MAGAZINUL „TRIVALE”, CU PRIMA SCARĂ RULANTĂ DIN PITEȘTI

Pitestiul vechi

În 1972, a fost inaugurat Magazinul „Trivale”. O construcție modernă, demnă de kilometrul zero al Piteștiului. Arhitectul merită menționat, mai ales că magazinul a avut prima scară rulantă din Pitești (parter-etajul I). Șef de şantier a fost Ion Amuzescu, de la Trustul de Construcţii Argeş.

Cartea poștală pe care o prezentăm e din 1977, fiind apărută la Editura Sport-Turism. Fotograful e celebru, Gh. D. Maican. Maican, un împătimit al frumosului argeșean, a reușit să publice chiar două cărți cu fotografii, în anii 80, și anume „Plaiuri argeșene”, în 1982, și „Muzeul viticulturii și pomiculturii din România”, în 1983, cu accent pe Muzeul Golești.

L-am cunoscut personal pe dl. Maican după 1990 și, din păcate, deși eram ziarist, nu am fructificat această relație, pentru că nu am știut că e autorul a mii de fotografii inedite cu Piteștiul și Argeșul. Nici nu vorbea despre asta, avea impresia că toată lumea știa ce a făcut pentru oraș și județ. Dar memoria colectivă e foarte scurtă, ești uitat de a doua zi.

De-a lungul anilor, l-am găsit pe dl. Maican așteptând, modest, la ușa mai-marilor județului sau orașului, în speranța că poveștile lui fotografice vor interesa autoritățile care ar fi putut sponsoriza albumele sale. Dar nu a găsit înțelegere la politicienii prezentului, doar dl. Maican venea cu fotografii cu Piteștiul vechi. Până la urmă, a  reușit, totuși, să publice o foarte mică parte din fotografii într-un album cu județul Argeș, realizat de mai mulți istorici, prin 2004, într-un tiraj restrâns, de protocol. Ce se va fi ales de miile sale de fotografii cu Piteștiul vechi, cu Argeșul, numai Dumnezeu știe!

(Nota redacției: Carte poștală, din 1977, circulată, din colecția particulară a lui Cătălin Tudor, anticar și colecționar din Pitești. Textul aparține lui Jean Dumitrașcu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 7 =