Poetul Călin Vlasie îmi reproșa, prietenește, că am tendința de a pune accent pe ”spiritus loci”. Mea culpa! Dar cineva trebuie să o facă, înainte sau după ce a plonjat în marea cultură a lumii. Tot de la Călin Vlasie, fost redactor-șef al revistei ”Argeș” am aflat că Dorin Tudoran trăise la Pitești o vreme. M-am grăbit să comand volumul ”Doar copilăria e glorioasă. Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran” (Editura Trei, 2022), în speranța că marele scriitor și curajosul disident ar fi amintit și de Pitești. Cartea se citește pe nerăsuflate, e o spovedanie de zile mari, imposibil de rezumat.
Întâmplarea a făcut că tocmai reciteam volumul ”Literatura Română văzută de la Pitești” (1999) al regretatului Sergiu I. Nicolaescu. Printre mărturisirile amare, aflăm și câte probleme a avut acesta, cel mai longeviv redactor-șef al revistei ”Argeș”, cu Securitatea și cu satrapul Eugen Florescu, venit special de la București, din cauza faptului că publicase, prin 1980, eseul lui Dorin Tudoran, ”Dialectica realității”. Un eseu realmente subversiv, în care erau denunțate metehnele epocii comuniste, în care arăta că se poate și altfel.
Așadar, Dorin Tudoran se radicalizase cu mai mulți ani înainte de cererea de emigrare din 1984, de a-i scrie lui Ceaușescu, de a fi arestat împreună cu fetița sa de opt ani, de a face greva foamei și a reuși, cu sprijin american, să părăsească țara la 24 iulie 1985. Și totuși, eseul acesta a putut fi republicat în volumul ”Adaptarea la realitate” (Editura Dacia, 1982). Dorin Tudoran este condus la aeroport de către Nicolae Manolescu, după ce servise ultima masă alături de critic, de Călin Vlasie, de Ion Bogdan Lefter…
Din volumul lui Robert Șerban aflăm că mama lui Dorin Tudoran, profesoara Ana Maria Badea, era din Ștefănești (Izvorani). Prin voia sorții, părinții săi (tatăl Gheorghe Tudoran sau Todoran, cum își semnase poeziile publicate) pleacă din Timișoara și ajung profesori la Pitești la începutul anilor 50. La un moment dat, Ghe. Tudoran va ajunge directorul Școlii nr. 2 din Pitești (clădire unde se va înființa institutul pedagogic). Așa ajunge Dorin să urmeze parte din grădiniță și clasa I la Pitești. Își amintește că în ziua când s-a anunțat moartea lui Stalin ”am fost unul dintre acei țânci scoși la plâns într-un parc din mijlocului orașului Pitești. Printre <plângăreți> s-a aflat și fostul coleg de grădiniță Daniel Turcea” (un alt uriaș poet trăitor la Pitești).
Din păcate, părinții săi divorțează curând. Nu avea decât să accepte situația. ”Locuiam atunci în Pitești. Pentru a mă scuti de tensiunea din casă, am fost de acord să mă trimită la 7 km distanță de oraș, în comuna Ștefănești – Argeș, unde locuiau părinții mamei mele. Acolo am urmat clasele a doua și a treia primare”. Este locul unde îl descoperă pe Blaga, fiind șocat de poezia ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, motiv pentru care tatăl său îi aduce cărți pentru copii, nu cărți care te pun pe gânduri. Dar, nu-i așa, ”doar copilăria e glorioasă”.
Ulterior, se va muta cu studiile la București,urmând-o pe mama sa, tatăl rămânând la Pitești. Dorin Tudoran nu va uita de bunicii materni, pe care îi va vizita des (vezi foto de la începutul anilor 1970, reprodusă în carte). Mai mult, când bunicul va face un accident de motocicletă în Pitești, îi va dedica un poem emoționant.
Și mai e ceva. Prin 1992, Dorin Tudoran le-a promis lui Călin Vlasie și lui Nicolae Oprea că le donează casa de la Ștefănești drept sediu pentru revista ”Calende”. Dar proiectul nu s-a materializat…
Jean DUMITRAȘCU
