Am un motiv în plus să mă simt legat sufletește de Caragiale: sunt absolvent al Școlii Generale Nr. 16 „I.L. Caragiale” Pitești! Dar nu acesta e motivul pentru care am căutat să-l citesc integral, firește, ci datoria resimțită organic față de clasicii noștri cei puțini. Dacă scriitorul e destul de cunoscut, prezint aici lucruri mai puțin știute despre… politicianul Caragiale și cuvântarea de pomină pe care a ținut-o la Pitești în 1908, prin care a cerut votul piteștenilor, cu umor, pentru un post de deputat.
Anteriormente, prin decret regal și susținere liberală, I.L. Caragiale a fost, între octombrie 1881 și octombrie 1882, revizor școlar, mai întâi pentru județele Baia (Suceava) și Neamț, cu reședința la Piatra Neamț, unde a rezistat patru luni, mai apoi pentru județele Argeș și Vâlcea (februarie-octombrie 1882), inițial cu reședința la Pitești, apoi la Râmnicu Vâlcea. Practic, la Pitești, Caragiale a locuit doar câteva luni, suficient, se pare, pentru că, peste zeci de ani, diverși cercetători să scrie câte pagini nepieritoare a creat aici, în frunte cu „Năpasta”, ce prieteni și-a făcut sau că a participat la botezul lui Ion Antonescu (e posibil, nu contrazic legenda locală!).
Caragiale revine la Pitești la 11 mai 1908, în plină campanie electorală pentru un post de deputat pe lista Partidului Conservator Democrat al lui Take Ionescu. La miting participă, firește, și Take Ionescu, cel care îl convinsese să renunțe la exilul berlinez contra un mandat de parlamentar. Poate pentru că îi face pe piteștenii prezenți la miting: „tâlhari, șnapani, hoți, chilipirgii”, Caragiale nu este ales deputat de Argeș. Din păcate. S-ar fi întrerupt, astfel, exilul berlinez, altfel ar fi curs viața lui. Ca să-i dau cuvântul mai repede, mă abțin de la alte comentarii. Mai jos prezint câteva fragmente, din presa vremii, din cuvântarea electorală a lui Ion Luca Caragiale de la Pitești:
„(Se fac oratorului mari și călduroase manifestațiuni de simpatie, aplause prelungite). Domnilor și doamnelor, din câte persoane sunt aici, fără exagerare, jumătate cel puțin sunt membri ai partidului conservator de când sunt alegători și chiar mai devreme, de când începuseră ca cetățeni să gândească, să aibă pornirea de a judeca și socoti afacerile publice. Așa e ? aici sunt conservatori, afară de doamne, care până acum nu au dreptul să fie nici conservatoare nici liberale. Să sperăm însă că cu vremea, poate, și d-lor să ia parte la afacerile publice și dacă discuțiunea va fi mult mai luminată în Parlament, dar și judecata va fi cu mai multă inimă adusă în dezbaterea publică (vii aplause). Carevasazică, d-voastră, domnilor conservatori veniți aici, dacă m’aș adresa și’ v’aș spune: tâlharilor! (râsete) șnapanilor! hoților! chilipirgiilor ! oameni cari nu aveți altă socoteală decât numai să furați din banul public și să vă chivernisiți pentru interesele voastre particulare! (mare ilaritate). Ce ați zice? Ați zice: omul din cauza căldurii acesteia a înnebunit ! căci în adevăr că nu e glumă (aplause).
Ei bine, domnilor, de două luni și jumătate au început să ne numească așa pe noi toți, pe partidul conservator, pe partidul lui Lascăr Catargiu. De vreo două luni au început încet-încet să ne numească șarlatani, coțcari, până când după împrejurarea nenorocită dela Craiova acum suntem în adevăr briganzi, bandiți, încât țara este pușcăria și oamenii cinstiți au rămas la clubul lui Vanicu! (mare ilaritate). La clubul lui Vanicu e moralitate, la clubul lui Vanicu e patriotism, naționalism și toate ismurile, poate și ismul de Suez poate că tot acolo e (ilaritate, aplause); iar noi, suntem niște ticăloși, încât, în adevăr, M. S. Regele trebue să fie disperat (ilaritate), trebue să-și zică: nu mai merge cu țara așa; pot eu să fac două ministere din colivia lui Vanicu (mare ilaritate), dar n’o să mai am țară! (ilaritate, aplause).
D-lor, toate babele ale mai cicălitoare, care nu se învoiesc cu proprietarii, se mută de Sfântu Gheorghe și de Sfântu Dumitru (ilaritate); clubul d-lui Carp se mută și el, prin Februarie, prin Septemvrie (ilaritate). Așa tam nisam vedeai bagaj pe drumuri:
-Ce e ?!
-Se mută! (mare ilaritate).
Pleca cu o parte din bagaj într’o parte, ceilalți rămâneau sau ceilalți plecau și alții rămâneau, dar de mutat se muta, așa că ajunsese băieții dela băcănia de peste drum când vedeau bagaj pe drumuri să zică: <<Se mută d-nul Carp>> (hohote de râs, frenetice aplause).
-Unde se mută?
-În altă parte.
Pe la mijlocul lui Iulie, vara, iarăși bagaj:
-Ce e, domnle, bagaju ăsta ?
-Se mută domnu Carp.
-??
-Se mută la loc! (imensă ilaritate, aplause).
Aceasta e tactica clubului conservator, adică a persoanelor care constituesc clubul conservator dela Vanicu, vecinic să se mute. Le-a venit la urma urmelor inspirațiunea să ne facă și pe noi să ne mutăm! (mare ilaritate). Ei, ne-am mutat și noi odată. Acum, vorba aia, au destul loc să dea muștele afară din club (ilaritate, mari aplause). Și nu e primejdie să se lovească membru pe membru cu coada măturii în ochi (hohote de râs, aplause). Acolo însă a rămas o creatură înzestrată cu o putere dumnezeiască de prooroc, care prooroceste regulat cu trei luni înainte ceea ce ar dori să se întâmple și nu se întâmplă niciodată (frenetice aplause, râsete zgomotoase). Pe vremea lui Brătianu, din trei în trei luni, ba din 6 în 6 luni, îl auzeai:
-Cade Brătianu, viu eu la putere.
-Pentru ce, Excelență?
-Nu se mai poate să mai ție!…
-Dar presupunând că nu mai poate ține el, de ce vii d-ta?
-Pentrucă Regele nu mă poate aduce decât pe mine!
S’au împlinit șase luni, beam șampania!… Acum iar : Mă chiamă pe mine! L-a chemat pe Iorgu Cantacuzino! Iar nu s’a împlinit. Acum iar: Îi dau lui Tache Ionescu trei luni ca să facă mofturi și se va liniști ! S’a liniștit, a avut de ce să se liniștească! (aplause, ilaritate).
Acum altă proorocie: că la Craiova s’a ispravit! Știți de ce suntem nenorociți și pierduți? Fiindcă am reușit la Craiova!… (mare ilaritate, aplause). Au reușit la
Craiova?!… Apoi nu mai merge, sunt pierduți!… (aplause).
Acum profeția este că ne pierdem la București.
Domnilor, d-voastră toți trebue să știți o anecdotă: Un român pe care îl cicălise un țigan bătrân i-a tras două palme țiganului. Țiganul zice: ia mai dă o dată!… I-a mai tras încă o dată. S’a dus țiganul bătrân la fiu-său: Uite, ma teteo, m’a bătut rumanica! – Care e ăla? Tu l-ai bătut pă tetea? ia mai dă-i o dată!… Îi trage acela încă una. – Ia mai dă-i o dată! Îi mai trage înca o dată. Băiatul zice: Haide, tată, că ăsta e nebun! (mare ilaritate, aplause).
I-am tras la Iași, ia mai trage o dată! Dă-i la Vaslui, ia mai trage o dată! (mare ilaritate). Dă-i la Craiova … acum o să vie cu băieții să zică: ia mai trage o dată la București!… (ilaritatea este la culme, aplause prelungite). Și când i-o trage și acolo o să-i auzi: <<Tată, hai la Vanicu înapoi, că ăștia sunt nebuni!>> (tumultuoase hohote de râs mult prelungite, aplause frenetice). D-lor, să nu mai glumim (mare ilaritate, aplause). Până la Târgoviște nu mai spun nici o glumă (ilaritate). (…) Eu rog pe Dumnezeu, ca instinctul meu nu de a prevede, dar de a presimți, să nu se desmintă prin împrejurări de ordine brutală; să dea Dumnezeu să trăiască Take Ionescu; acest om va fi un al doilea Ion Brătianu în sensul modern al cuvântului (aplause entusiaste, strigăte repetate de bravo).”
(din volumul în lucru „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitrașcu)
