Ultimele alegeri legislative după rit comunist pentru un loc de deputat în Marea Adunare Națională au avut loc la 17 martie 1985. Cică s-ar fi prezentat la vot 99,9% dintre alegători (15.732.095), iar niciun vot nu a fost anulat. Chiar știau să voteze românii, toate cele 369 de mandate de deputat fiind câștigate de candidații P.C.R., singurul partid participant, firește. Totuși, 2,27% ar fi votat contra acestora!
Cap de listă, în Argeș, a fost Elena Ceaușescu. E bine să-i știm și pe ultimii deputați comuniști de Argeș: Iulian Vlad, Constantin Zanfir, Ilie Câșu, Simion Grama, Nicolae Ion, Constantin Mitea, Marina Pandrea, Aurica Petrescu, Simion Săpunaru și Floarea Țârlea. Despre C-tin Zanfir voi vorbi curând, de această dată dorind să întârziem asupra lui Iulian Vlad.
La momentul candidaturii sale, în circumscripția Domnești, Iulian Vlad era general-colonel și comandatul Securității Statutului. Născut în 1931, se înscrie în P.C.R. încă de la 15 ani, la îndemnul tatălui său, întors convertit din prizonieratul în U.R.S.S.! Spre deosebire de mai toți ceilalți lideri comuniști, lui Iulian Vlad i-a plăcut cartea, iar studiile sale au fost numeroase și făcute la timp, pe măsură ce urca în carieră. După absolvirea Liceului „Gh. Chițu” din Craiova, urmează Institutul Pedagogic din București. În 1948 absolvă Școala de cadre a C.C. al U.T.C., primind însărcinări politice mărunte, și Facultatea de Drept a Universității din București.
Remarcându-i-se inteligența și faptul că era disciplinat, este trimis la Școala Militară de Ofițeri din Botoșani, ajungând, în 1952, locotenent. Nu știm ce visa să se facă în adolescență, nu aflăm asta nici din volumul „Iulian N. Vlad – Confesiuni pentru istorie”, convorbiri cu Aurel I. Rogojan (acesta din urmă are acasă cea mai bogată Bibliotecă Eminescu din țară, dar și totul despre francmasoneria română, după cum m-am convins vizitându-l). Tov. Vlad ajunge membru în C.C. al U.T.M., după care este trimis la un curs de șase luni de specializare în securitate în U.R.S.S. (1956-1957). Dar nu a fost de ajuns, chiar simțea nevoia să fie „tobă de carte”, astfel că urmează alte cursuri postuniversitare juridice, militare și politice, inclusiv la Academia „Ștefan Gheorghiu”.
Cu toate aceste studii, pornește de jos în Ministerul de Interne, urcând, an de an, prin forțe proprii, câte o treaptă – șef birou, șef serviciu, adjunct de direcție, șef direcție Învățământ. În sfârșit, în 1974, ajunge comandantul Școlii Militare de Ofițeri a Ministerului de Interne. Abia acum îl remarcă și Nicolae Ceaușescu, numindu-l în 1977 secretar de stat în M.I., apoi ministru adjunct (1984-1987). În 1987, este numit în înalta funcție de comandant al Departamentului Securității Statului, semn că devenise unul dintre cei mai de încredere oameni ai lui Ceaușescu.
Deputatul de Argeș Iulian Vlad joacă un rol cheie în evenimentele din decembrie 1989. Generalul de trei stele a refuzat să execute ordinele lui Ceaușescu de reprimare a revoltelor populare, ordonând ca trupele de Securitate să iasă în stradă fără arme de foc. Aflând, Nicolae Ceaușescu a cerut să fie destituit și trimis în fața plutonului de execuție. Încă în funcție, Iulian Vlad îi propune generalului Vasile Milea, comandantul Armatei, să-l aresteze împreună pe Ceaușescu, spre a se evita vărsarea de sânge. Milea refuză, spunând că are un jurământ de credință față de Ceaușescu. Vlad se repliază și conlucrează cu generalul Ștefan Gușă, evitându-se, după 22 decembrie 1989, un război între Securitate și Armată.
La 31 decembrie 1989, generalul Iulian Vlad este arestat de Gelu Voican Voiculescu, vice-prim-ministru în Guvernul Petre Roman, și de generalii Nicolae Militaru, Vasile Ionel și Ion Hortopan, acțiune supervizată de ambasadorul sovietic Evghenii Tiajelnikov! Este condamnat la 24 de ani și jumătate de generalul magistrat Adrian Nițoiu (care executa ordinele lui Silviu Brucan) și închis la Jilava. Este eliberat în 1993, la 31 decembrie.
Retras din viața publică, decedează la 86 de ani, la 30 septembrie 2017. Închei cu un citat din cartea sa de convorbiri cu Aurel Rogojan: „Las urmașilor mei faptele, așa cum au fost ele, să le judece ei, să le aprecieze, să le cântărească și să dea verdictul, pentru că fără îndoială, un verdict până la urmă va prevala. (…) În ce mă privește, tot ceea ce am făcut, am făcut gândindu-mă la popor și la țară. Pentru acest motiv, pot privi în ochii oricui”.
Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.