LIICEANU ȘI IDEEA SA GENIALĂ, HÂRTIE IGIENICĂ DIN CĂRȚI NEVÂNDUTE!

Cultura

La începutul anilor 90, Editura Humanitas s-a confruntat cu o problemă delicată, lipsa de hârtie igenică. Toaletele erau neîndestulătoare. De ce? Fiindcă „angajații plecau cu sulurile acasă”. În fața unei asemenea situații, Gabriel Liiceanu găsește o soluție de compromis. Zice că are o idee… genială: „Stocurile nevandabile din tirajele supraevaluate să fie trimise spre a fi topite la fabrica de hârtie de la Bușteni și, de acolo, să primim prețioasele suluri de hârtie igienică, fie ele cât de aspre”. Ar fi putut pune în vânzare cărțile nevandabile la prețuri mici, de un leu, titlurile erau, cu toate, atractive. Dar, nu, de ce să câștige cititorul, conta salariatul care… fura hârtia igienică.

Pe cale de consecință, Gabriel Liiceanu simte nevoia să facă ședință cu salariații. După inevitabila digresiune culturală, trece la sociologie. „Am amintit că toaleta – publică și privată deopotrivă – este, în toate clasamentele de civilizație, indicatorul cel mai important. Și că orice toaletă publică fără hârtie igienică este semn de barbarie, provocator de depresie și de neiubire de țară”.

Discursul a fost, cred, patetic, doar în joc se aflau mii de cărți aflate pe stoc în librării. Mă gândesc cu groază la câteva titluri, mai bine nu le amintesc. Gabriel Liiceanu a încheiat ședința cu salariații proprii astfel: „Am făcut un contract cu fabrica de hârtie din Bușteni pentru un vagon de hârtie igienică. Și mi-am zis așa: <<nu puteți dumneavoastră lua acasă atâta hârtie igienică câtă pot eu să comand>>.

M-am înșelat: după trei luni, în toaletele de la Humanitas bătea din nou vântul”.

(apud Gabriel Liiceanu, „Povestea insulei Humanitas”, 2020, p. 41-42)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 1 =