În luna iunie 1884, diaconul Teodor Băjenaru, fost elev al Conservatorului de muzică şi declamaţiune din Bucureşti, este hirotonit la Biserica „Sf. Gheorghe” din Piteşti. Cu dragoste faţă de activitatea corală, Teodor Băjenaru organizează, în 1897, un cor pe patru voci, la biserica din Piteşti, în 1904 fondând Societatea Muzicală Română „Dorul”. Una dintre partiturile compuse de Băjenaru, „Gornistul de la Griviţa”, se bucură de mare succes la public.
Scormonind mai bine în biografia acestuia, am aflat că, la 1905, la Editura „H. Steinberg” din Bucureşti, Băjenaru-Piteşti a publicat broşura „Ce te legeni, codrule”. În fapt, un „Album muzical”, cuprinzând coruri şcolare culese şi aranjate de A.L. Ivela. Printre acestea, şi „Ce te legeni, codrule”, cu următoarea precizare: „duo soprani e alta, tenor, bassi; cor pe patru voci. Cuvinte de Eminescu”.
Iubitorii de muzică din Piteşti de la începutul secolului 20 erau, astfel, iniţiaţi în Eminescu, și nu doar la nivel de romanțe, cum se lansase o modă în grădinile de vară bucureștene.
Şi pentru că tot vorbim de contribuţia muzicii corale la promovarea lui Eminescu, să amintesc aici şi de manifestarea culturală organizată la Palatul Culturii din Piteşti, la 10 ianuarie 1970, „Omagiu lui Eminescu”, la care au participat, printre alţii, Augustin Z.N. Pop şi colonelul pensionar Gheorghe Eminescu, nepotul poetului. Cu acel prilej, s-au interpretat partiturile „O, rămâi”, „Pe aceiaşi ulicioară” şi „Mai am un singur dor” (armonizare de Emanoil Popescu), „Somnoroase păsărele” (Tudor Flondor), „Revedere” (Dumitru Kiriac) şi „Ce te legeni, codrule” (Enrico Mezatti).
Iată că un preot din Pitești, Teodor Băjenaru, se află printre primii promotori în muzică a versurilor lui Eminescu.
(Din volumul în curs de elaborare „Din istoria vieții muzicale piteștene”, de Jean Dumitrașcu)
