste 1.300 de sportivi din întreaga lume se vor întrece pe pistele de la Complexul Sportiv Național CNS Bascov – Budeasa.

Astâzi, 24 iulie, la Complexul Sportiv Național CNS Bascov – Budeasa, a avut loc conferința de presă premergătoare Campionatului Mondial de Kaiac Canoe pentru Juniori U23 Sprint, ce se va desfășura în această locație, în perioada 1 – 4 august.

La eveniment au participat Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, președintele Federației Române de Kaiac Canoe, Ioan Bîrlădeanu, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, prefectul Emilian Dragnea, primarii comunelor Bascov și Budeasa, Gheorghe Stancu și Nicolae Rachieru, directorul Complexului Sportiv Național CNS Bascov – Budeasa, Aurel Brătulescu, precum și alți membri din staff-ul Federației Române de Kaiac Canoe.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 31 iulie, de la ora 19.00, în Piața Vasile Milea din municipiul Pitești, unde delegațiile de sportivi din 64 de țări pe pe întregul mapamond vor defila, în acordurile Fanfarei ”Argeșul” a Centrului Cultural Județean Argeș.

Competiția se va desfășura în perioada 1 – 4 august, în fiecare zi cu începere de la ora 8.30, accesul publicului fiind liber.

Totodată, în preambulul acestei conferințe a avut loc o întâlnire legată de ultimele pregătiri ale Campionatului, la care au participat, alături de rerezentanții Federației Române de Kaiac Canoe, secretarul de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sortului Cosmin Butuza, reprezentanții autorităților publice județene și locale angrenate în organizarea acestei competiții, respectiv Consiliul Județean Argeș, Prefectura Argeș, primăriile Pitești, Mioveni, Bascov, Budeasa, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Cpt. Puică Nicolae”, Serviciul Județean de Ambulanță, Direcția Județeană de Sănătate Publică, Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea.

Discuțiile au fost legate atât de serviciile de cazare și transport, cât și de măsurile de siguranță și protecția sportivilor, fiind punctate detaliile privind desfășurarea în cele mai bune condiții a competiției.

„Este o competiție care onorează România, dar mai ales „România de la Argeș”, întrucât acest campionat mondial are loc în județul nostru. Pe lângă imaginea formidabilă generată de desfășurarea acestui eveniment sportiv în Argeș, este o oportunitate și din punct de vedere economic și turistic, dat fiind faptul că în această perioadă toate hotelurile din Pitești, Mioveni și Curtea de Argeș sunt ocupate la capacitate maximă. Facem în continuare echipă atsfel încât și ediția din acest an a campionatului să fie o reușită, iar sportivii să plece cu o impresie pozitivă legată de județul nostru și de România. Am avut și ședințe tehnice cu reprezentanții instituțiilor implicate în mod direct în organizarea acestui eveniment. Suntem pregătiți și îi invităm pe iubitorii de sport să ia parte la această competiției și să încurajeze participanții și, în special, echipa României.” – Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș.

Considerat drept cel mai important eveniment al sporturilor nautice găzduit de România, acest campionat mondial reunește peste 1.300 de participanți și se află deja la a doua ediție în Argeș, prima dată fiind organizat în anul 2017.

Țările participante: Africa de Sud, Algeria, Angola, Argentina, Australia, Azerbaijan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Chile, China, China Taipei, Cipru, Columbia, Coreea de Nord, Croația, Cuba, Danemarca, Egipt, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Hong Kong, Iran, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Kazakhstan, Kyrgyztan, Letonia, Lituania, Macao, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Moldova, Nigeria, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Senegal, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, SUA, Tailanda, Tajikistan, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Uzbechistan, Venezuela.

PROGRAMUL COMPETIȚIEI:

Miercuri, 31 iulie, Piața V. Milea, ora 19.00:Deschiderea oficială – Parada delegațiilor

Competiția oficială – Baza Nautică Bascov – Budeasa:

Joi, 1 august:                       8.30 – 14.00            15.00 – 18.00

Vineri, 2 august:                 8.30 – 14.00            15.00 – 18.45

Sâmbătă, 3 august:            8.30 – 13.50             15.00 – 18.30

Duminică, 4 august:          8.30 – 14.50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

68 − = 65