Sunt cel care am inițiat și am organizat primele trei ediții ale prestigiosului Festival național de muzică lăutărească veche „Zavaidoc” de la Pitești (continuat cu mare succes de Carmen Salub, actuala directoare a Centrului Cultural, care a organizat 10 ediții!). De Zavaidoc nu știam multe lucruri, până în vara anului 2000, când deputatul țărănist Barbu Pițigoi m-a rugat să-i mijlocesc o întâlnire cu directorul Centrului Cultural Pitești, dl. Liviu Martin, pentru a organiza o audiție publică a unei casete audio cu înregistrarea unei emisiuni radiofonice a postului public, emisiune despre Zavaidoc ce făcuse vâlvă. Caseta o avea dl. deputat Pițigoi de la Andrei Dimitriu, pe atunci director (țărănist) al radioulului public, ulterior manager al Filarmonicii „George Enescu”. Eu am ascultat-o la reportofon, a fost o revelație, o am și acum pe acasă…
Peste câțiva ani, în august 2004, la câteva zile după ce mă angajasem la Centrul Cultural Pitești ca referent, am citit în presa locală că dl. primar Pendiuc doreşte să organizeze un festival naţional de folclor „Zavaidoc” la Pitești. În curând, ajungeam director al Centrului Cultural al Municipiului Piteşti şi prima sarcină primită aceasta a fost: analiză organizare festival Zavaidoc. Urma ca prima ediţie să aibă loc în anul 2005. Nu s-a organizat din cauza mea, întrucât am prevăzut prea puţini pentru acest eveniment (îl întrebasem pe dl. Ioan Udeanu, fost contabil-şef al Centrului Cultural, cam cât costase Laleaua de aur). Problema cea mare, de fapt, a fost că habar nu aveam nici cum se organizează un mare festival folcloric!
Până la urmă, i-am mărturisit totul d-lui primar. ,,Trebuie să facem altceva, mai sunt alte festivaluri folclorice în ţară. Vorbiţi cu cei de la Centrul Creaţiei Populare, ei au experienţă! Dar, ori îl facem, la anul, acum nu mai e timp, la patru ace, ori nu îl mai facem deloc!’’, mi-a spus. Am vorbit, aşadar, cu cei de la Centrul Creaţiei Populare, dar mi-au spus că dumnealor au alte festivaluri de folclor, nu se bagă! Deci, sprijin local ioc!
În consecinţă, ori de câte ori prindea, noaptea, un festival folcloric transmis la vreo televiziune centrală, dl. primar îmi telefona și îmi zicea să… mă uit la televizor, să văd, să notez, să sun în ţară pe la organizatori, să întreb de costuri, ca să ştim ce să prevedem în bugetul viitor (ştiind că mă culc după miezul nopţii, unele telefoane, întâi beep, erau date şi după 12 noaptea). Învăţam din mers. M-am gândit că ne trebuie şi o personalitate care să ne gireze festivalul. Dumnezeu lucra de partea noastră. În scurt timp, în noiembrie 2005, la Casa Sindicatelor, concerta Tudor Gheorghe, Toamna simfonic. (În 2002, venise cu Primăvara Simfonic, cu orchestra Filarmonicii Ploieşti după domnia-sa, deplângând, de pe scenă, că nu poate apela la o orchestră locală). La cabina 7, înainte de concert, i-am lansat ideea maestrului. ,,Ştiţi, la anul se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Zavaidoc, nu vreți să ne ajutați?…’’ ,,Foarte bună idee! Dar facem un festival de muzică veche, nu de folclor. Ţinem legătura!’’.
Şi am ţinut-o telefonic sau mergând la Craiova să creionăm, apoi definitivăm (în august 2006, pe holurile Teatrului „Marin Sorescu”) regulamentul de organizare al Festivalului naţional de muzică lăutărească veche „Zavaidoc” de la Piteşti. Prima ediţie a avut loc între 17 şi 19 noiembrie acel an. De ce în acea perioadă? ,,Când e primul week-end cu postul Crăciunului, că ne trebuie lăutari! Ăștia au nunți, trebuie să îi prinzi în post’’, mi-a explicat maestrul Tudor Gheorghe.
O dată ce s-a făcut publică organizarea primei ediţii a Festivalului Zavaidoc, ştirea a fost preluată de cam toată presa de limbă română, tipărită şi electronică. Am fixat repertoriul pentru concurs și am cumpărat,prin contract încheiat cu d-na Pușa Teodorescu-Zavaidoc, pentru doi ani, copy right-ul pentru melodii pentru a scoate primul C.D. Zavaidoc – ,,Cine m-aude cântând’’ (licitaţie câştigată de firma Doinei Ioneţ, din Bacău). Am realizat contractul cu o televiziune centrală, Favorit Tv, prilej de a cunoaște un director minunat, Dorin Grama, am făcut mash-ul de scenă, am comandat cupe, am bătut palma pentru sonorizare cu inginerul Constantin Ionescu din Râmnicu Vâlcea, am fixat juriul (alături de Tudor Gheorghe, preşedinte, i-am invitat pe Alexandru Mica –prof.univ.dr., interpret de muzică populară, Gheorghe Oprea – muzicolog, Florentina Satmari, Violeta Ianculescu-redactor Radiodifuziunea Română, Roxana Gibescu– Electrecord etc), contabilizam fişele de înscriere (cu Mihaela Fulgeanu şi Carmen Saita), căutam interpreţi care să susţină recitaluri. Aşa am ajuns, prin Doina Ioneţ, la Nicolae Botgros şi ,,Lăutarii’’ din Chişinău, apoi la Ionuţ Dolănescu ş.a.
Cel mai greu a fost cu d-na Puşa Zavaidoc, dorea să cânte în recital, dar exista riscul, din cauza emoțiilor, să nu mai poată fi oprită din cântat. Un moment delicat a fost cu d-na Doina Ioneț, cea care mă ajutase cu C.D.-ul Zavaidoc. Insista să participe, în recital. Îmi lăsase un teanc de C.D.-uri proprii, spre a-şi demonstra valoarea. Mă ajutase și cu aducerea lui Nicolae Botgros, dar… nu era de recital! Am convins-o să participe, pur şi simplu, la concurs, pe care, negreşit, îl va câştiga şi, o dată cu premiul, şi bani. A picat însă la… preselecţie, după cum mă aşteptam!!! Dar cel mai greu, păţania cu ,,regina muzicii lăutăreşti”, Catanga!
Eram după prima zi a festivalului, cea cu preselecţia (maestrul Tudor Gheorghe nu a putut participa, impresarul Pepino îi programase, peste noapte, o cântare la Sala Palatului, aşa că ne-a rugat ca a doua zi să vadă înregistrarea jurizării, deşi avea încredere în Alexandru Mica şi Gheorghe Oprea). Pe la ora 23.30, reuşeam să fiu la ocazie la Podul Viilor când mă sună dl. primar. Dacă o ştiu pe Catanga, tocmai îi dăduse telefon. Era supărată că nu a fost invitată să cânte. Nu o ştiam. Am sunat-o a doua zi. Şi am vorbit până mi s-a consumat bateria la telefonul mobil! Ce se întâmplase?!
Am aflat de la d-na Cornelia Catanga. Se simţea foarte jignită fiindcă nu fusese invitată. Îl sunase, aşadar, pe dl. primar, şi i-a spus scurt: ,,Catanga la telefon, regina muzicii lăutărești din România!’’. ,,Cineee?”. ,,Cum, nu aţi auzit de Catanga?!’’ ,,Nu!’’. ,,Păi, ce festival de muzică lăutărească organizaţi la Piteşti, dacă tocmai eu nu sunt invitată?’’.
I-am explicat eu d-nei Cornelia Catanga că avem un regulament gândit împreună cu Tudor Gheorghe, că festivalul e de ,,muzică lăutărească veche’’, că scrie foarte clar că acest gen muzical pe care dorim să-l promovăm începe cu Anton Pann şi se opreşte în perioada interbelică, până la Romica Puceanu şi Gabi Luncă, nu e unul de muzică lăutărească actuală, de lăutărie. Greu de priceput (de altfel, la fiecare ediţie, există asemenea discuţii, confuzii etc.). Când credeam că am lămurit-o pe celebra interpretă, mi-l dă la telefon pe soţul domniei sale, preşedinte al Partidei Romilor pe Bucureşti, îmi spune, adăugând că de ce nu l-am invitat măcar pe deputatul Nicolae Păun, şeful său. Îi spun că, întâmplător, l-am invitat, ca spectator, dar când a auzit că e invitat şi Mădălin Voicu, mi-a precizat că nu vine. La rându-i, şi Mădălin Voicu (în 2006 apăruse ideea realizării unui film în care Mădălin Voicu ar fi jucat chiar rolul lui Zavaidoc) avusese o reacţie asemănătoare. În consecinţă, nu a mai fost invitat niciunul.
Discuţiile au continuat pe un ton mai calm, apoi. ,,Doamnă, i-am spus, dumneavoastră sunteţi un nume, sunt afişele făcute, toată presa a publicat cine o să susţină recitaluri, am făcut un desfăşurător pe minute cu cei de la televiziune, nu puteţi veni aşa, la Piteşti, ca o surpriză. Vă invităm la anul!’’ Până la urmă, Centrul Cultural Pitești a invitat-o și pe Catanga pe scena festivalului.
Fata lui Zavaidoc, d-na Puşa (Constanţa Teodorescu), a susţinut, la prima ediţie a Festivalului naţional de muzică lăutărească veche de la Piteşti, primul său recital pe o scenă (şi televizat în direct) după o pauză de… 30 de ani! Fostă solistă la Opera Naţională, ultimul spectacol cu public la care participase fusese cu ocazia finalizării unui master-class de canto la Cesena, Italia. Obţinuse diplomă de merit, şi o nouă bursă, la Conservatorio Di Musica ,,G.B. Martini’’ din Bologna, la clasa prof. Tino D’Angello Ronchi. Dar a fost chemată de urgenţă în ţară, pentru că soţul intentase divorţ. A fost un şoc. Şi-a încheiat cariera la 36 de ani (din fericire, în arhiva TVR, există înregistrări de tinereţe cu d-na Puşa).
La festivalul de la Piteşti din 2006 a făcut o impresie copleşitoare. Ovaţii, coşuri cu flori… Ei bine, noaptea (de la Casa Sindicatelor plecam toţi cei de la Centrul Cultural pe la ora 23.00), stăteam la masă cu maestrul Tudor Gheorghe şi cu celălalt maestru, Nicolae Botgros (mâine: o discuţie antologică!), când apare d-na Puşa. ,,Nu ştiţi de cerceii mei?’’, ne-a întrebat. Am făcut cu toţii ochii mari. Ce… cercei?! ,,Ţin la ei, nu că sunt de aur, dar i-am primit cadou de la verişoarele mele din Australia!’’, ne-a explicat. Nimeni nu ştia nimic. D-na Puşa a revenit, maestrul Tudor Gheorghe a felicitat-o iar pentru cum a cântat, dar tot cerceii erau problema. După mai multe discuţii, maestrul Tudor Gheorghe a scos portofelul, dorind să-i ofere câteva milioane de lei, pentru a-şi cumpăra altă pereche de cercei. D-na Puşa a refuzat, a mulţumit şi s-a retras.
Am întrebat în dreapta, în stânga dacă ştie cineva ceva. Ei bine, un violonist din orchestră văzuse scena: d-na Puşa, în culise şi-a scos cerceii, apoi, când a mers în sală, la masa juriului, i-a dat cadou cuiva de pe rândul al treilea sau al patrulea. Cum ştiam (doar tot făcusem naveta de la juriu la culise două seri la rând) cam cine stătuse la cap de rând, am dat câteva telefoane şi… minune ! Dl. V. B. mi-a spus că da, a primit cerceii, nu dorise, d-na Puşa insistase, îl rugase, era tare fericită că evoluase pe scenă.
Dimineaţa, în parcarea hotelului, dl. V. B. a adus cerceii. D-na Puşa i-a primit. Curios, deşi e atât de darnică (împărţind tot ce primeşte la alţii), totuşi, la lucrurile de familie ţine. Cum a ţinut enorm şi la festival (de pildă, ani buni a venit special la Piteşti după afişe pentru a le lipi prin Bucureşti !), şi la Piteştiul tatălui său, participând, de atunci, la toate evenimentele importante (Simfonia Lalelelor, Zilele Oraşului, spectacole de Revelion etc.). Tot d-na Puşa l-a poreclit (dar ce poreclă, fiindcă posesorul s-a mândrit cu ea!) ,,Zavaidoc’’ pe primul câştigător al festivalului, George Nedelea…
Am vorbit, până acum, numai despre o mică parte nevăzută a festivalului, pornind de la premisa că efortul depus de toţi cei implicaţi în organizare e subînţeles. Pe de altă parte, cum se ştie, relaţiile de amiciţie se leagă în afara programului oficial de lucru, de regulă la o cafea…
Stăteam la masă cu maeştrii Tudor Gheorghe şi Nicolae Botgros, plus producătoarele de la o televiziune centrală (de pildă, recitalul lui Tudor Gheorghe nu a fost transmis în direct, maestrul având atunci contract de exclusivitate cu televiziunea naţională, cum nici Iuliana Tudor nu a fost prezentatoare la prima ediţie, deşi acceptase iniţial, dar aflând cu cine lucrăm –Favorit– a renunţat, fiindcă ,,era imaginea TVR’’).
La un moment dat, Tudor Gheorghe îl întreabă pe Nicolae Botgros (tocmai venit de la Chişinău) cum se mai simte poetul Grigore Vieru. ,,Am auzit că e bolnav…’’. Şi, într-adevăr, în acel an, Grigore Vieru, Dumnezeu să-l ierte fiindcă a pierit între timp într-un cumplit accident auto, stătuse şase luni internat. Maestrul Nicolae Botgros a răspuns cu tâlc: ,,Tudore, bate în lemn!’’ Păi, de ce? ,,Poetul e bolnav de 30 de ani, de când îl cunosc.’’ Şi? ,,Bate în masă că, uite, tot aşa m-au întrebat despre Griguţă şi Marin Sorescu, acum vreo 10 ani, şi s-a dus apoi imediat Marin Sorescu. Mai pe vară, m-a sunat, foarte îngrijorat, fratele Adrian Păunescu, că nu mai ştia nimic, cum se simte Griguţă al nostru. Şi acum aflu că fratele Adrian e în spital, aşa că bate în lemn, Doamne fereşte!’’ De atunci, s-a dus şi Adrian Păunescu… Pe pământul de cruci, numai om să nu fii!
Maestrul Tudor Gheorghe, care a luat totul ca pe o glumă, a întrebat apoi ce mai e pe la Chişinău şi a început să depene amintiri de la concertele sale din Basarabia. ,,Era după un concert. Treceam prin Grădina Publică din Chişinău şi, nu ştiu de ce, m-am oprit lângă bustul lui Vasile Alecsandri. Întâmplător, un basarabean cam cherchelit s-a oprit în dreptul meu. Era noapte, lumina chioară, şi omul se tot uita când la mine, când la bustul lui Vasile Alecsandri. A fost tare! Mă întreabă dacă eu sunt poetul Vasile Alecsandri! Eu sunt, am înviat!, i-am răspuns în glumă. S-a mai uitat iar la mine, la bust, şi a rupt-o bietul om la fugă prin parc!’’ Am râs cu toţii. ,,Semăn, nu, la mustaţă, cu Vasile Alecsandri?!’’, a mai întrebat, retoric, maestrul Tudor Gheorghe.
Nu bănuiam în acea noapte (17 noiembrie 2006) că peste două săptămâni (30 noiembrie) voi sta îndelung de vorbă cu marele poet Grigore Vieru… Fireşte, nu i-am relatat discuţia de mai sus, erau alte subiecte mult mai importante. Nu bănuiam nici că în ianuarie 2009, imediat după moartea sa, voi edita volumul ,,Grigore Vieru, acasă, la Piteşti’’…
Am vorbit, până acum, numai despre o parte din amănuntele de culise legate de prima ediţie a Festivalului naţional de muzică lăutărească veche Zavaidoc. Câte nu ar fi de spus despre celelalte ediţii, până la cea din 2008, dar toate (şi partea oficială, participanţi, jurii – cum ne mai certam în juriu!-, câştigători, personalităţi în recital) vor fi cuprinse într-un volum despre Zavaidoc şi festivalul de la Piteşti. Fiindcă la fiecare ediţie a festivalului s-a dorit să venim cu ceva nou, iar această carte va fi una dintre noutăţi. De pildă, la ediţia a II-a, s-a dezvelit, pe scenă, bustul lui Zavaidoc. Mai mult, autorul bustului, sculptorul Eugen Petri din Ploieşti, într-o pauză de publicitate, a interpretat pe scenă din melodiile lui Zavaidoc. Cu talent şi temperament, impresionând publicul. I-am şi zis că ar fi trebuit să se înscrie în concurs! Tot atunci, s-a lansat a doua carte (a mea, Năbădăiosul Zavaidoc, e din 2006), Cântecul lui Zavaidoc, scrisă de Jozsef Pildner (Dumnezeu să-l ierte) şi de Petru Blanda. A mai fost şi al doilea CD editat.
În 2008, s-a realizat şi proiectat pe scenă primul film documentar despre Zavaidoc (realizat de Clara Mărgineanu de la TVR Cultural, film ce a luat premiul U.C.I.N., film ce se găseşte postat pe site-ul Centrului Cultural). Când filmam pe la Hanul lui Cuţitaru’ (Gabroveni), am fost şi bruscat fizic de un bătrân ce vindea mărunţişuri în fundul curţii! Noroc cu diplomaţia Clarei Mărgineanu, fiindcă băieţii ce filmau erau decişi să riposteze! L-am sunat pe dl. comandant Gh. Dumitrescu, a venit un echipaj, s-au aplanat lucrurile. Amintiri…
În 2009 am înfiinţat Asociaţia culturală Zavaidoc, s-a tot schimbat şi preşedintele juriului (cum am renunțat, eu, la Tudor Gheorghe, de ce am apelat la Elise Stan, apoi la Marioara Murărescu și alții), dar pe toate le voi prezenta în cartea la care scriu despre Zavaidoc. Sper să fie gata până la următoarea ediție, a 14-a, din noiembrie 2019!
Acest festival a generat, pe lângă descoperirea de tinere talente, multe alte lucruri frumoase şi necesare (înființarea Ansamblului folcloric de copii Zavaidoc, condus de Corina Barbu şi Carmen Ionescu, în 2007, a grupului vocal bărbătesc Zavaidoc, condus de Valentin Grigorescu, în 2009, ambele la Centrul Cultural).
Un singur off, încă nerealizat, refacerea mormântului lui Zavaidoc de la Mânăstirea Cernica…
