Prin 1999-2000, am publicat un amplu articol despre mișcarea legionară din Pitești și din Argeș, dar nu îl am la îndemână, iar Biblioteca Județeană Argeș este închisă. La vremea respectivă, cu o documentare făcută direct de la bătrâni foști legionari, multe nume nu îmi spuneau nimic, dar pe măsură ce a fost tipărită destulă „literatură legionară”, am putut face mai multe legături între oameni, fapte, funcții. Dacă am avut prefect legionar, și anume pe dr. M. Georgescu, și primar legionar la Pitești, și anume pe maiorul Gh. Roşculescu, despre care am scris, iată că am avut și un deputat legionar de Argeș, pe Alexandru Cantacuzino.
Născut în 1901, în conacul Ghica – Cantacuzino, prințul Alexandru Cantacuzino era descendentul unei familii domnitoare românești, care a dat țării mulți domnitori și cărturari. Urmează Academia de Drept Internațional de la Paris și își ia doctoratul în drept la Haga. La 25 de ani era văzut ca o mare speranță a diplomației românești, angajându-se, mai întâi, ca șef de cabinet în Ministerul Afacerilor Externe. În 1927, prințul Barbu A. Știrbey, ministru de externe, îl numește secretar de legație și însărcinat cu afaceri al României la Haga și Varșovia.
După 1930, este atras de mișcarea legionară, ca și alți tineri intelectuali de elită ai țării. Devine unul din cei mai apropiați colaboratori ai „Căpitanului” (Corneliu Zelea Codreanu), acesta acordându-i cel mai înalt grad în ierarhia legionară, de „Comandant al Bunei Vestiri”. Publică articole naționaliste în revista „Axa”, revistă editată de Ion Moța, Mihail Polihroniade, Mircea Eliade și Alexandru Constant. Participă la reuniuni și la demonstrații, unele urmate de grave tulburări ale ordinii publice (în special cel de la Târgu Mureș, din aprilie 1936, Cantacuzino acuzându-l virulent pe Armand Călinescu pentru că ar plănui asasinarea Căpitanului).
În 1936, Alexandru Cantacuzino pleacă voluntar, cu detașamentul legionar condus de generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul, să lupte în Spania de partea fasciștilor. În aceeași perioadă, de partea cealaltă a baricadei, se afla și un alt viitor deputat de Argeș, Constantin Doncea. Pentru merite deosebite în luptă, prințul e decorat de însuși generalul Franco cu medalia „Crucea Roșie”. Revenit în țară în 1937, este judecat pentru evenimentele de la Târgu Mureș și condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Căpitanul îl numește șef al Corpului Legionar Moța-Marin, un fel de gardă personală, una formată din 10.033 luptători.
Cantacuzino a candidat la alegerile din 20-22 decembrie 1937, din partea partidului Totul pentru Țară în județul Argeș, reușind să fie ales cu unul dintre cele mai bune scoruri electorale obținute de legionari, 32,73 %. Media pe țară obținută de legionari a fost de 15,58 %, plasându-i pe locul al treilea. Alexandru Cantacuzino rămâne deputat de Argeș până la data de 27 februarie 1938, când regele Carol al II-lea dizolvă Parlamentul și instaurează dictatura regală.
Cu un mandat atât de scurt, nu-i putem cere prințului Cantacuzino să fi făcut ceva pentru Argeș. Oricum, pe el îl interesa Țara, nu un județ care îl votase. De altfel, în 1938, ministrul de Interne și deputatul de Argeș Armand Călinescu declanșează violent lupta cu legionarii, la ordinul regelui. Argeșeanul îi și spune lui Carol al II-lea: „Tocmai mi-ați semnat condamnarea la moarte”. Căpitanul este arestat, alături de alți 44 de lideri legionari, printre care și Cantacuzino. Ca într-un film de acțiune, acesta din urmă reușește să evadeze din trenul care îi ducea la Jilava, ascunzându-se. Este condamnat în lipsă la 9 ani de închisoare.
La 13 octombrie 1938, Cantacuzino emite o „circulară” prin care anunța că „Mișcarea Legionară este hotărâtă să pună capăt îndrăznelilor dlui Călinescu”. Fostul deputat de Argeș avea un plan chiar de a-l răsturna pe rege, dar nu a apucat să-l pună în practică. La 28 octombrie 1938, a fost arestat pe când se plimba prin București, deghizat în ofițer, fiind întemnițat la închisoarea din Râmnicu Sărat, alături de alți lideri legionari. În noaptea de 21-22 septembrie 1939, imediat după asasinarea premierului Armand Călinescu, Alexandru Cantacuzino, în timp ce era în carceră la Râmnicu Sărat, este ucis alături de alți comandanți legionari, cum ar fi Gh. Clime, Mihail Polihroniade, Cristian Tell, Nicolae Totu ș.a.
În fine, să mai spunem că, având un condei bun, a publicat volumele „Cum suntem” (1934), „Românul de mâine” (1935), „Între lumea legionară și lumea comunistă” (1935), „Românismul nostru” (1936), „Pentru Christos. Amintiri de pe frontul din Spania” (1937; reeditare: 2018).
Un intelectual, un prinț, un cărturar, un posibil mare diplomat. Un luptător cu arma în mână pe frontul din Spania. Un comandant de oști, mâna dreaptă a Căpitanului. Un evadat, un deținut politic, un executat în celulă, noaptea. Avea 38 de ani. Ne lipsește un Sergiu Nicolaescu să facă un film după viața acestuia.
Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.
