EXCLUSIV! LA ARPECHIM S-A ÎMPĂRȚIT O MAȘINĂ PLINĂ DE BANI LA FOȘTI SALARIAȚI

Economic

Despre ARPECHIM nu poți scrie decât cu tristețe sau cu mânie. Floarea petrochimiei românești, locul unde munceau circa 8000 de piteșteni și argeșeni, a ajuns o ruină după eșecul privatizărilor, după strategii greșite și sabotaje bine răsplătite.

În prezent, doar câteva zeci de muncitori mai sunt pe platformă, asigurând paza și întreținerea unor clădiri. Dar nu ne-am propus, acum, să facem o analiză în amănunt a ARPECHIM, rămasă în conservare și după finalizarea, la 8 decembrie 2018, a contractului de vânzare active aparținând combinatului Oltchim Râmnicu-Vâlcea către Chimcomplex S.A. Borzești.

Când vorbești de petrol, vorbești și de bani mulți. Pacea socială a fost cumpărată, din 2011, când au început primele disponibilizări masive, cu bani. Grevele au fost anemice, mitingurile din oraș – destul de puține și, privind retrospectiv, bine dirijate.

Mărturia, în exclusivitate pentru Infopitești.ro, a unui fost salariat al Secției Piroliză, spune multe: „Am fost chemați, chiar înainte de Crăciun, noi, cei 400 de foști salariați de la Piroliză, să primim bani de la Oltchim. Nici nu am înțeles pentru ce sunt, parcă pentru niște rețineri. Am primit 127 de milioane lei vechi. Unii au luat mai mult. Banii au picat foarte bine, de sărbători. A fost o mașină plină de bani, s-au dat cash, direct din mașină, pe stat de plată. Eu, din 2011, de când am fost disponibilizat, am primit vreo 600 de milioane lei, în total, ba cu ordonanțele, ba că ne mai chemau, ca acum, să primim bani”.

Banii aceștia au venit mereu de la stat, companiile de stat preferând să plătească tot felul de drepturi decât să găsească soluții pentru repunerea în funcțiune a ARPECHIM. Pentru că lucrul acesta e cu putință, voință să fie.

(Foto: descriptiv)

1 thought on “EXCLUSIV! LA ARPECHIM S-A ÎMPĂRȚIT O MAȘINĂ PLINĂ DE BANI LA FOȘTI SALARIAȚI

  1. Spunetile ca se taie (din Rafinarie si din Combinat ) toata instalatiile de pe platforma din vara lui 2019 si vin americani sa faca un noua de ultima generatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 35 = 42