Partidul Național Liberal nu privea cu ochi buni ridicarea unui alt partid puternic. Și asta tocmai în Argeș (ca să fim corecți, Muscel), fief al liberalismului. Lupta lui Ion Mihalache cu Brătienii s-a întins de-a lungul a trei decenii. Încă din ianuarie 1914, Mihalache și-a depus candidatura, ca independent, simplu învățător fiind, pentru Colegiul III de Muscel, fără succes.
Mihalache încă nu înființase Partidul Țărănesc, era înainte de război. Dinu Brătianu, fratele șefului Guvernului, îl împiedică să-și facă obișnuita campanie electorală. Liberalul Constantin Rădulescu-Codin, marele folclorist, îl scoate pe Mihalache „în brânci” dintr-un local din Topoloveni etc. În prezent, îi respectăm pe toți, dar, pe atunci, așa se scria istoria!
La alegerile din mai 1920, lupta dintre țărăniști și liberali se acutizează, dar guvernul favorizează Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu, eroul al Primului Război Mondial (niciun liberal din Argeș nu intră în Parlament, trei deputați aleși sunt țărăniști, iar doi – Dumitru Micescu și Ștefan Martinescu – sunt de la Partidul Poporului, guvernamental).
La 28 iulie 1920, Nicolae Iorga nota: „Azi a vorbit foarte frumos Mihalache… un foarte mare succes, cu o expunere bogată, în care s-a dovedit om învățat pe altă cale decât a diplomelor școlare”. Mihalache era încurajat de multe partide, nu doar de Iorga, în dauna lui Ionel Brătianu, în politica mare a țării.
Marele Ionel Brătianu, după tot ce făcuse pentru Țară, în decembrie 1920, își pierde chiar postul de deputat! Președintele Adunării Deputaților de atunci, scriitorul Duiliu Zamfirescu, ridică problema răspunderii pentru „pierderile inutile” din Primul Război Mondial, vizându-l pe șeful P.N.L. Vexat, Ionel Brătianu refuză să se prezinte la ședințe, postul său fiind declarat… vacant!
(va urma)
Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a activității parlamentarilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu
