DOSAR PENAL PENTRU TREI CADRE MEDICALE DIN ARGEȘ

Stiri

În ultimele 24 de ore structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și polițiștii locali au acționat, în sistem integrat, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19.

Au fost verificate 362 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.

Jandarmii care efectuau verificări au constatat că două persoane minore nu se află la adresa declarată, ele fiind depistate la altă adresă. Este vorba despre un băiat de 10 ani și o fată de 17 ani, care a fost sancționată cu o amendă de 1000 de lei. Nu s-a stabilit încă dacă cei doi minori vor fi plasați în carantină.

Au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. A fost dat și un avertisment.

A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu pentru trei cadre medicale care au refuzat delegarea la Spitalul Municipal Câmpulung.

,,Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung a fost înregistrat la data de 30 aprilie 2020 dosarul penal nr. 870/P/2020, sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, fapte prevăzute de art. 297 alin. 1 din C. pen. şi art. 352 alin. 2 din C. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 28/2020, constând în aceea că un număr de trei medici de diferite specialităţi în cadrul unor unităţi spitaliceşti de pe raza judeţului Argeş, contrar ordinelor Instituţiei Prefectului Argeş nr. 184/ 03.04.2020 şi nr.189/13.04.2020 prin care s-a dispus, începând cu datele de 6 aprilie 2020 şi 14 aprilie 2020, delegarea/detaşarea acestui personal medical la unităţile publice stabilite – respectiv Spitalul Municipal Câmpulung, în vederea asigurării asistenţei medicale de specialitate la pacienţii COVID-19 şi COVID-19 cu comorbidităţi, aceştia nu au dat curs acestui ordin, refuzând prezentarea la unitatea stabilită prin dispoziţiile mai sus-amintite”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 1 =