DIN CULISELE CULTURII (49). FILARMONICA PUTEA FI ÎNFIINȚATĂ ÎN 1969

Cultura

La 31 mai 1967, pe scena Teatrului „Al. Davila”, a avut loc un prim concert al orchestrei simfonice locale, pusă sub egida Palatului Culturii Pitești, orchestră formată din muzicieni piteşteni, profesori şi elevi ai Liceului de muzică, întărită cu câţiva artişti instrumentiști profesionişti de la București.

Muzicologul George Sbârcea, sub pseudonimul Romeo Claudian, în articolul său din revista „Argeș”,„Un început care obligă: Concertul orchestrei simfonice şi al corului de cameră din Piteşti”, a fost destul de drastic cu acest început:

,,Încă n-a sosit momentul de a considera activităţile muzicale desfăşurate la Piteşti în toată adâncimea lor. De la primul concert al orchestrei simfonice locale, pusă sub egida Palatului Culturii, se poate spune însă că nivelul atins obligă de aici înainte pe dirijor şi instrumentişti la eforturi de disciplină şi de aprofundare artistică.

În mişcarea artistică locală data de 31 mai 1967 va însemna, desigur, o piatră de hotar, pentru că în seara acelei zile muzicienii piteşteni, profesori şi elevi ai Liceului de muzică, împreună cu câţiva artişti instrumentali profesionişti (alămuri), au dovedit capacitatea lor de a face o muzică pe planul unor exigenţe mai înalte. În orice proces de înfiripare a unei activităţi artistice noi, excelentul se amestecă cu mediocrul, dibuirile începutului se îmbină cu momente de satisfacţie de plină.

Din prima categorie menţionăm Concertul pentru două viori, în re minor, de Johann Sebastian Bach, dirijor prof. Dumitru Croitoru, solişti Florin Gioroc şi Nicolae Falcoe, ambii elevi de clasa a XI-a ai lui Marius Giura. Alegerea unei lucrări atât de dificile din repertoriul concertistic, presupunând acea tehnică evoluată care îngăduie zborul imaterial al muzicii, dovedeşte curajul şi orientarea muzicienilor piteşteni spre operele de seamă ale literaturii universale. Oricum însă, Bach este un univers a cărui descoperire se face treptat, prin sforţări îndelungate, după trecerea firească a unor praguri de iniţiere muzicală ce nu se pot atinge dintr-o dată. Ele n-au fost atinse, fireşte, nici de orchestra de cameră a Liceului de muizică, deşi concertul ne-a revelat doi tineri violonişti în plină devenire, dintre care Florin Gioroc vădeşte de pe acum o remarcabilă stăpânire a tehnicii instrumentului său, pentru că Nicolae Falcoe să fie înzestrat cu un ton amplu şi cald, cu posibilităţi surprinzătoare de reliefare a expresiei, Orchestra, care la Bach reclamă intuişia schimbului de replici între grupurile instrumentale şi a raporturilor ce se ţes între ele, a izbutit doar parţial să ne facă să auzim vocea vie a genialului cantor de la Leipzig.

Au fost însă şi câteva momente de tensiune expresivă, care ne îngăduie să întrezărim realizările viitoare ale orchestrei de cameră chiar în această artă de construcţii şi desfăşurări vaste, al cărei clocot de gândire şi simţire mereu proaspătă obligă pe interpreţi şi ascultători deopotrivă la o participare integrală.

O surpriză dintre cele mai neaşteptate a constituit-o – la manifestările solistice ale concertului piteştean – Magdalena Albulescu, cu interpretarea stilată, având transparenţe de cristal în voce, a liedului Păstrăvul de Schubert, din clasa prof. Dumitru Georgescu şi cu acompaniamentului de pian al maestrului. Cu o combustiune interioară disciplinată de nevoile superioare ale expresiei, tânara cântăreaţă a realizat, prin sensibilitatea ei, o adevărată atmosferă schubertiană.

Pianista Rodica Abăluţă, din clasa a VIII-a (prof. Felicia Saegiu) a manifestat în  Rondoul, opus 1, de Chopin, frumoase înzestrări de tehnică, o forţă care va putea să se orienteze cu succes spre bogata literatură romantică a pianului. Într-un dialog plin de avânt cu pianul, vilonista Elena Cărpiniş a cântat cu siguranţă în intonaţie o sonată de Haendel, având de pe acum vibraţia care dezvăluie luminile şi umbrele întotdeauna graţioase ale preclasicilor.

Înzestrarea şi încercarea de a sonda cu luciditate ceea ce muzica are dincolo de aspectele ei tehnice a dovedit Iulian Levenţiu, din clasa de vioară a profesorului Marius Giura, interpretând un fragment dintr-un concert de vioară de Kreutzer, acompaniat de neobositul şi experimentatul prof. Vasile Nicolau. O prezenţă serioasă de pe acum maturizată a fost şi aceea a oboistului Gheorghe Popa, absolvent al clasei prof. Vasile Nicolau.

Apariţiile acestea solistice au oferit parcă o imagine de detaliu a ceea ce înseamnă şi poate să mai însemne ansamblul instrumental devenit, printr-un act de voinţă izvorât din dorinţa de a înzestra Piteştiul cu o viaţă muzicală proprie, o mică orchestră simfonică. Sub bagheta sensibilă şi autoritară a lui Marius Giura, ea a executat  Concertul în Re minor, pentru pian şi orchestră, de Haydn, solist Bogdan Georgescu (din clasa prof. Gloria Bădescu). Pianistul, dincolo de utilizarea abilă a unei dexterităţi tehnice deosebite pentru un elev de clasa a IX-a, a excelat printr-un farmec poetic care a învăluit dialogul său cu orchestra, împrumutând întregii execuţii amprenta unei mici personalităţi artistice, pe cale de constituire încă, dar de pe acum de un profil hotărât. În ce priveşte orchestra, am urmărit-o cu o încordare transformată curând în adeziune fără rezerve. Concertul de Haydn e o melodie a tinereţii, răsunând limpede din aurora clasicismului vienez, cu trăsăturile precise ale unui stil inconfundabil.

Dirijorul a exprimat fără cusur stilul acesta, descoperindu-i conţinutul de viaţă şi potentându-i efectul cu o admirabilă capacitate a nuanţării, printr-o scânteiere intuitivă a exuberanţei melodice şi ritmice. Cordarii, mici şi mari, au demonstrat o omogenitate a emisiunii mergând până la sincronizarea – atât de satisfăcătoare pentru ochiul auditorului – a mânuirii arcuşului, care ar onora orice ansamblu profesionist cu veche activitate concertistică. Uimirea şi încântarea  cu care am ascultat muzica lui Haydn constituie cea mai bună confirmare a calităţilor tinerei orchestre simfonice piteştene.

Nu mai puţin surprinzător a fost nivelul Corului de cameră al Liceului de muzică, instruit şi dirijat de prof. Moise Mitulescu. Piesele de Palestrina, Mozart, W. Byrd, Zaharia Popescu şi Radu Palade, incluse în program şi aparţinând unor epoci şi concepţii artistice diverse, au fost cântate cu acea fervoare ce se comunică spontan publicului. Fervoarei i s-au mai asociat o claritate şi unitate vocală, care presupun multă muncă răbdătoare, folosirea bine concepută a materialului vocal.

Suntem îndreptăţiţi, după acest prim concert, să aşteptăm pe viitor o activitate organizată din partea orchestrei şi a corului piteştean, care cuprind atâtea elemente de valoare şi în fruntea cărora se găsesc muzicieni temeinic pregătiţi, ca Marius Giura, Mitulescu ş.a.’’

Lăudat la scenă deschisă, dirijorul Marius Giura, pentru „bagheta sensibilă şi autoritară”. Și dirijorul de cor Moise Mitulescu. Din păcate, jumătatea goală a paharului a cântărit greu: a demobilizat energii, a pus gaz pe focul orgoliilor locale. Dirijorul Marius Giura rămâne la Piteşti ca profesor în aşteptarea înfiinţării Filarmonicii, dar, din păcate, comentariile pe la colțuri și interese obscure, omeneşti – prea omeneşti, au zădărnicit proiectul. Cine să fie director, sub ce acoperiş, şi, vai, fatala întrebare: de unde public?!!!

Comentariile au determinat autoritățile de atunci să spună: iată, noi am vrut să facem filarmonică, dar nu puteți, nu aveți cu cine – nici artiști locali talentați, nici public.

Setea de muzică clasică a publicului piteștean a fost, mai apoi, satisfăcută, ani buni, în cadrul sărbătorii „Memoria Argeșului”, ce se desfășura anual în luna mai, prin invitarea orchestrei Ateneului sau a Operei Naționalei, sfindându-se, astfel, potențialul artistic local…

Din fericire, în toamna anului 2004, când am început să mă ocup de înființarea Filarmonicii Pitești, nu am știut de povestea din 1967, de rolul jucat de unii în zădărnicirea acestui vis (personalități accentuate care roiau și prin preajma mea!), și, mai apoi, nu am ținut cont de critica devastatoare a unora de după primul nostru concert. Am mers mai departe!

Și totuși, când s-a înfiinţat Filarmonica Pitești?

În primăvara acestui an, un profesor universitar îmi spune, în pauza unui concert, că Universitatea din Pitești a înființat Filarmonica Pitești! Am rămas siderat! Tocmai mie, cel implicat total în înființarea instituției, mi se spunea o asemenea minciună! Mai anul trecut, pe Strada Mare, mă opreşte un cadru didactic de la Liceul Dinu Lipatti… Din vorbă în vorbă, îmi spune că, în definitiv, acesta, împreună cu alt profesor, au înfiinţat Filarmonica Piteşti. Şi asta demult! Firește, dinainte să existe! Corect, aţi pregătit publicul, ați susținut unele recitaluri, dar de ce nu s-a înfiinţat atunci?, i-am răspuns. Sau în 1990? Când Moise Roxana a mers la ministrul Culturii de atunci, Andrei Pleșu, cerând înființarea unei filarmonici locale? S-a reușit doar înființarea unui cvartet, „Amadeus”, sub cupola Teatrului „Al. Davila”, cu sprijinul directorului Radu Baltazar. În fine, eram la curent cu toate demersurile, timide și fără finalitate. Nu m-am supărat nici când un fost excepțional violoncelist, maestrul Săbăreanu, ce dorea să intre la un concert al nostru fără să plătească bilet, a certat o colegă de la intrare: ,,eu, care am înfiinţat Filarmonica, nu pot intra gratis?!’’

Se sperie gândul, când vezi câtă lume susține că a înființat Filarmonica Pitești! În 2017, cineva spunea că un grup de muzicieni din Pitești, Vâlcea și București au înființat-o! Tot în fața mea, firește. Dar de ce nu au înființat-o mai devreme, dacă tot își uniseră eforturile? Dacă eu nu acționam, ce se întâmpla? Poate se mai organiza de Crăciun un concert de mercenari plătit de PNL sau de Paște, plătit de Universitate. Dar eu vorbesc aici de o instituție profesionistă, cu personalitate juridică. Tocmai de aceea, mărturiile mele au un sens, de a lămuri lucrurile.

Mai nou, într-o carte recent apărută, scrie că Filarmonica Pitești a fost înființată în 2005, nu 2007! Printre fondatori aflu că s-ar fi aflat Magdalena Ioan! Puteam fi întrebat, putea fi citită cartea mea „Bătălia pentru Filarmonica Pitești”, din 2008, sau presa vremii. Curios cum, după 12 ani, se reia o polemică pe această temă (la 26 mai 2007, revendicau cei de la P.N.L. paternitatea). Când clădești, cu neștiute sacrificii, o instituție de prestigiu, apar mulți care își arogă meritele! Da, ideea Filarmonicii Pitești nu e a mea, e veche, din 1937, îi aparține compozitorului și dirijorului Nicolae Brânzeu, dar cine s-a zbătut ca o nouă instituţie publică profesionistă să fie înfiinţată de la zero? Avea mare dreptate mama: pentru cine te omori?! Cei care o spun răspicat sunt cei din Primăria Pitești, care știu cel mai bine: dacă nu era Jan…

Ce-i drept, nici eu, ca fondator al Filarmonicii Piteşti, nu pot spune cu precizie matematică data naşterii acestei instituţii! Noi organizăm concertele  aniversare de Zilele Oraşului. Oficial, însă, actul de naştere al Filarmonicii Piteşti este datat 20 iunie 2007, prin adoptarea H.C.L. nr. 186 şi 188 (prima cu înfiinţarea, a doua cu bugetul propriu, hotărârile fiind semnate de către preşedintele de şedinţă Gheorghe Oprea şi contrasemnate de secretarul Iosiv Cerbureanu). Dar primul concert a avut loc la 25 mai 2007, iar primele angajări – ca salariați ai Centrului Cultural Piteşti – au avut loc în aprilie 2007. Şi încă: primele repetiţii au demarat la 21 februarie 2007, imediat după ce Consiliul Local Piteşti aprobase organigrama şi bugetul Centrului Cultural, cu precizări exprese în acest sens. Sau mergem în vara anului 2006, când s-a declanşat bătălia pentru sediul Filarmonicii (cinematograful!), ori în decembrie 2004, când a fost întocmită prima notă de fundamentare pentru obiectivul de investiţii ,,Filarmonica Piteşti’’ (trebuia să fie înfiinţată în 2005, dar guvernul de atunci a blocat posturile, ca şi în 2006).

Înfiinţarea Filarmonicii Piteşti este indestructibil legată de Centrul Cultural al Municipiului Piteşti. Primul concert 100% organizat de Filarmonica noastră e cel din 26 iulie 2007, al treilea, cel din 29 iunie, fiind tot sub egida Centrului Cultural. Şi dacă data de 20 iunie 2007, când Consiliul Local Piteşti vota în unanimitate înfiinţarea unei noi instituţii de concerte, nu e cea care legitimează aniversarea, atunci, poate, ziua de 1 iulie 2007, când instrumentiştii, în frunte cu dirijorul orchestrei, Tiberiu Dragoş Oprea, au fost transferaţi prin hotărâre de consiliu de la Centrul Cultural la Filarmonică e data înfiinţării! Dar nu! Lipsea o verigă. Abia la 3 iulie, eu sunt numit director general al Filarmonicii, prin dispoziţie de primar. A doua zi, prin decizii ale mele, în baza regulamentului de organizare aprobat, hotăram soarta unor oameni, a unei noi instituţii. Exista organigramă, exista buget propriu îndestulător, dar nu aveam certificat de înregistrare fiscală. Abia la 11 iulie 2007 am primit de la Ministerul de Finanţe dovada că existăm. Pe baza C.I.F.- ului am primit prima subvenţie, am făcut primele demersuri: telefon propriu, pagină de internet, construirea de birouri (la propriu) la Casa Cărţii, cumpărarea mobilierului minim, a calculatoarelor  etc. În paralel, făceam angajări. Torida vară a anului 2007 a fost cea mai teribilă perioadă a vieţii mele. Fără o zi de răgaz. Dar nici după, când au apărut tot felul de probleme…

(din volumul „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitrașcu)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 5