DIN CULISELE CULTURII (48). CENTRUL DE RADIOFICARE PITEȘTI

Cultura

Dau în arhiva mea peste un interesant, dar sec raport din 1980 al Frontului Democrației și Unității Socialiste din Pitești pe tema Centrului de radioficare din Pitești. Din păcate, despre stația de radioficare nu știu mare lucru, nici nu am ascultat vreodată vreo emisiune, nici nu îmi aduc aminte să fi citit pe undeva despre istoria acesteia, de aceea mizez pe cititorii InfoPitești să contribuie la scoaterea la lumină a unor lucruri deja uitate. Cine a lucrat, cine l-a condus? Încă nu știu. Ține de istoria Radioului, de după 1 noiembrie 1928, când se difuzează oficial prima emisiune a postului Radio România. Lumea bună, de la orașe, după 1928, își amplasează difuzoare în casă, pentru a asculta emisiunile radio (erau invitați mulți scriitori la microfon, se difuza îndeosebi muzică clasică, erau buletine de știri. Condițiile de lucru erau precare, se înregistra pe plăci, apoi se difuza. La 23 august 1944, regele Mihai alege Radioul pentru a se adresa Țării și a anunța „întoarcerea armelor” împotriva Germaniei hitleriste. Un fost dirijor își amintea cum, în acea perioadă, orchestrele au fost puse la lucru, pentru a difuza cât mai multă muzică sovietică.

Nu știu când s-a înființat Centrul de radioficare Pitești, în ciuda eforturilor documentare făcute („Istoriile Piteștiului”, puține, oricum, la număr, sunt extrem de lacunare). Probabil în 1948. Știu sigur că abia în 1956 acest centru și-a mutat sediul în nou înființatul Palat al Culturii și că a fost prezent, prin difuzoare, în casele multor piteșteni.

Fostul meu coleg de redacție Dorel Ștefănescu mi-a mărturisit că făcea cronici sportive la acest „post”, dar nu a insistat, iar eu am trecut, din păcate, pe lângă subiect. În era tabletelor și a facebook-ului e greu de crezut că în anii 1950 puțini piteșteni dețineau aparate proprii de radio în case (nu care cumva să se asculte „Vocea Americii” sau „Europa Liberă”) sau că în anii 1960 erau puține televizoare, așa că cei mai mulți aveau acces la niște „difuzoare” în care auzeau ce aveau voie să știe de la stația locală de radioficare.

Ce zice raportul FDUS, în limbajul epocii? „Nu putem trece cu vederea contribuția pe care o are centrul de radioficare Pitești la educarea maselor de oameni ai muncii în spiritul normelor eticii și echității socialiste, pentru formarea unor trăsături definitorii pentru cei care construiesc o societate nouă. Rubrici permanente în cadrul acestor emisiuni, precum <Civica>, <Breviar juridic>, <Omul față în față cu el însuși>, <Actualități>, nu fac, în ultimă instanță, altceva decât să releve spiritul de sacrificiu al comuniștilor în procesul muncii, devotamentul și responsabilitatea unor colective ce înfăptuiesc plenar politica economică a partidului și statului nostru, consemnează fapte de muncă și viață cu caracter de excepție, exemple demne de urmat, iau poziție împotriva unor fapte antisociale sau abateri de la disciplina întregii societăți sau a diverselor colectivități, militează pentru întronarea unui climat sănătos, de răspundere, atașament și dăruire în toate sectoarele de activitate. Radioreportaje, interviuri, prezența la microfon a unor reprezentanți ai organizațiilor de masă, a unor activiști de partid și de stat, a juriștilor, relatările despre diverse evenimente au de multe ori implicații directe în ceea ce înseamnă educație etică, moral-cetățenească, patriotică, în dezvoltarea spiritului angajant, militant și revoluționar în gândirea și acțiunea producătorilor și beneficiarilor de bunuri materiale.”

Cam așa era limbajul oficial al acelor vremi. FDUS exprima dezideratele sale ca fiind realizări. O nemulțumire exista, totuși. Nu că nu ar fi existat voință sau profesionalism, dar tehnica era depășită: „Căutăm să îmbunătățim permanent conținutul acestor emisiuni pentru că acest mijloc rămâne încă un mijloc important de influențare a cetățenilor, evident pe cale <audio>. Un deziderat se leagă însă: îmbunătățirea mijloacelor tehnice de care dispunem, pentru a ajunge la un nivel calitativ și mai sporit al acestor emisiuni”.

 

1 thought on “DIN CULISELE CULTURII (48). CENTRUL DE RADIOFICARE PITEȘTI

  1. Din cate stiu in zona rurala radioficarea s-a facut intre mijlocul anilor ’50 si sfarsitul acelor ani. Posibil ca orasul Pitesti sa se fi bucurat de introducerea radioficarii cu cativa ani inainte. Nu cred ca radioficarea a fost introdusa in perioada interbelica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

52 − 44 =