DEPOZITĂRI ILEGALE DE DEȘEURI ÎN PITEȘTI

Administrativ

Primăria Municipiului Pitești, prin Serviciul Tehnic – Compartiment Protecția Mediului, alături de comisarii Gărzii de Mediu, a desfășurat o serie de acțiuni comune pentru verificarea amplasamentelor unde au loc depozitări/abandonări ilegale de deșeuri (din construcții, deșeuri vegetale, precum și deșeuri menajere în amestec), conform OUG nr.195/2005 privind protecția mediului.
De asemenea, se fac toate demersurile necesare pentru identificarea proprietarilor acelor terenuri unde sunt semnalate depozitări de deșeuri, aceștia fiind notificați în scris pentru salubrizarea urgentă a perimetrelor vizate și menținerea curățeniei terenurilor deținute.
Zonele igienizate au fost transmise către Poliția Locală a Municipiului Pitești în vederea monitorizării, iar pentru evitarea depozitărilor ulterioare în zonele limitrofe au fost montate bariere pentru împiedicarea accesului.
Periodic au loc acțiuni de verificare a salubrizării localităților, fiind monitorizate în special amplasamentele unde au fost identificate depozitări ilegale de deșeuri, precum și modul în care Primăria Municipiului Pitești aplică măsurile stabilite de eliminare a depozitelor ilegale de deșeuri.
Implementarea măsurilor stabilite de OUG 74/2018, de modificare a legislației de mediu în vigoare privind regimul deșeurilor, pe principiul „poluatorul plătește”, este, de asemenea, permanent, o prioritate pentru autorități și administrație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 11 =