de Florin Chivoci
Puțini știu că la vârsta de 33 de ani, în 1985, invitatul scriitorului Jean Dumitrașcu din cadrul dezbaterii „Personalități culturale piteștene” a publicat, sub egida Ministerului Educației și Învățământului, ultimul manual de Filozofie pentru clasa a XII-a de liceu folosit de elevi și profesori până în anul 1989. Pe lângă numeroasele studii filosofice tipărite în reviste de profil, profesorul David Ilina a mai publicat, în 2010, volumul de proză scurtă Al treilea infinit, iar în 2011 și 2012 alte două cărți cu conținut filozofic – Contemplatio. Convorbiri cu Valentin Mureșan și Libertate cu zurgălăi. În ultima zi a lui februarie, dascălul piteștean a avut prilejul de a se întreține împreună cu amfitrionul său, la Centrul Cultural în discuția cu tema „Rolul contemplației în prezent”. Trecând în revistă biografia invitatului, interlocutorii au pornit, în dialogul lor, de la vechea dispută din jurul de meseriei sau ocupației de filozof, idee care a rămas o preocupare majoră încă din Antichitate. Filozofia nu este o meserie. Cei care au absolvit o facultate de profil nu dobândesc prin aceasta statutul de „filozofi”, dar pot foarte bine să ajungă profesori, jurnaliști, scriitori. Un absolvent de sociologie e declarat din start… sociolog, un absolvent de psihologie e de la bun început un psiholog, dar filozof, în schimb, cum poate ajunge cineva? Ce este propriu-zis un absolvent de al facultății de filozofie? Nu orice om care a terminat filozofia este filozof! Nota bene, ca vechi profesor de științe sociale, David Ilina a subliniat dihotomia clară între poziția de „profesor de filozofie” sau de „absolvent de filozofie” și aceea de profesionist al filozofiei, în sensul în care am vorbi de meseria de filozof, dacă putem numi așa ceva o asemenea îndeletnicire. Dar nu despre această veche și interminabilă dispută s-a discutat cel mai adânc la sala Ars Nova, ci despre lumile și realitățile unice, fabuloase în care trăim, iubim, visăm…
…Ce caută până la urmă omul pe calea contemplației? Prin atitudinea admirativă și visătoare el urmărește să afle atât cunoaștere dar și bună dispoziție. Finalitatea unică a meditației este plăcerea cunoașterii. Tema contemplației este rodnică și pentru că ne permite să căutăm și să găsim o legătură între filozofie, creația artistică și viața religioasă. Și astfel, omul care simte nevoia să înțeleagă ce se petrece în jurul său este, de fapt, omul capabil de reverie. Ca o încântare persistentă, ca o vrajă venită dinspre partea nevăzută a lumii, la care unii dintre noi au, mai au acces, contemplația este gândirea profundă la ceva sau despre ceva. A contempla înseamnă până la urmă a explora lumea și frumusețea ei, fără cuvinte, iar capacitatea de a se reculege și de a cugeta îi dau profunzime unei persoane, urcând-o pe cele mai înalte culmi ale înțelegerii care îi sunt accesibile spiritului omenesc.
Într-un sens religios, contemplația este de obicei un anume tip de rugăciune sau de meditație. În sens filozofic, contemplarea lumii are mai multe sensuri, care uneori se susțin sau se contrazic reciproc. Concentrarea asupra ideilor și a spiritului este un proces mental prin care omul este capabil să înțeleagă, la Platon, de pildă, lumea formelor pure, a modelelor ideale. Potrivit autorului Banchetului, chiar înainte de mutarea sa în corpul pământesc, sufletul omului contemplă Ideile. Aceasta ar fi, în acest caz, esența contemplației, înțeleasă ca o valoare deprinsă dintr-o altă realitate și care, cultivată, le dă prilejul celor care își mai permit răgazul reflecției să înțeleagă altfel lumea în care trăim. Ferice de cei care se hrănesc din amfora aceasta și sunt învățați să-i hrănească și pe alții!
Florin CHIVOCI
