DIN CULISELE CULTURII (16). POEȚI PITEȘTENI, DE LA 1911, UITAȚI DE TOT

Cultura

Avea poetul Marin Sorescu, pe vremuri, o rubrică, în „Revista de istorie și teorie literară”, pe care o citeam cu delicii intelectuale, „Minorii sunt majoritari”. Ferească sfântul să fi fost considerat așa din timpul vieții, că numai printr-o minune te va mai redescoperi cineva vreodată! E normal să nu avem o istorie completă a literaturii române, câtă vreme nimeni nu se ocupă de asta, și mă refer la institutele Academiei, la Universitățile care ar putea lucra pe zone geografice, pentru că unui singur om îi este imposibil să parcurgă toate volumele apărute de-a lungul anilor, ca să nu mai zic de revistele fără număr. Iar George Călinescu sau, mai nou, Nicolae Manolescu, se vor fi ocupat doar de vârfurile literare, nu de tot ce a însemnat viața literară.

La un moment dat, vreo câțiva ani, am lucrat și eu, la un dicționar al scriitorilor argeșeni, dar m-am dat bătut din lipsă de timp, prins de activitățile mele curente în baza cărora mi-am câștigat pâinea. Când am aflat că alții au în lucru asemenea dicționare (dl. Sergiu I. Nicolaescu, unul selectiv, valoric, dl. Marian Stoica și fiica sa, d-na Margareta M. Onofrei, un altul mult mai cuprinzător, dar generalist), mi-am suspendat propriile cercetări. Dar mulți scriitori argeșeni lipsesc din aceste dicționare ! Cine să scrie istoria literară a Piteștiului? Toți scriitorii sunt ocupați cu scrierea operei proprii…

Un exemplu, ziarul „Românul” publica știrea, la 28 mai 1914, că „după o lungă suferinţă a încetat din viață la Piteşti, unde a şi fost înmormântat, poetul Florian Becescu. Odihnească în pace!”. Cine o fi fost, ce a publicat ? Nimeni nu pare să știe nimic, pe nimeni nu interesează…

Uitat de tot este și un poet piteștean faimos în anii 1910-1930, Constantin Popescu, căpitan de armată la Pitești, cu care „Universul literar” se lăuda în 1927 că-l descoperise și promovase, alături de Corneliu Moldovanu, Victor Eftimiu și alții, începând cu 1910. De-a lungul anilor, Constantin Popescu a folosit mai multe pseudonime, și anume: Const. Em. Popescu, Const. Popescu-Piteşti, C. Em. Popescu-Argeşel, C. Popescu-Argeşan și C. Em. Argeşan.

De notat că „Universul literar” îi mai promovează, în anii 1920, pe poetul piteștean D. Negulescu-Piteşti, pe Mihai Moșandrei (lansat, totuși, de „Sburătorul”), iar mai apoi, în 1939, o descoperă pe Maria Constantinescu-Pitești.

Iată ce a publicat poetul-căpitan piteștean în „Universul literar” de luni, 28 februarie 1911:
„De-a pururi

De-a pururi isvorul şopteşte

Poveşti minunate de-aiurea,

Când tainic începe să-şi cânte

Cuprinsă de doruri pădurea.

În brazii din deal singurateci,

Cînd vântul prin vârfuri mai geme,

Îmi pare un glas de departe

Ce trece duios să te cheme.

Şi ‘n tremurul tainic de frunze

Îmi pare că plânsete line

Mi-aduc de departe o şoaptă

Şi dorul nebun după tine.

Piteşti.

P o p e s c u – A r g e ş a n”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 2 =