„MARATON FEST” DE VACCINARE LA CASA ALBĂ

Administrativ

154 de argeșeni s-au vaccinat până la ora 13.00 în cadrul „Maraton Fest”! Primarul Cristian Gentea a postat pe pagina sa de facebook: „Susțin acțiunea și îi îndemn pe cei care doresc, să profite de ocazia de a se vaccina în weekend, în clădirea administrativă a județului din Piața Vasile Milea!”

Timp de doua zile, în cadrul Maratonului Vaccinării din Pitești se va putea vaccina oricine, fără programare, doar în baza cărții de identitate. Dozele de vaccin, puse la dispoziție prin intermediul DSP Argeș, vor fi administrate, sâmbătă, de către personalul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Pe bază de voluntariat, 4 medici și 17 asistente, sub coordonarea Directorului de Îngrijiri Medicale, as. Georgescu Irina, vor fi, în intervalul orar 8:00- 20:00, în cele 5 puncte de vaccinare organizate.

Reamintim că Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost implicat și în primele campanii de vaccinare, sub coordonarea conducerii unității, în cadrul SJUP fiind organizat unul dintre cele mai importante centre pentru imunizarea împotriva noului coronavirus.

Pentru cei care așteptau să le vină rândul la vaccinare a evoluat „Trio Jazz&Pop Pitești” al Filarmonicii Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

69 + = 71