DIN CULISELE CULTURII (21). O LUPTĂ CU CORUPȚIA DIN ARGEȘ, DE ACUM 160 ANI

Cultura

Am în față un număr din ziarul „Românul“ de la 1860 (No.176), în care redactorul- şef Constantin D. Aricescu acordă o pagină întreagă unui caz de corupţie petrecut în sfera funcţionarilor argeşeni, pornind de la ocuparea abuzivă a unei moşii aparţinând Mânăstirii Câmpulung de către boierul Matei Ceranu, din satul Leşile, comuna Teiu (satul meu natal!). Articolul, scris cu caractere latineşti şi chirilice, ilustrează câtă patimă exista și atunci în stârpirea corupției. Aricescu apără drepturile Mânăstirii Câmpulung aşa cum se pricepe mai bine, ca ziarist și deputat de Muscel, supunând cazul atenţiei opiniei publice, această „Curte-fără-de-apel“, cum îi zice.

Scrie de mai multe ori despre abuzul petrecut la graniţa dintre satele Leşile şi Morteni, dintre Argeş şi Dâmboviţa, până când autorităţile se sesizează. Şi pentru că subprefectul de atunci îl combate, Aricescu solicită un control la nivel înalt, efectuat de oameni fără pată. Până la urmă adevărul iese la lumină, dovadă şi articolul său „Adevărul triumfător“. Într-un singur loc s-a înşelat Aricescu. Acolo unde îşi exprimă speranţa că, „în curând“, în general, „dreptatea şi legalitatea nu vor mai fi o literă moartă ca până azi“! Dar să-i dăm cuvântul lui Aricescu:

„ADEVĂRUL TRIUMFĂTOR”

„Într-un articol intitulat <Legea şi funcţionarii>, ce a apărut într-un supliment al <Naţionalului> No. 83, anul trecut, am arătat, cu probe legale, călcarea făcută moşiei Morteni, a Mânăstirii Câmpulung, de către dl. Matei Ceranu, proprietarul moşiei ce se învecineşte cu Mortenii; şi că aceste călcări s-au tolerat, şi s-au încurajat chiar, de diferiţi funcţionari însărcinaţi de ministerele respective cu constatarea adevărului. Între aceşti funcţionari figura şi dl. Vasilescu, suprefectul respectiv care, printr-o epistolă la adresa mea, publicată în <Naţionalul> din 5 noiembrie trecut, îmi demonstra, cu acte formale, că am fost rău informat; şi că prin urmare, actele legale pe care se baza articolul meu, <Legea şi funcţionarii>, erau neadevărate.

Subsemnatul, într-o epistolă publicată în <Românul> de la 14 noiembrie (No. 127), am răspuns d-lui S. Vasilescu din Găeşti, în termenii următori:
<Adevărul este unul, ca soarele, ca Dumnezeu; deci, unul din noi amândoi cată să fi greşit; dar fiindcă amândoi ne bazăm pe acte formale, amândoi nu putem avea dreptate; rămâne dar să rugăm amândoi pe dl. ministru Ioan Ghica, ca să ordone o anchetă serioasă de bărbaţi inteligenţi, probi, independenţi şi nepătaţi; sentinţa acestor arbitrii va fi lege sacră pentru mine; fiind dumneata culpabilul, îţi vei primi pedeapsa prescrisă de legi; fiind eu greşit, voi arăta sorgintea actelor mele legale>.

La 27 aprilie trecut s-a făcut ancheta dorită, de către d-nii P. Orbescu şi C. Rizescu, prefecţii de Dâmboviţa şi de Argeş. Această anchetă o publicăm la vale în toată întinderea ei, ca să se încredinţeze pe deplin Curtea-cea-fără-apel (opinia publică, după cum o numeşte beizadeaua Dimitrie Ghica) de nedreptatea şi jaful ce a suferit Mânăstirea Câmpulung, cum zice avocatul mânăstiresc de Dâmboviţa, dl. Ştefan Mărculescu, care, în chestia aceasta, a lucrat cu toată activitatea şi probitatea ce se cere de la funcţionarii publici.
<Dacă cercetătorii de la 27 aprilie, zice dl. Şt. Mărculescu într-o epistolă către subsemnatul, de la 13 curent, ar fi avut autorizaţia ca să controleze şi lucrările din dosarul suprefecturii respective, adică formalităţile cu care dl. S. Vasilescu şi-a îndeplinit datoriile, ar fi roşit numitul în opinia publică de cele expuse de dânsul în articolul său din Naţionalul de la 5 noiembrie, numindu-se singur pe sine AMPLOIAT LOIAL (!). Despre loialitatea dumisale, te poate încredinţa mai bine însuşi dl. P. Orbescu>.

Actul publicat în aceasta, vorbeşte destul în defavoarea numitului Vasilescu şi a lui Ceranu. Azi, când dl. P. Orbescu este chemat de opinia publică şi de încrederea domnului a dirija lucrările Departamentului respectiv, dl. Orbescu va da satisfacere şi Dreptăţii, şi legilor, şi opiniunei publice. Fiindcă din această anchetă, nesupusă contestării, se dovedeşte că moşia Morteni este călcată de dl. Matei Ceranu, şi că funcţionarii respectivi au abuzat de încrederea Guvernului, urmează, pe de o parte, a se respecta vechea stăpânire până la darea sentinţei definitive a tribunalelor competente, care va fixa şi suma despăgubirii către Mânăstire pentru pagubele ce a încercat moşia Morteni cu călcarea d-lui Matei Ceranu; iar pe de alta, funcţionarii dovediţi ca abuzatori în chestia aceasta, îşi vor lua pedeapsa prescrisă de legi.

Subprefecţi abuzatori se află mulţi în România. Astfel este dl. Vardalax, despre care s-a vorbit în <Reforma> No.3. Astfel e dl. Iordache Ciupagea, sub-admistrator de târg din Teleorman, pentru care figurează raportul No. 306 din anul 1859 al Procuraturii de Teleorman către Ministerul Justiţiei. Cum şi dl. C. Săulescu din Muscel, de care vorbeşte dl. Niculescu în articolul său ce a apărut în foaie volantă pe lângă „Românul“ de la 14 curent; şi d-nii Ghiţă Dobrogeanu, Săndulache, G. Ludescu, Enache Arsenescu, sub-administratori din districtul Dâmboviţa, de care vorbeşte dl. Sache Piscupescu în relaţia sa către ministerul respectiv, publicată în suplimentul <Reformei> de la 31 decembrie, No. 34, şi alţi mulţi ca aceştia.
Credem că în curând se vor face anchete serioase tuturor funcţionarilor, administrativi şi judecătoreşti; şi se vor da în judecată toţi cei dovediţi ca abuzivi. Astfel numai se pot stârpi abuzurile; iar dreptatea şi legalitatea nu vor mai fi literă moartă ca până azi“.

C.D. ARICESCU

„Proces Verbal”

1860 Aprilie 27

„Subsemnaţii, fiind în fața locului, la proprietatea Mortenii de Sus, a Sf. Mânăstiri Câmpulung, spre săvârşirea cercetării a călcării ce se arată de Sf. Mânăstire că s-a urmat acestei proprietăţi de către dl. Matei Ceranu, despre miază-zi-apus, conform ordinelor d-lui ministru din Năuntru cu no. 10980, 10979, din anul trecut, şi 3187 din anul curent, am găsit faţă dintre părţile sorocite numai pe părintele protosingel Gherasim, iconomul Sf. Mânăstiri Câmpulung, trimis din partea-i ca să o reprezenteze la cercetare; dl. avocat public al Districtului Dâmboviţa, dl. conductor silvicultor, şi dl. Ţigara, actualul arendaş; iar dl. Matei Ceranu lipsă, dar cu răspunsul înscris din parte-i că nu poate a veni la cercetare.

După aceasta s-a dat citire ordinelor sus menţionate ale d-lui ministru, din care s-a văzut cererea de a se face din nou cercetare în faţa locului spre a se lua încredinţarea care a fost vechea stăpânire între proprietatea Morteni a Mânăstirii Câmpulung şi Leşile a d-lui Matei Ceranu, la pornirea reclamaţiilor din partea egumenului, fără însă a intra în cercetarea semnelor ce s-ar fi aflând după acte între aceste proprietăţi; iară după săvârşirea cercetării, luându-se încredinţare care a fost acea veche stăpânire, să se ia dispoziţii a se statornici astfel, şi a se menţine până la desăvârşita sentinţă judecătorească; întrebându-se părintele iconom şi dl. avocat când a pornit mânăstirea reclamaţie contra călcării ce s-a făcut de dl. Ceranu? Până unde a avut Sf. Mânăstire vechea stăpânire despre moşia Leşile? Cum şi cu ce dovedesc această veche stăpânire? Răspunsuri: – Că până în anul 1855, decembrie, nu se făcuse de către dl. Ceranu nici o călcare, decât numai stricăciune în pădure prin oamenii săi, pentru care s-a arătat raportul arendaşului de atunci, Ioan Lerescu, că a protestat la sub-administraţia locală că a fost tocmai în anul 1856 călcarea de pământ, trăgând linii prin pădure, şi ridicând moşoroaie stând în vălceaua numită Crevedia, contra căreia urmare asemenea a protestat, avocatul cerând de la Administraţie şi restabilirea posesiei.

Că vechea stăpânire a mânăstirii a mers despre acea parte până la valea Romanaţilor, cei mai zice şi Coşcova Albă; că această veche stăpânire o dovedesc întâi cu martori ce stau de faţă, şi al doilea prin însăşi pădurea după moşia Leşile cu care să izbeşte pădurea mânăstirii; căci acea de la Leşi a fost dată de fosta proprietară, Sultana Bobeanca, împreună cu moşia, în arendă, spre tăiere unui Serdar Rizu, în anul 1849, şi a venit cu tăierea numai până a atinge la hotar pădurea mânăstirii la valea Romanaţilor sau Coşcova Albă; căci dacă proprietatea Leşilor ar fi avut dreptul de a merge cu posesia până unde s-a întins dl. Ceranu, ar fi mers şi Serdaru Rizu cu tăierea, iar nu s-ar fi oprit până în Coşcova Albă; şi despre aceasta se poate lua încredinţare prin vizitaţie la faţa locului (…)

În ajunul finitului lucrării, dl. avocat, osebind dintre martori de mai sus pe Neacşu Vuciu din Leşi, cele ce a fost isprăvnicel al d-lui Ceranu, l-a adus înaintea noastră şi a declarat că cu prilejul cercetărilor ce se făcea pentru călcarea urmată de dl. Ceranu, acesta din urmă, printr-însul a împărţit lui Ion Stan, pârcălab din Morteni, nouă galbeni, însă cinci daţi chiar de dl. Ceranu în marginea pădurii dincoace, şi patru de însuşi acel Neacşu, ca să nu vie la cercetare ca să se arate vechea stăpânire a mânăstirii; 30 sfanţi şi un icoşar, şi iertarea datoriei din cârciumă, a dat lui Ion Vică şi Marinache Călina din satul Teiu, cei ce au venit ca martori strâmbi în desfavoarea mânăstirii; că trimis fiind de dl. Ceranu, s-a împrumutat cu treizeci şi doi galbeni de la Ilie Catana, Constantin Voicu din Teiu, şi Neacşu Ceranu din Leşi, şi aducându-i dl. Ceranu a văzut că după înţelegerea ce a avut cu reposatul Adam, şi după cum i s-a spus de chiar dl. Ceranu, acei galbeni au fost pe seama pomenitului Adam, când venise de al doilea la Morteni spre cercetarea călcării; că d-lui Iancu Costescu, cinovnicul onor. Minister de Interne, i-au dat şi o iapă nemţească vânătă; d-lui Iancu Vasilescu, fost sub-administrator, o droşcă veche, şi d-lui Scarlat Slătineanu un cal murg luat de la Moscu, epistatul d-lui Ceranu; mai înfăţişă dl. avocat şi pe Ion Stan, pârcălab din Morteni, cel ce mărturisi prin viul său grai că, fiind isprăvnicel al d-lui Ceranu, a văzut când i s-a dat răposatului C. Adam o sută galbeni în mână, şi pentru 50 o poliţă ca să-i ia din Bucureşti, urmându-se aceasta când pomenitul Adam venise a doua oară pentru cercetarea zisei călcări.

Concluzia
Din toate acestea, văzându-se că după încredinţarea martorilor vechea stăpânire a avut-o mânăstirea, până în Romanaţi sau Coşcova Albă, până la 1856, când văzându-se atacată din posesie a şi reclamat (…) Acestea fiind cele descoperite, se constată prin acest jurnal, care se va subscrie şi de toţi ce au fost de faţă, restabilindu-se şi posesia, conform ord. d-lui Ministru din Năuntru No. 10979, 10980, căruia i se va supune în cunoştinţă şi acest proces verbal (…)

Acest act rămâne pentru prefectura de Dâmboviţa în al cărui district se află proprietatea mânăstirii; şi o copie după dânsul s-a dat pentru prefectura de Argeş.

(Iscăliţi)
Prefecţii de Dâmboviţa şi Argeş, C. Rizescu, P. Orbescu, iconomul Sf. Mânăstiri Câmpulung, protosingel Gherman, silvicultorul ocolului 7 B, Goliad, avocatul public Şt. Mărculescu, Ţigara arendaş.

Urmează 67 de mărturii, din care 6 din satul Leşile, 9 din satul Romanaţi, 6 din satul Mortenii de Jos, 5 din satul Răscăeţi, 39 din satul Mortenii de Sus, doi martori cari au arătat despre banii daţi de dl. Ceranu la persoanele însemnate mai sus“.

Iată că se făcea presă de calitate și cu rezultate acum 160 de ani! Iar corupția e boală veche, nu o meteahnă postcomunistă. Câte ceva și despre luptătorul cu corupția din acele vremuri. C. D. Aricescu (18 martie 1823-18 decembrie 1886) se afirmă de timpuriu în viaţa publică, la 23 de ani publicând volumul „Câteva ore de colegiu“, în care narează experienţa sa tristă de licean la Sf. Sava. Întors la Câmpulung, înfiinţează un teatru public, unde se joacă piesa sa „Coconul Panaiotache“. Este printre vârfurile revoluţiei de la 1848, alături de fraţii Brătieni, Goleşti, Bălceşti şi Turnavitu, fiind arestat după înfrângerea mişcării revoluţionare. Aricescu se dedică literaturii (publică „Arpa română“, 1852, „Istoria Câmpulungului, prima residenţă a României“, 1855-1856, „Lyra“, 1858, „Capii revoluţiunii române de la 1848 judecaţi prin propriile lor acte“, 1866, „Sora Agapia“, 1871, „Misterele căsătoriei“, 3 volume, 1861-1886, „O preîmblare pe munţi sau Lumea reală şi Lumea ideală“ , 1872, „Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848“, 1873-1874. A fost în mai multe rânduri deputat de Muscel, începând cu 1857.

P.S. În fotografia prezentată, de la 1915, nu e boierul Ceranu, ci boierul Orjanu, tot din Leșile. În sat mai există denumirea „La Cerani”, unde a existat curtea boierească. Ultimul descendent – din ramura locală – al celebrei familii s-a stins acum câțiva ani, Ion Ceranu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 34 = 36