DIN CULISELE CULTURII (44). „CÂNTECUL METALURGIȘTILOR”, DEDICAT UZINEI COLIBAȘI

Cultura

La sfârșitul veacului al 19-lea, la Pitești exista un singur cor, …german, „Liedertaffen”, înființat de comunitatea germană din Pitești, destul de puternică la acea dată. Mai apoi, au apărut corurile românești, înființate pe lângă biserici, precum cel al lui Teodor Bejenariu. Din perioadă interbelică, nu am date despre existența vreunui cor piteștean.

Mișcarea corală piteșteană, de amatori, explodează după 1950, la chemarea P.C.R. Așa se face că la Pitești au fost înființate zeci de coruri până în 1989, cu mii de coriști angrenați în muzica cultă și cu dirijori de prestigiu, precum Alfons Popescu, Emanoil Popescu, Ion Grecu, Moise Mitulescu, Ion Ionescu, Gh. Gomoiu, Magdalena Ioan. Nu exista fabrică fără cor (Combinatul Petrochimic, Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc, Uzina de autoturisme, Întreprinderea Textila, școli sau licee, ca să nu mai zic de instituțiile vremii. Repertoriul era divers, un melanj între lucrări corale clasice și obligatoriile ode închinate P.C.R.

Ca unul care, în 2006, am organizat o masă rotundă cu prilejul aniversării a 140 de ani de mișcare corală la Pitești, visând atunci să edităm o istorie a acesteia, voi vorbi mai jos de un cor uitat, CORUL MIXT AL UZINEI METALURGICE „V.T.” COLIBAȘI- PITEȘTI. Uzină care a devenit mai apoi Uzina de Autoturisme Pitești. Corul a fost înființat în 1959 de către profesorul și foarte tânărul pe atunci dirijor Moise Mitulescu. În componența corului se aflau salariați ai uzinei cu oareșce calități vocale, cca 50-60% dintre aceștia fiind muncitori metalurgiști, restul fiind dat de funcționari de la birouri și de ingineri, proiectanți, tehnicieni. Repetițiile aveau loc în incinta uzinei, joia, la terminarea schimbului I, în sala de ședințe a sindicatului, dar nu era dotată cu un pian atât de necesar la instruirea și pregătirea repertorială a coriștilor. În aceste condiții, dirijorul Moise Mitulescu venea cu vioara de acasă și cânta la ea în timpul învățării liniei melodice la fiecare partidă vocală (sopran, alto, tenor, bas). Evident, coriștii metalurgiști nu aveau educație muzicală corală și un auz armonic în sensul practic al cântării corale. Dar dirijorul Moise Mitulescu nu a capitulat. Cu timpul, prin respectarea principiului accesibilității în învățarea și interpretarea repertoriilor corale pentru tipul de cor mixt, maestrul Mitulescu a reușit să pună bazele unei formații corale de amatori care să cânte corect și să poată urca pe o scenă, în fața publicului.

Metalurgiști-metalurgiști, coriști amatori, dar, surpriză, și elemente dotate artistic. Menționez aici (poate sunt pe fb, mai știi, sau copiii lor) dintre cei foarte talentați pe inginerul Dan Rusu, pe contabilul Constantin Manolescu,pe matrițerul Ion Cârlan de la partida de bas, pe inginerul Titel Costache, solistul corului, pe tehnicienii Ilarie Zăvoianu, Nicolae Matei și Truiculescu de la partida tenorilor, pe sopranele Margareta Popa și Nadia Știucă ori pe altistele Paraschiva Ciuș, Cornelia Bogaciu ori Zoe Săculeanu. Merită menționați și sprijinitorii corului din uzină, Ion Ilinca și Ilarie Zăvoianu, alături de directorul de atunci, ing. Ghiță Ștefan. La început, acest cor, am aflat de la dl. Moise Mitulescu (maestrul a mai dirijat alte… 14 coruri piteștene între anii 1957-1999 !), a susținut programe artistice în cadrul uzinei și la Casa de Cultură Colibași. Apoi au fost invitați la Ștefănești să concerteze, la Căteasca, Oarja și Pitești, în repertoriu având lucrări ale compozitorilor Ioan D. Chirescu, Mircea Neagu, prelucrări folclorice și așa-zisele „câtece de masă” impuse. Una dintre piesele corale îndrăgite de coriști a fost „Cântecul metalurgiștilor”, compusă și dedicată Corului Uzinei Colibași de către dirijorul Moise Mitulescu. Partea solistică a acestei piese era interpretată de tenorul inginer Titel Costache, cel care avea să devină prim solistul teatrului de amatori de operetă din Pitești. „Cântecul metalurgiștilor” a fost remarcat în 1963 de către tânărul ziarist Dorel Ștefănescu, director al Clubului muncitoresc din Ștefănești la acea vreme și corespondent la „Secera și ciocanul”, viitor director al Palatului Culturii din Pitești.

Mai târziu, Uzina „V.T” din Colibași a devenit Uzina de Piese Auto și, din 1966, Uzina „Dacia” Pitești, corul său dezvoltându-se și, mai apoi, afirmându-se pe scenele „Cântării României”. Morala acestei istorii? Fără mișcare de amatori nu poți desțeleni terenul pentru profesioniști.

(Din volumul în pregătire „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitrașcu)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 76 = 79