ÎN ACEASTĂ NOAPTE: ACȚIUNE DE DEZINSECȚIE LA PITEȘTI

Stiri

Având în vedere condițiile meteorologice previzionate pentru a doua jumătate a săptămânii, Primăria Municipiului Pitești anunță că astăzi, începând cu ora 22:00, până mâine dimineață, la ora 05:00, va avea loc acțiunea de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște, tigrul platanului etc).

Acțiunea va fi reluată peste două săptămâni, urmând a fi efectuate mai multe treceri.

Vor fi utilizate trei tunuri de pulverizare vapori de substanță pentru dezinsecție, cu o rază de acțiune de până la 50 m, destinate acoperirii zonelor cu arbori și spații verzi, precum parcurile, străzile și aleile din jurul clădirilor.

Stropirile vor fi efectuate de echipe ale Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești și de angajați ai societății Salpitflor Green SA, care vor folosi pentru dezinsecție substanța PERME PLUS. Produsul este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, face parte din grupa 3, tip 18 și se regăsește în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.

,,Rugăm posesorii de familii de albine și de animale sensibile să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident”, transmite Primăria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 59 = 63