DIRIJOR ȘI SOLIȘTI COREENI, CONCERT LA FILARMONICA PITEȘTI

Cultura

Filarmonica Piteşti organizează joi, 24 ianuarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic în care și dirijorul, și soliștii, sunt din Coreea de Sud.

Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Young Dae Yoo, participă, în premieră, soliștii Yunjung Lee (oboi), Sookyeon Kim (fagot), Taehyong Park (violoncel), Jieun Yook (vioară), Jaechang Sung (trompetă) și Eunah Noh (hae-geum).

În program: Sung-whan Choi – Fantezia Arirang, Domenico Cimarosa – Concert pentru oboi şi orchestră în do minor (solist, Yunjung Lee), Franz Berwald – Piesă de concert pentru fagot şi orchestră (solist, Sookyeon Kim), David Popper – Rapsodia ungară pentru violoncel și orchestră, op. 68 (solist, Taehyong Park),  Pablo de Sarasate – Zigeunerweisen (Melodii lăutărești), op.20 (solist, Jieun Yook), Jean-Baptiste Arban – Fantezie și Variațiuni pe Carnaval la Veneția pentru trompetă (solist, Jaechang Sung) și Kyung-sub Lee – Chu-sang pentru Hae-geum (solist, Eunah Noh).

Dirijorul Young Dae Yoo a studiat la Universitatea Națională Seul și la Universitatea Națională Louisiana, absolvind și cursurile de master. În prezent, este profesor la Universitatea Națională Chungnam.

Oboista Yunjung Lee este absolventă a Universității Naționale Seul și a Universității Juilliard. Principal oboist la Orchestra Filarmonicii Suwon, este și profesoară la Universitatea Kyung-Hee.

Fagotista Sookyeon Kim a urmat cursurile Universității Naționale de Artă din țara natală și ale unei universități din Germania. Membră în Orchestra Simfonică Saalouis Kreis, este și principal fagotist la Orchestra Symphony Song.

Violoncelistul Taehyong Park a absolvit Universitatea Yonsei, „R.Schumann Hochschule” Dusseldorf, „Folkwang Hochschule” Essen și Universitatea „J.Gutenberg”  Mainz. În prezent, este profesor la Universitatea Dankook.

Violonista Jieun Yook a urmat toate formele de învățământ la universitățile Houston, Northwestern și Michigan. Este membră a Orchestrei de Cameră din Coreea de Sud.

Trompetistul Jaechang Sung a absolvit Universitatea Națională Seul, Universitatea Malmo și Universitatea Munchen. A cântat în Orchestra Operei Naționale din Finlanda. Este profesor la Universitatea Națională Chungnam.

Eunah Noh cântă la hae-geum, instrument tradițional coreean. A absolvit toate formele de studiu la Universitatea Națională  Seul. Este membră a Orchestrei Tadiționale KBS Korean. În prezent, este profesoară la Institutul de Artă din Seul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 4 =