DIN CULISELE CULTURII (18). BĂTĂLIA PENTRU SEDIUL FILARMONICII

Cultura

2006, o vară fierbinte, cu multe zbateri în vederea obținerii unui sediu pentru filarmonica pe care o doream la Pitești. Eram în impas. Nu doar posturile erau blocate. În toamna anului 2004, răspunsul fusese: „Ok, facem filarmonica! Dar unde îi facem sediu?!” Telefonul dat la Teatrul „Davila” ne calmase: suntem foarte aglomerați, avem multe secții, deci nu se poate la noi.

Lipsit de „proptele” la București, foloseam orice prilej când cei mari ne vizitau la Pitești, cu ocazia deplasărilor oficiale. Fusese gala „Premiilor I.C. Brătianu”, de zilele PNL, la 24 mai, cu participarea premierului Tăriceanu şi a altor demnitari. Festivitatea a avut loc la Teatrul „Al. Davila”. După festivitate, un concert de alămuri susţinut de un ansamblu al Filarmonicii „George Enescu”. Organizator și maestru de ceremonii, la propriu, însuşi ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu. Grijă mare, protocol zero, ca spectator venea chiar premierul. Adrian Iorgulescu a stat în scenă, la orchestră, a dat indicaţii, a intrat în febra spectacolului ce urma. Era, oricum, ceva la care se pricepea de minune.

În ce mă priveşte, m-am întreţinut cu acad. Alexandru Zub, care urma să primească premiul „Brătianu”, despre una, despre alta (ulterior, l-am și  răpit de la teatru și l-am dus să vadă monumentul dedicat foştilor deţinuţi politici din Pitești). A venit şi premierul Tăriceanu. Aplaudat de sute de… vânători aduşi din judeţ pe post de public (de către directorul de atunci al Direcţiei Silvice, parcă dl. Jinga). Trebuia umplută cumva sala pentru spectacolul simfonic, mai ales că se interpreta și „Corul vânătorilor”! Din fericire, concertul chiar a fost unul deosebit.

Discutând, printre picături, cu ministrul Iorgulescu, am obţinut promisiunea unui sprijin ministerial în favoarea înființării filarmonicii noastre. Ce naivitate! Totuși, la momentul acela au contat și acele promisiuni.

Peste puțin timp, la 25 iulie 2006, în foaierul de la Teatrul „Al. Davila”, are loc o conferinţă de presă cu ocazia lansării, la Piteşti, a filmului „Păcală se întoarce”. Printre protagoniştii prezenţi: regizorul Geo Saizescu şi actorii piteşteni Sebastian Papaiani, Adriana Trandafir, Georgiana Paraschivescu-Saizescu și  Tudoriţa Popescu. Primisem invitaţia de la dirijorul coralei „D.G. Kiriac”, dl. George Paraschivescu, de a participa la conferinţă şi de a viziona filmul. Sentimental, amintindu-mi că primul meu film văzut, în 1975, adus de caravană la şcoala mea din sat, fusese „Păcală”, am adus-o şi pe fetiţa mea, Maria (care s-a fotografiat cu vedetele, a cules autografe…). Eram, totuşi, în postură oficială acolo. Trist că în afară de actorii Ion Focşa şi Adrian Duţă, nimeni din partea teatrului nu era prezent! Să-mi vină mie la sediu asemenea personalităţi, să nu fac din asta un eveniment?! L-am sunat pe dl. primar, spunându-i situaţia. ,,Vin imediat! Geo Saizescu, Sebastian Papaiani, Adriana Trandafir merită primiţi oficial, să le fim aproape, nu doar să ne lăudăm cu ei’’.

Am mers, apoi, cu toţii, la Cinema „Bucureşti”. Sala se umplea treptat. Ne-a întâmpinat directorul Curelea. Cum Papaiani et comp. dădeau autografe, directorul Curelea s-a adresat primarului: ,,Vă rog, ajutaţi-ne! A apărut o lege prin care cinematografele pot fi preluate, gratis, de către primării. Noi suntem, ştiţi, în stare de faliment… O singură rugăminte, să preluaţi şi salariaţii!’’. ,,Desigur, nu e nici o problemă, dar o să facem şi filarmonica aici! Dăm şi filme, dăm şi concerte!’’. Așa că,  la 26 iulie 2006,  am redactat o scrisoare oficială către ministrul Adrian Iorgulescu prin care îl rugam să avizeze trecerea Cinematografului ,,Bucureşti’’, în condiţiile legii, în domeniul public al municipiului Piteşti şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Piteşti. A fost prima foaie la biblioraftul uriaș adunat apoi, în cei… 3 ani cât a durat bătălia pentru sediu! Urma să merg, la 27 iulie, la Ministerul Culturii, dar eram prins până peste cap cu finalizarea taberei de sculptură. În trei zile, trebuia să fim gata cu totul. O să merg după 31 iulie, am decis cu de la mine putere, după ce aveam vernisajul celei de-a şasea ediţii a Simpozionului internaţional de sculptură Gheorghe Iliescu-Călineşti.

Pe scena improvizată în Ştrand, în preajma celor şase lalele de marmură şi în faţa a cca 100 de oameni de cultură şi de presă prezenţi, primarul, după festivitatea de premiere, a făcut un anunţ de zile mari: ,,am găsit sediu pentru Filarmonica Piteşti, la Cinematograful Bucureşti!’’. Sentiment al urgenţei! Ştiam că presa va titra a doua zi că s-a rezolvat grava problemă a sediului, iar eu nu dusesem adresa!!! De altfel, în şedinţa operativă din dimineaţa zilei de 31 iulie, primarul m-a întrebat ce am întreprins. ,,Ştiţi, tabăra…’’. Aşa se face că în ,,Nota cu problemele rezultate în şedinţa operativă din data de 31 iulie 2006’’, apare, prima dată oficial, nu ca discuţii private cu dl. primar, problema ,,nr. 292’’: ,,analiză posibilitate înfiinţare Filarmonica Piteşti’’.

A doua zi, 1 august, eram în birou la ministrul Iorgulescu. ,,E cam târziu’’, îmi spune, deja se lucrează la o hotărâre, dar să merg, totuşi, imediat, la secretarul de stat Ioan Onisei, să adauge şi Cinematograful ,,Bucureşti’’. Am primit asigurări de la dl. Onisei, în fine, cei de la RADEF se vor pronunţa rapid… Şi s-au pronunţat! La 17 august 2006. Că ,,solicitarea dvs. urmează să fie analizată după aprobarea hotărârii de guvern’’!!! Un răspuns clar negativ. M-am interesat la M.C.C.: nu vrea R.A.D.E.F.-ul! Am aflat și cine erau în consiliul de administraţie! Ahh, trafic de influență?! Da! Vorbesc cu actorul Mircea Diaconu, tocmai îi oferisem premiul revistei „Argeş” pentru teatru. Nimic. Cu Geo Saizescu. Problemă extrem de delicată, nu vrea să desființăm cinematografe, nu avem încredere. Dl. George Paraschivescu mă avertizase: cuscrul se luptă pentru salvarea cinematografelor! I-am explicat maestrului Geo Saizescu: ,,noi vrem să salvăm cinematograful, să ruleze filme, dar să poată cânta şi Filarmonica acolo!’’

Tot în 2006, îi acordasem titlul de Senior al culturii române, în cadrul unui proiect iniţiat de Consiliul Local (mai precis al fostului consilier Adrian Tase), d-lui Mircea Ionescu-Quintus (unul din cei mai mari epigramişti ai ţării, cunoscut, după 1990, ca om politic). Anterior, îl sunasem pe dl. acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici să ne sprijine pe lângă ministrul Iorgulescu. A promis vag că o va face. În schimb, dl. Quintus a fost foarte tranşant! ,,Nu o să vă ajute! Nu m-a ajutat pe mine, și eu l-am făcut ministru, că Tăriceanu spunea că e moale, dar i-am spus că vine din Cultură, să nu mai punem un om politic, ca Mona Muscă! D-le Dumitraşcu, pe mine Iorgulescu m-a făcut de râs în Ploieşti! Cei de la Muzeul Ion Ionescu-Quintus ceruseră, la A.F.C.N., 100 de milioane lei, pentru un proiect. M-am lăudat şi eu că am ministru! Nu ne-a dat nimic! Mai mult, primarul pesedist, pesedist, Calotă, i-a făcut bust lui I.G. Duca. Am amânat de trei ori inaugurarea, ca să participe şi ministrul Culturii. Nu a venit! Dacă pe mine, care l-am pus ministru, nu m-a ajutat, m-aş mira să vă ajute!’’. Evident, dl. Quintus a avut dreptate!

(din volumul în pregătire „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitrașcu)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 35 = 42