ELENA ION-ARNĂUȚOIU, ANIVERSATĂ LA 100 DE ANI

Stiri

Ieri, la Primăria Câmpulung Muscel, a fost aniversată, la împlinirea a 100 de ani, doamna Elena Ion – Arnăuțoiu, sora celebrilor partizani Arnăuțoiu, o supraviețuitoare a detenției politice din comunism, și un model de demnitate românească.

Născută la 12 aprilie 1919 la Nucșoara, Elena Arnăuțiu s-a căsătorit în 1938 cu Florea Ion (1909-1998), profesor de istorie la Liceul «Dinicu Golescu» din Câmpulung Muscel. Au avut împreună un fiu, Viorel (1939-2017). Elena Ion s-a remarcat prin verticalitatea morală cu care a făcut față celor două condamnări pe care le-a suferit (prima de doi ani și două luni și a doua de patru ani, cu confiscarea averii, după arestarea fraților ei, Toma și Petre Arnăuțoiu, în 1958).

Dumnezeu i-a dat zile! Mama sa, Laurenția, a murit în închisoarea de la Miercurea Ciuc, după 10 ani de detenție, tătăl său, Ion Arnăuțoiu, a murit în închisoarea de la Botoșani, iar frații săi au fost executați de regimul comunist. Cam asta a însemnat comunismul în România, pentru cei care îl regretă!

După 1990, doamna Elena a inițiat ridicarea unor monumente dedicate Grupului de rezistență anticomunistă de la Nucșoara (la Câmpulung și Nucșoara) și militează în continuare pentru păstrarea memoriei familiei Arnăuțoiu. Pentru atitudinea ei demnă a fost decorată de Președintele României cu Serviciul Credincios (în grad de Cavaler – 2016), de Patriarhia Română cu Crucea Patriarhală (2017) și de Episcopia Argeșului și Muscelului cu Medalia Sfânta Muceniță Filofteia (2018) (după Ioana Voicu-Arnăuțoiu, în volumul „Povestea familiei Arnăuțoiu. Relatări de Elena Ion Arnăuțoiu”, ediție de Ioan Crăciun, Ars Docendi, 2019).

În 2018, Memorialul Închisoarea Piteşti a dedicat o cameră din muzeu doamnei Arnăuțoiu, ca reprezentantă a femeilor care au fost închise aici de regimul comunist în anii 50.

Redacția InfoPitești îi urează doamnei Elena Ion-Arnăuțoiu un sincer La mulți ani, cu sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 16 =