DIN CULISELE CULTURII (25). VRĂNEANȚU ȘI TABLOUL DE ÎNMORMÂNTARE

Cultura

Doamne, câți oameni de mare valoare au trăit în Pitești! Din păcate, fără a li se arăta cuvenita atenție din partea contemporanilor. Nu am apucat să fiu prieten cu marele pictor Ion Gheorghe Vrăneanţu, trăitor și creator la Pitești, cuprins în toate istoriile artei românești. Personal, mă socotesc  doar unul dintre miile  de admiratori ai operei sale. Cele mai multe lucruri le ştiu din colecţia revistei de cultură Argeş (am citit nenumărate cronici entuziaste pe marginea expoziţiilor sale, dar şi un apel patetic al său, cu argumente irefutabile, semnat alături de dr. Roland Anceanu, Sorin Ilfoveanu şi alţi câţiva, puţini şi uitaţi, de prin 1968, în vederea înfiinţării, la Piteşti, a unei filiale a Uniunii Artiştilor Plastici din România).

De la scriitorul Marin Ioniţă am aflat cât de greu o ducea în ultimii ani de viață. Pornind de la „cazul Vrăneanţu” (născut la 28 februarie 1939, crescut într-un orfelinat, ajuns la Piteşti după terminarea studiilor), am avut ideea de a iniţia un proiect de taină – Oameni de cultură în suferinţă. I-am trecut cu cu sfială pragul de Crăciunul anului 2005, încărcat cu ajutoare… alimentare. Ca şi alte praguri, în acei ani, ale altor oameni de cultură piteșteni, nu am făcut caz din asta, mai ales că era un gest privat, fără presă după mine.

Când am ajuns acasă la pictor, care trăia în cea mai veche casă (pe picioare) din Pitești, pe strada Kogălniceanu, trebuie să recunosc că am fost şocat. Mai întâi, era să mă muşte un ditamai câinele lup aflat liber în curtea sa (o parte din casă, din strada Kogălniceanu, cea mai veche casă din Pitești pe picioare, era cabinet veterinar, pentru fiul său, Roland). M-a salvat, la propriu, d-na Vrăneanțu (câinele a sărit, pur şi simplu, prin geamul de la uşă, făcându-l ţăndări!).

Apoi, șocul întâlnirii cu Maestrul. Nu-l văzusem decât în fotografii. Nu cred că am văzut până acum un alt chip care să exprime mai multă suferinţă!!! Am stat mult de vorbă, am renunţat şi la ideea realizării unui interviu pentru revistă, îndurerat de cele ce aflam şi vedeam în jur. Din când în când, Maestrul tăcea prelung, apoi îmi arăta un tablou de pe perete – ultimul pe care îl mai avea în casă, nemaipictând de ceva vreme!!! ,,L-am păstrat pentru înmormântarea mea!!!’’, mi-a repetat cu durere, să-l vândă Atunci. (Mai acum câțiva ani, într-o galerie bucureşteană, un tablou al său, parcă ,,Iarna’’, se vindea cu 2683 de euro. O cotă bună, pentru un pictor român de azi).

Am încercat să revin în casa Vrăneanţu, visam la un interviu, dar, subliniez, nu lipsa timpului m-a împiedicat, ci teama teribilă de a mă reîntâlni cu Suferinţa! Şi mai ales cu ateismul său răvăşitor. Îmi tot propuneam să revin, dar m-am luat cu alte treburi, şi, la 18 noiembrie 2006, am aflat că Maestrul nu a mai putut amâna întâlnirea cu Cerul. Am rămas cu amintirea unui unic dialog…

La înmormântarea sa, petrecută la 21 noiembrie, am fost o mână de oameni. O femeie în vârstă, în stradă, a remarcat că nici la cel mai prăpădit om nu ar fi fost atât de puţină lume la înmormântare! Nici un pictor, nici un mesaj din partea U.A.P. (nu s-ar fi ştiut, mi s-a spus ulterior, dar autoritățile locale au trimis mesaje). Maestrul a ţinut să-şi doarmă somnul de veci alături de fiul său George Ion (decedat la doar 33 de ani), la cimitirul din Curtea de Argeş. Slujba religioasă, oficiată la Biserica Olari, a fost ascultată, taman din Australia, printr-un telefon mobil deschis, ținut de mine, de celălalt fiu, Eliodor…

În acel an, la 13 decembrie, la sala Ars Nova a Centrului Cultural Piteşti am organizat o evocare a marelui pictor Ion Gheorghe Vrăneanţu, dublată de o expoziţie sui-generis realizată prin bunăvoinţa unor iubitori de frumos ce deţin acasă lucrări semnate Vrăneanţu (cum ar fi Mircea Pungoci, Aurel Ilea, d-na Năstase, soţia fostului prim-secretar, C-tin Samoilă, ori ing. Pieleanu, cel care l-a ajutat enorm în ultimii săi ani de viaţă pe marele pictor care a fost Vrăneanţu). Cel de la care preşedintele francez De Gaulle cumpărase un tablou…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 49 = 54