EXCLUSIV! MIRCEA UDRESCU, CEL MAI DEVOTAT PRIETEN AL LUI CORNEL CHIRIAC, A MURIT LA BRUXELLES

Cultura

Radu Nicolescu, sufletul Fan-Clubului „Cornel Chiriac” din București, publică o știre foarte tristă: Mircea Udrescu, cel mai bun prieten al lui Cornel Chiriac, a încetat din viață la sfârșitul anului trecut.

Născut la Pitești în 1942, ca fiu al preotului Ioan Udrescu de la Biserica „Sfântul Ioan” din oraș, Mircea Udrescu a fost coleg din clasa I, iar din clasa a V-a, și de bancă, cu Cornel Chiriac, celebrul om de radio piteștean, realizatorul emisiunii „Metronom”, continuată, după fuga sa din țară, la Radio Europa Liberă, mort suspect la Munchen în 1975. Mircea Udrescu a fost nu numai cel mai bun prieten al lui Cornel Chiriac, dar și cel mai devotat, în ultimii ani dedicându-i câteva cărți excepționale ca valoare – „Pagini despre Cornel Chiriac” (2008), „Metronom, o emisiune de Cornel Chiriac” (2010), „Metronom ʼ70. Cornel Chiriac în documentele Securității” (2015).

Cărțile despre Cornel Chiriac sunt, totodată, și o istorie romanțată a Piteștiului de după al Doilea Război Mondial.

Mircea Udrescu a avut ideea ca o stradă din Pitești să poarte numele lui Cornel Chiriac, deziderat pus în practică de autoritățile locale prin HCL nr. 23/26 ianuarie 2012.

Mircea Udrescu nu trebuie văzut doar în umbra lui Cornel Chiriac, fiind unul dintre cei mai de seamă fii ai Piteștiului, dar despre care mai nimeni nu știe nimic, cu excepția prietenilor din copilărie. Absolvent de Biologie la Cluj, doctor în paleontologie, a lucrat, până în 1990, la Institutul de Cercetări Antropologice din București. După mineriadele din 1990, a plecat din țară. Mai întâi, a profesat la Universitatea din Liege, din 2003 devenind cercetător ştiinţific în arheologie şi paleontologie la Musee Royal de Scieces Naturelles din Bruxelles. A efectuat cercetări pe şantiere din Belgia, Sardinia, Iordania, Siberia, Turcia, fiind autorul a numeroase comunicări la congrese şi simpozioane internaţionale și de articole în publicaţii ştiinţifice europene.

În ultimii ani, Mircea Udrescu a publicat la aceeași editură condusă de câmpulungeanul Ioan Crăciun, mai multe volume de proză scurtă cu caracter autobiografic: „Dialoguri încrucișate”, „N-am spus-o eu”, „Un strigăt în pustiu”, „Și eu m-am luptat cu morile de vânt”.

Revenea aproape în fiecare an la Pitești, de Simfonia Lalelelor, revăzându-și prietenii.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 7 = 1