ÎNCEPE TESTAREA RAPIDĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN

Stiri

Ieri după-amiază, au sosit în județul Argeș primele 150 de teste rapide achiziționate de Fundația Gaudium.

Testele au fost livrate la Consiliul Județean Argeș, fiind predate, astăzi de dimineață, de către președintele Dan Manu managerului SJUP, Adriana Molfea, și șefei Secției Județene de Boli Infecțioase, dr. Camelia Constantin, în vederea testării de urgență a personalului medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești care este în prima linie de contact cu pacienții bolnavi sau suspecți de COVID 19.

Din acest lot, vor fi testate, cu prioritate, cadrele medicale de la Secția de Boli Infecțioase, Secția Anestezie și Terapie Intensivă, echipa de la Obstetrică-Ginecologie care a preluat cazul depistată pozitiv cu COVID-19, precum și o parte din persoanlul medical de la Unitatea de Primiri Urgențe.

„Menționăm că Fundația GAUDIUM achiziționează teste rapide pe modelul indicat de autoritățile medicale, un model cu o viabilitate de 70% în ceea ce privește rezultatul, adică viabilitatea maximă existentă pe piață la acest moment. Cu o fidelitate de 70%, testele pe care le achiziționăm și le trimitem către sistemul medical din Argeș sperăm să reușească să ajute la identificarea oricărui cadru medical pozitiv și, pe cale de consecință, să oprească un lung șir de alte infectări.” – precizează reprezentanții Fundației Gaudium pe pagina de Facebook „Împreună pentru Argeș”.

„În perioada următoare, în județul Argeș va sosi o nouă tranșă de teste rapide. În funcție de numărul acestora, ne dorim să testăm întreg personalul medical și auxiliar din sistemul de sănătate argeșean, precum și pacienții care se prezintă la unitățile spitalicești cu simptome specifice infecțiilor cu COVID-19. Mulțumim FUNDAȚIEI GAUDIUM! Mulțumim, Virgil Dumitru, Denisa Dumitru și Camelia Bădulescu! Mulțumim tuturor celor care vin în sprijinul unităților sanitare și corpului medical aflat în prima linie în lupta împotriva coronavirusului!”, a transmis președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

59 − = 55