DIN CULISELE CULTURII (10). URMAȘII LUI ZAVAIDOC TRĂIESC ÎN AUSTRALIA

Cultura

Imediat după ce am făcut publică organizarea primei ediţii a Festivalului de muzică lăutărească veche „Zavaidoc” de la Pitești, în toamna anului 2006, ştirea a fost preluată cu bucurie de cam toată presa de limbă română, tipărită şi electronică. Aşa a aflat de festival, dintr-un ziar electronic din Canada, una dintre nepoatele lui Zavaidoc, care s-a şi grăbit să îmi scrie din… Australia! Doamna Cecilia Şerban, fiica sorei lui Zavaidoc. De la d-na Cecilia am primit şi ştirea că fiica lui Zavaidoc trăieşte (şi mi-a dat adresa din Cotroceni), când nimeni nu mai ştia nimic despre aceasta, după ce fusese evacuată din casă, şi mi-a trimis fotografii inedite prin Daniela Soros, de la Agenţia de presă „Romanian Global News”.

Între timp, pe… holul Teatrului „Marin Sorescu” din Craiova (pentru că nu avea o cabină a sa, deși slujea teatrul de zeci de ani), am definitivat cu maestrul Tudor Gheorghe „Regulamentul festivalului”, insistând pe dimensiunea de „muzică lăutărească veche”, prilej de discuții fără număr până astăzi, pentru că fiecare înțelege altceva prin muzica lăutărească veche!!

Am mers de urgență acasă la Constanţa-Puşa Teodorescu-Zavaidoc, am stat de vorbă în mai multe rânduri, am făcut contract de copy-right pentru a edita, sub auspiciile Centrului Cultural și Primăriei Pitești, primul C.D. Zavaidoc din România – ,,Cine m-aude cântând’’, apoi am ajuns la Mănăstirea Cernica, unde este înmormântat marele Zavaidoc, alături de soţie şi de băiatul său,  botezat chiar Zavaidoc. Am discutat despre refacerea mormântului, a crucii, am sperat că voi găsi sponsori, dar de unde?, miliardarii Piteștiului îmi cereau invitații la festival, nu care cumva să cumpere bilete, mai apoi nu am putut interveni în nume personal la administrația cimitirului; în fine, cu timpul, m-am luat cu alte treburi, iar mormântul marelui Zavaidoc a rămas în aceeași stare deplorabilă până astăzi…

În paralel, în toamna anului 2006, fixam repertoriul pentru concurs, realizam contractul cu o televiziune centrală, Favorit TV (care a făcut enorm pentru festival, prin numeroasele reluări), făceam bannere, mash-ul de scenă, comandam cupe, sonorizare, fixam juriul, căutam… concurenți și interpreţi care să susţină recitaluri, în frunte cu Nicolae Botgros şi ,,Lăutarii’’ din Chişinău. Cum, în regulament, precizam că la festival va fi lansată şi o carte, prima, despre Zavaidoc, m-am văzut pus în situația de a o scrie peste noapte (cărticica a apărut datorită Simonei Fusaru care, în ultima săptămână de dinaintea festivalului, m-a tot bătut la cap să o concep, fiindcă am promis, iar eu tot amânam, invocând lipsa, reală, de timp! Peste un an sau doi, din cartea mea va cita, lăudându-mă, chiar Tudor Gheorghe, la un spectacol al său de la Pitești, dovedind că o citise și făcându-mi și cea mai frumoasă reclamă, în fața celor 800 de spectatori).

Mai apoi, cel mai greu a fost cu d-na Puşa Zavaidoc. Le-am transmis nepoatelor din Australia (Paula Sofia şi Cecilia Şerban) că e sănătoasă, dar că trăieşte în mare sărăcie. Am ajutat-o. Cum două vecine de curte m-au avertizat să nu îi oferim bani fiindcă îi pe toţi de pomană la trecători, i-am dus, cu un domn Nicu, șofer la Primăria Pitești, un portbagaj de alimente. În zadar. Seara târziu, d-na Puşa mă sună, fericită: ,,Am dus la Armată (e o unitate militară în zona în care trăieşte la Bucureşti -n.m.) ce mi-aţi adus! Au fost foarte bucuroşi! Vă mulţumesc din suflet!’’. Fără comentarii, darnică precum tatăl său! Cu timpul am aflat de ce avea „fixul” cu Armata…

La festival, un moment emoţionant a fost cel al citirii mesajului din Australia. Păstrez toată corespondența cu doamna Cecilia Sherban, într-o bună zi o voi anexa la marea carte despre Zavaidoc,  pe care o port în minte (cărticica mea „Năbădăiosul Zavaidoc” a fost furată de prea mulți, pentru că am pus-o pe net în 2006, în fine).

Dar iată un fragment din scrisorile d-nei Cecilia din Australia: „Nepoatele lui Zavaidoc se numesc: Olga, Maria şi Paula… Paula-Sofia, cea de la Gold Coast, a avut ghinionul să-şi piardă fiul de 46 ani într-un accident pe serpentine, ea văzând accidentul în direct la News graţie unei camere video pusă pe serpentină de poliţie. Mă şi mir cum de nu a murit pe loc. De atunci, cu toate că este o curajoasă şi încearcă eroic să aibă o viaţă activă, mintea ei pe undeva s-a cam tulburat. Doamne fereşte! Nu a luat-o razna, ci doar a început să uite şi a devenit foarte dependentă de fiica ei şi de sora Olga. Nici fiica şi nici nepoţii ei nu se poartă prea bine cu ea şi este o vrajbă în familia ei de mai mare dragul. Ţin duşmănii de zeci de ani şi ea are o singură consolare: acordeonul. Şi faptul că o mai cheamă pe câte undeva să cânte. S-o vedeţi ce se dichiseşte atunci când cântă, te impresionează până la lacrimi.

Îmi este nespus de dragă, căci este o luptătoare în felul ei. Îi găsesc… clienţi şi pentru că pretenţiile ei sunt modeste (se mulţumeşte chiar cu 10$ doar, câteodată) îmi este uşor s-o fac. Este atât de fericită când cântă, încât sunt bucuroasă că prin câteva telefoane o fac să se reîntoarcă la tinereţea ei. Tare aş dori să le puteţi aduce în România. Dar sunt atât de bătrâne încât au nevoie de un însoţitor. Eu nu mă pot oferi, căci eu însumi sunt bolnavă şi, dacă voi veni, fiica mea va plăti însoţitor la transbordări + alte facilităţi. Sora Maria este în Germania, deci mai uşor de adus. Este foarte important să vorbesc cu Olga, căci ea este… boss-ul.’’

În august 2012, Pușa Teodorescu-Zavaidoc (după numeroase prezențe în spectacole la Pitești, la care am invitat-o), murea subit, fiind înmormântată, cu sprijinul lui Marian Vanghelie, în „cimitirul săracilor” de la Străulești-2. Urmașii marelui fiu al Piteștiului, Zavaidoc, sunt de căutat, de acum, în Australia…

(fragment din volumul în pregătire „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitrașcu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 2 =