FILARMONICA PITEŞTI SAU SCARA CARE DUCE LA CER
Lumea se schimbă şi la Piteşti. Paşii mărunţi se fac – s-ar zice – noaptea, pentru că ziua creşte ca din apă, cu de toate pentru toţi. Există scriitori pe care i-am putea purta pe piept, ca pe decoraţii, chiar dacă numele şi scrisul lor nu apar nici pe prima, nici pe-a doua, nici chiar pe pagina a treia a jurnalelor locale. Există artişti dramatici a căror viaţă umple scena, şi ei aproape nebăgaţi în seamă. Există muzicieni, pictori, graficieni şi sculptori, închişi în taina lucrării lor ca Frumoasa Adormită în somnul ei, vegheat de pitici. Sunt, în Piteşti, oameni cultivaţi şi oameni cu coloană vertebrală, pe care însă tocmai educaţia îi împiedică să facă abuz şi caz de sprinteneala de minte şi de volumul de cunoştinţe.
Toţi aceştia – şi convingerea mea este de neclintit – lucrează în felul în care o fac marii anonimi ai pustiei: cu încredere, tenace şi cu sentimentul şi conştiinţa datoriei împlinite. Scara care duce la cer din faptele, intenţiile şi vorbele lor de duh e împletită.
Scara care urcă pe cerul Piteştiului are astăzi dimensiunile unei Filarmonici. Câţi paşi mărunţi, în câte nopţi aşezaţi unul după altul, ezitanţi sau hotărâţi, vor fi tras scara până aici? Şi de câtă bună-credinţă, rădare şi voinţă, de cât vis va fi fost nevoie, pentru ca Filarmonica aceasta să existe?
(Denisa Popescu) – Cum se raportează proaspătul director general al Filarmonicii din Piteşti la instituţia aceasta muzicală nouă şi prestigioasă încă de la bun început: ca la un copil moşit cu grijă şi cu temeri fireşti, ca la o dragoste ivită ca din senin la jumătatea vieţii sau ca la un proiect pur şi simplu, un proiect foarte serios, de transpus repede şi eficient în fapt?
(Jean Dumitrașcu) – Numirea ca director general al Filarmonicii Piteşti, petrecută la 3 iulie a.c., sub semnătura domnului primar Tudor Pendiuc, consider că a fost un act firesc, ţinându-se cont de tot ceea ce făcusem anterior în vederea obţinerii unui sediu, a înfiinţării orchestrei filarmonicii, organizarea primelor concerte, dar şi, sper, de ceea ce am reuşit să fac în fruntea Centrului Cultural Piteşti, managerial vorbind. Întrebarea dvs. cuprinde, de fapt, şi răspunsurile. Mă raportez la Filarmonică, într-adevăr, ca la un al doilea copil al meu, deşi există şi un al doilea ,,tată’’, mai îndreptăţit, primarul Tudor Pendiuc, ,,mama’’ fiind şi ea de natură simbiotică – potenţialul artistic local deosebit şi interesul piteştenilor pentru muzica simfonică. Filarmonica Piteşti este Făt-Frumosul culturii argeşene. La 25 mai s-a consemnat naşterea (cu… ţipete de triumf), pe scena Teatrului Davila, la 20 iunie s-a înregistrat oficial actul la Consiliul Local, cu nume şi zestre proprii. Botezul a avut loc abia la al treilea concert susţinut, cel din 26 iulie. Atunci am avut cele mai mari emoţii. De la jumătatea lunii iunie, toate filarmonicile din ţară şi-au închis stagiunile. Vreme de vacanţe pentru public, de concedii pentru instrumentişti. Am riscat, la al doilea concert, când publicul nu mai contenea la final cu aplauzele, să fac un sondaj de opinie ad-hoc. Am întrebat sala: ,,ne revedem la toamnă sau doriţi şi în iulie un nou concert?!’’. Din sute de inimi s-a scandat: ,,Iulie, iulie!’’.
Da, Filarmonica Piteşti este un copil moşit cu multă dragoste, de toţi cei implicaţi. Mi-a revenit mie onoarea de a mă îngriji de ea, de a pune în slujba ei tot ceea ce ştiu şi tot ceea ce pot. Colegilor de la Centrul Cultural le-am şi spus că atunci când ai un copil mic te ocupi mai cu seamă de el, mai ales când ştii că ceilalţi sunt pe picioarele lor. Până la urmă, Filarmonica s-a născut în cadrul Centrului Cultural. Unii colegi nu au înţeles importanţa acestui proiect pentru istoria culturală a municipiului Piteşti. Unul chiar a exclamat că nu avem nevoie de… lăutari! Administrativ, contabilul-şef Ştefania Vetrilă m-a susţinut necondiţionat, în vreme ce Simona Fusaru şi-a pus şi ea sufletul în buna organizare a primelor două concerte. În ceea ce mă priveşte, contând pe sprijinul total al d-lui primar, am forţat puţin nota, înfiinţând orchestra, ştiind că nu avem un sediu adecvat, deşi luptam de acum un an pentru a-l obţine. De altfel, lipsa unui sediu propriu a făcut ca acest vechi proiect să se amâne multă vreme. Lucrurile s-au precipitat şi, deşi sediul social al Filarmonicii este la Casa Cărţii, unde amenajăm de zor câteva birouri, nu am renunţat la ideea unei locaţii adecvate.
Pentru mine, ideea înfiinţării Filarmonicii Piteşti se leagă de primele luni petrecute ca director al Centrului Cultural. Ca om de litere, nu visam atunci că vom ajunge aici. Sincer de tot, în toamna anului 2004 am iniţiat un curs de pian pentru copii. Am apelat la d-na prof. Clementina Dionisie, la sugestia poetei Allora Albulescu-Şerp. În curând, d-na Clementina mi-a prezentat pe fiul său, Adrian, şi pe un alt tânăr, Mădălin Sandu. Cei doi cântau în mini-orchestra ce începuse să dea concerte la Universitatea Piteşti şi tot ei, în scurt timp, mi l-au adus în birou pe dirijorul Tiberiu Oprea. Ne-am întâlnit de câteva ori, am visat frumos (noi suntem nucleul dur, le-am spus de atunci) şi… am vorbit cu dl. primar Pendiuc. Spirit practic, dl. primar m-a rugat să mă interesez ce costuri ar presupune, urmând ca să vorbim la Teatrul Davila să găzduiască filarmonica. Nu bănuiam cât de aglomeraţi sunt. Tiberiu Oprea mi-a adus de la Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu-Vâlcea primul stat de funcţiuni şi primul regulament de funcţionare. Aşa m-am… iniţiat eu! În ianuarie 2005 depuneam la Primăria Piteşti prima ,,Notă de fundamentare a obiectivului de investiţii Filarmonica Piteşti’’… Ne-am blocat atunci din cauza sediului… A venit Anul Mozart şi promisiunea amăgitoare a directorului de la Cinema Bucureşti. Plus amăgirile lui Iorgulescu. Visând că avem sediul ,,pe drum’’ (şi câte drumuri la Ministerul Culturii!) am putut proiecta, cu acte, orchestra filarmonicii…
(Denisa Popescu) – Ce a presupus, din punct de vedere organizatoric, realizarea Filarmonicii, având în vedere faptul că, la Piteşti, nu există tocmai ceea ce se cheamă tradiţie în această zonă de expresie artistică? Există un liceu de artă, care a şlefuit o serie de talente, există festivaluri şi ansambluri corale cunoscute inclusiv peste hotare, au existat şi câţiva embrioni de formaţii camerale sau instrumentale. Ce se întâmplă acum însă este o premieră absolută.
(Jean Dumitrașcu) – Trebuie subliniat că fără sprijinul unanim al Consiliului Local, Filarmonica Piteşti nu ar fi existat. Tot ce a propus primarul s-a votat automat, cu entuziasm. Puţini ştiu că între 1 şi 20 iunie am refăcut, cu d-na Elena Ţintilă, de zeci de ori regulamentul de organizare şi organigrama Filarmonicii! În funcţie de banii ,,smulşi’’ de la o zi la alta de la bugetul local. Precaut, raportându-mă şi la bugetul Centrului Cultural, cerusem oarecum puţini bani, cu o schemă destul de restrânsă, de 30 şi ceva. Credeam că e important să se voteze şi, de la anul, pe alt buget, să fim cu adevărat o Filarmonică. Într-o bună zi, 8 iunie, să se reţină, sunt chemat de dl. primar la o şedinţă ad-hoc pe tema Filarmonicii. Eram în prezidiul Simpozionului internaţional de filosofie pe care îl organizam împreună cu Universitatea Piteşti. Atunci s-a decis soarta Filarmonicii, în birou la d-na viceprimar Liliana Gagiu. Pe drum l-am sunat şi pe dirijorul Tiberiu Oprea, măcar să fim doi care o să plângă. Aveam emoţii uriaşe!!! Dar am plâns de fericire! Dl. primar a insistat să refacem toate calculele pentru o filarmonică în toată regula, nu doar ca o anexă a Centrului Cultural. Într-o jumătate de oră obţinusem 4 miliarde. Am refăcut totul în week-end, iar luni la prânz aveam… 6 miliarde. Alte calcule, alt buget de venituri şi cheltuieli, altă organigramă. Peste două zile, d-na director Mariana Boncea mă sună să mă întrebe cât costă un pian. Mult, nu avem bani, am răspuns. Dar harpa?! Şi dacă avem? Nu îmi venea să cred. Era o căldură teribilă în birou, dar am transpirat de emoţie. Mai ales că, într-un minut, îmi suplimentase şi bugetul Centrului Cultural cu exact cât aveam nevoie. Să nu mori de căldură când primeşti astfel de telefoane?! Să nu mori, dom’ director, a intervenit pe fir dl. primar! Îmi cer scuze faţă de dumnealor pentru dezvăluirea unor discuţii private, dar aşa s-a născut Filarmonica Piteşti! Tot ce spun face parte din cartea în pregătire Bătălia pentru Filarmonica Piteşti. Până şi intervenţia d-lui Bogdan Cioabă a contat, deşi dl. secretar Iosiv Cerbureanu îmi spusese acelaşi lucru dinaintea primului concert, când i-am arătat afişul. E vorba de orchestra filarmonicii, iar Centrul Cultural, conform statutului avizat de Direcţia pentru Cultură, poate înfiinţa organisme culturale de nivel municipal, am spus atunci. Trebuie hotărâre, a spus scurt dl. Cerbureanu. Şi a venit, pe fondul succesului primului concert.
(Denisa Popescu) – Cine vă sunt colaboratorii? Aţi ajuns greu la ei?
(Jean Dumitrașcu) – Cum am spus, există un nucleu dur, Tiberiu Oprea, Gheorghe Gomoiu, Mădălin Sandu, Adrian Dionisie, soţii Titi, mai nou Daniel Stan. Mai există un om excepţional, dl. Bunea, directorul adjunct al Liceului Lipatti. Pe linie administrativă, alt nucleu dur – dl. primar, dl. secretar, d-na vice, d-na Boncea, d-na Ţintilă, eu. Un alt secret. Printre susţinătorii din umbră se numără d-nii directori Aurelian Nicolae, Doru Iliescu şi Cristian Zichil. Toţi m-au ajutat enorm, sau, mai degrabă, au ajutat Filarmonica! Organizarea concertelor. Off, şi d-na Olga, sponsor mereu neprecizat…
Totuşi, cum am ajuns la colaboratori? De orchestră s-a ocupat exclusiv dirijorul Tiberiu Oprea. Eu, de restul… Totuşi, în ce mă priveşte, doresc să îi folosim pe toţi piteştenii talentaţi, profesori aici, studenţi la Conservator sau angajaţi la alte filarmonici din ţară. Suntem în tratative cu mulţi. Un piteştean angajat la Filarmonica din Beyrut m-a căutat. Renunţă la salariul lui cel mare pentru a reveni acasă. Un altul, Cătălin Floroiu, de la Opera din Braşov, şi-a luat concediu medical pentru a cânta la primul concert. Nu bănuia că o să dea ochii chiar cu directorul său, tenorul Cristian Mihăilescu, soţul sopranei Felicia Filip! Fireşte, i-am pus o vorbă bună şi i-am promis directorului că o să i-l furăm pe tânărul talentat!
(Denisa Popescu) – Cum veţi rezolva problema sediului şi, mai ales, când?
(Jean Dumitrașcu) – Filarmonica are sediu, la Casa Cărţii, are şi firmă proprie, aurie, şi, într-o săptămână, şi 6 birouri. Repetiţiile au loc la Casa Cărţii, la etajul I. Prin contractul încheiat cu Casa Sindicatelor, are şi scenă, şi trei cabine, şi fosă. Se înţelege, visăm cu toţii la un sediu special, adevărat. Ce pot spune este că luptăm pe două fronturi diferite în continuare, pentru două spaţii! Le putem obţine într-o zi, într-o lună sau când va vrea Dumnezeu.
(Denisa Popescu) – Cum au întâmpinat piteştenii evenimentul debutului? Care le sunt reacţiile după primele trei concerte?
(Jean Dumitrașcu) – Entuziasmul şi interesul au fost de nedescris. La primul concert mi-am făcut sute de duşmani, oameni apropiaţi mie, care nu au prins o invitaţie. Nici soţia mea, care mă ajutase enorm cu cazarea unei jumătăţi din orchestră, nu a putut intra. La al doilea concert nu am mai dat absolut nimănui nici o invitaţie, eu şi dl. primar cumpărându-ne bilete. Am constatat că există un public fidel, de circa 600 de piteşteni, pentru muzica simfonică. Pregătim un cap de afiş astfel încât Casa Sindicatelor să fie neîncăpătoare! Va fi şi un concert pentru zece mii de spectatori în toamnă!
(Denisa Popescu) – Există la Piteşti un public meloman, pregătit să se înfrupte din deliciile muzicii educate?
(Jean Dumitrașcu) – Da! Da! Da! În municipiul Piteşti există asemenea public! Şi nu numai! Am avut spectatori şi din Curtea de Argeş, şi din Topoloveni, şi din Bucureşti! Să vă spun că am lipit afişe?! Că am cărat cu dirijorul scaune?! Că l-am întrebat pe primarul Nicuţ unde sunt cele mai bune locuri de afişaj din Curtea de Argeş?! Piteştiul a evoluat enorm din punct de vedere spiritual. Se ştie că în anii ’20 a concertat aici George Enescu, dar câţiva ştiu cât de supărat a fost genialul Enescu din cauza publicului extrem de modest din fostul târg. Situaţia e cu totul alta acum. Şi ce bine!
(Denisa Popescu) – În ce fel apreciaţi că va amprenta instituţia Filarmonicii atmosfera culturală a urbei?
(Jean Dumitrașcu) – Există o strategie şi în acest sens! Una pe ani buni înainte! Pe lângă repertoriul clasic, familiar doar cunoscătorilor fini, Filarmonica Piteşti va aborda şi piese accesibile publicului larg, piese ,,cu priză’’. Lunar vor fi concerte pentru copii şi elevi, gen Petrică şi lupul, cultivând gustul, pe lângă cele două pentru melomani. Vom face abonamente, pentru a vedea care este publicul-captiv, dar vom căuta să atragem tot mai mulţi tineri şi nu numai. Cine ascultă live un concert simfonic va dori să revină! Noi având grijă mereu să venim cu ceva nou. Un exemplu de… captare! Am angajat un colaborator să facă fotografii de Zilele Piteştiului, zile care au debutat, cum bine ştiţi, că doar l-aţi prezentat, cu Festivalul internaţional D.G. Kiriac. Seara, tânărul mi-a mărturisit: vai, d-le director, nu ştiam că îmi place şi muzica corală! La primul concert a venit tulburat la mine: aoleo, îmi place muzica simfonică! Până atunci jura doar pe disco!
(Denisa Popescu) – Aţi gândit paşii următori, pe care copilul-Filarmonică de acum trebuie să înveţe să-i facă, pentru a putea accede în ierarhia sistemului?
(Jean Dumitrașcu) – Facem câte şapte paşi deodată! Pregăteam al treilea concert şi, în paralel, începeam să amenajăm birouri, să achiziţionăm calculatoare, să facem contracte cu ROMTELECOM şi alţi furnizori de servicii, să facem angajări în partea de administraţie, să facem site (www.filarmonicapitesti.ro). În paralel, la Centrul Cultural am organizat o serie de acţiuni de impact… Am publicat şi Almanahul revistei Argeş, şi Caietele Vladimir Streinu. Câţiva ştiu că am lucrat o mână de oameni până la miezul nopţii, inclusiv în week-end, să aducem, instituţional vorbind, Filarmonica în stare de funcţionare. Am un contabil-şef extraordinar de capabil, d-na Maria Berechet, şi, nu mă sfiesc să o spun, un sprijin în soţia mea, Laura. Dacă tot a înfiinţat ea mii de firme, ştie ce înseamnă să pleci de la zero… În fine, în august trebuie definitivat programul complet de stagiune, ce va fi depus la Ministerul Culturii şi Cultelor, în vederea acreditării Filarmonicii Piteşti ca instituţie de spectacole. Dezvoltăm deja relaţii internaţionale, colaborăm cu câteva filarmonici din ţară şi dorim să fim invitaţi la Festivalul internaţional George Enescu din 2009. Până atunci, corul Filarmonicii va fi prezent la Tel Aviv în această toamnă. Orchestra, să vedem când şi cum, avem contacte în Olanda, Polonia şi Franţa, o să fie şi ea prezentă pe marile scene ale lumii. Deocamdată, trebuie să ne punem pe picioare şi să creştem într-o zi cât alţii într-un an. Mizând pe tineri foarte ambiţioşi, pe un colectiv stabil şi pe o sală cu acustică deosebită, sunt convins că în câţiva ani Filarmonica Piteşti va scrie pagini de istorie muzicală.
DENISA POPESCU
(Interviul a apărut, inițial, în revista de cultură ARGEȘ, nr. pe luna august 2007)
