Biserica Domnească din Pitești (Biserica „Sfântul Gheorghe” ) – ctitorie a domnitorului Țării Româneşti, Constantin Şerban (1654 – 1658) şi a soției sale, Doamna Bălaşa, a fost înălțată în anul 1656. Acest monument prezintă o arhitectură aparte, care oglindeşte rafinamentul la care ajunsese arta construcţiei ecleziale în Ţara Românească, la mijlocul secolului al XVII-lea.
Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe”este una dintre cele mai vechi clădiri din Pitești. Acum mai bine de 350 de ani, în Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe” veneau la slujbe domnitorul Țării Românești din acea perioadă, Constantin Șerban împreună cu soția sa, Domnița Bălașa. Aceștia sunt cei care au ctitorit lăcașul de cult ce a trecut nevătămat de-a lungul veacurilor.
Biserica se găsește în centrul Piteștiului chiar la kilometrul zero al municipiului, fiind cel mai cunoscut loc medieval din oraș. Aceasta a fost construită în anul 1656, însă până în anul 1746 nu apare în nici o atestare documentară. Abia în anul 1746 lăcașul a fost numit în documentele lăsate de către mitropolitul Ungro-Vlahiei, Neofit, care au fost publicate în „Jurnalul Bisericii Ortodoxe Române” din anul 1876 și trecute mai apoi în Sinodicul Bisericii Sfântul Gheorghe.
Edificiul a fost realizat din cărămidă, iar alegerea acestui material în locul pietrei a fost cea care i-a conferit construcției impresia unei așezări vechi muntenești din jurul secolelor XV – XVI. Biserica beneficiază de trei părți și mai exact altarul cu naosul care sunt păstrate în forma lor originală, în timp ce pronaosul este mult mai ridicat și decorat diferit în comparație cu restul clădirii. Cel din urmă conferind impresia că a fost adăugat ulterior celorlalte două. Biserica are o valoare arhitectonică inestimabilă datorită pridvorului care a fost supraînălțat prin intermediul unui foișor, iar pe mai multe coloane realizate din cărămidă a fost ridicată clopotnița, o soluție tehnică folosită pentru întâia oară în Țara Românească.
Despre clopotele bisericii se știe că au ars în incendiul din anul 1848, împreună cu acoperișul din șindrilă și amvonul bisericii. Însă, din fericire majoritatea lucrurilor din Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe” au fost salvate, urmând bineînțeles mai multe lucrări de restaurare. Acoperișul a fost modificat în unul de tablă, iar în locul vechilor turle de mici dimensiuni a fost realizată o turlă mare de 37 de metri orientată spre apus.
În jurul anilor 60 biserica s-a regăsit pe lista construcțiilor propuse pentru demolare, însă parcă printr-o minune, sentința aceasta a fost modificată într-un ordin de restaurare totală care să respecte planul original. Astfel că au urmat lucrări între anii 1963, respectiv 1968, când pictura din naos a fost realizată de către artistul Gheorghe Stoenescu. Despre pronaus se știe că a fost realizat între anii 1971, respectiv 1974, de către Gheorghe Popescu și Niculina Dona.
Pe lângă Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe” în trecut a funcționat și Școala Domnească din Pitești care a fost atestată documentar pe la jumătatea secolului al XIII-lea.
În ziua de astăzi încă sunt păstrate aici vechile manuale din fosta școală, dar și mai multe exemplare de cărți vechi românești, unele având importante adnotări care fac referire la istoria Piteștiului.
(Text: www. editiadedimineata.ro și Cătălin Tudor). Carte poștală din anul 1900, Editura Mihail Lazăr.
P.S. Cert este că vechea biserică „Sf. Gheorghe” din Piața… Episcopiei/„Lenin”/„Milea”, arăta cu totul altfel, înainte de restaurări. Din punct de vedere al restaurărilor, nu e deloc corect ce s-a întâmplat, ar fi trebuit să arate întocmai, dar cel mai important e faptul că biserica a rămas pe picioare! De câte ori făcea mari mitinguri la Pitești, de pildă, Nicolae Ceaușescu, din balconul Casei Albe, biserica „Sf. Gheorghe” îi stătea în față! Firește, ca… monument, nu ca o casă a Domnului, cum era, de altfel! (Jean Dumitrașcu)
