MINISTERELE CULTURII ȘI SĂNĂTĂȚII: CONDIȚII PENTRU REDESCHIDEREA TEATRELOR ȘI A CINEMATOGRAFELOR

Cultura

Ministerul Culturii supune dezbaterii publice un Ordin privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii. Acest proiect, vizează, printre altele, și activitatea instituțiilor de spectacole/concerte și a cinematografelor. Președintele României preciza recent că acestea vor fi redeschise de la 1 septembrie. Ministerul Culturii propune în ce condiții acest lucru va fi posibil.

Măsuri și reguli privind activitățile instituțiilor de spectacole și/sau concerte, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Prezentul capitol conține reguli cu privire la standardul minim aplicabil pentru reluarea activităților instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise, pe baza legislației și a recomandărilor autorităților publice din România. Persoanele care coordonează fiecare producție sunt responsabile de verificarea modalității de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecție cu SAR-CoV-2.

În funcție de situația epidemiologică generală, de particularitățile regionale și locale, autoritățile implicate în gestionarea prevenirii îmbolnăvirilor vor pune în aplicare următoarele scenarii:

Scenariul 1Organizarea și desfășurarea activității instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mică de 1,5/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea.

Scenariul 2 a)Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activităților instituțiilor de spectacole și/sau concerte dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp trece peste pragul de 1,5/1000 de locuitori.

  1. b) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori, pot decide reluarea activităților instituțiilor de spectacole și/sau concerte dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.

 

  1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală; angajații vor respecta măsurile de precauție universală:
  2. a) portul obligatoriu al măștii (medicală/non-medicală), care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
  3. b) în cazul în care angajatul are simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), acesta nu se prezintă la locul de muncă și contactează medicul de familie;
  4. c) izolare la domiciliu, în cazul în care au intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2 și anunțarea Direcției de Sănătate Publică Județeană/a municipiului București;
  5. d) efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă și săpun sau dezinfectant avizat pe bază de alcool) și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate; igienizarea regulată a mâinilor este preferabilă portului de mănuși de unică folosință.

 

  1. Măsuri care privesc angajatorul:
  2. a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;
  3. b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;
  4. c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;
  5. d) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află locația descrisă în cele două scenarii de mai sus;
  6. e) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;
  7. f) măsurarea temperaturii prin termometru non-contact, precum și efectuarea triajului observațional epidemiologic zilnic la intrarea în sală. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
  8. g) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între oricare două persoane;
  9. h) limitarea numărului de persoane, în funcție de scenă, astfel încât fiecare persoană să aibă o suprafață aferentă de 4 m2 de spațiu;
  10. i) promovarea măsurilor de igienă individuală;
  11. j) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante atât la intrarea în clădire, în cabinele individuale, cât și în spațiile comune;
  12. k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;
  13. l) dezinfecția frecventă a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană cu substanțe biocide autorizate;
  14. m) dezinfectarea echipamentului tehnic: lavaliere, microfoane, walkie-talkie, căști etc. Dacă materiale și echipamentul sunt achiziționate/închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;
  15. n) restricționarea scenelor care implică un număr mare de persoane pe o suprafață restrânsă;
  16. o) contactul fizic între artiști va fi limitat;
  17. p) se vor evita scenele cu contact apropiat îndelungat ( mai mult de 15 minute, la o distanță mai mică de 1,5 m);
  18. q) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis.Servirea mesei de către personalul angajat, se va face în spații special amenajate, după un program prestabilit, cu respectarea normelor în vigoare, pentru spații cu această destinație.Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;
  19. r) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;
  20. s) încăperile în care se desfășoară activitatea vor fi aerisite periodic;
  21. t) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână/zilnic, în afara programului de lucru, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;
  22. u) montarea unor panouri de plexiglas la casele de bilete;
  23. v) informarea personalului angajat, privind măsurile de igienă atât în format scris, cât și prin ședințe zilnice scurte, la începerea programului de lucru.

 

  1. Măsuri de precauție speciale:
  2. a) se va evita prezența îndelungată pe scenă a artiștilor din grupele de risc (de exemplu, vârsta peste 65 de ani și/sau boli cronice asociate);
  3. b) machiajul și coafura se vor efectua cu respectarea precauțiunilor universale: menținerea distanței fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor și dezinfecția suprafețelor înainte și după ședința de machiaj/coafor;
  4. c) asistența la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;
  5. d) vestiarele vor fi dezinfectate regulat;
  6. e) se recomandă folosirea transportului individual, cu autoturism personal, pe cât posibil. În cazul în care se va utiliza transportul organizat pentru mai multe persoane, se vor respecta regulile obligatorii pentru persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun;
  7. f) se vor stabili circuite de acces complet separate ale artiștilor și ale spectatorilor;
  8. g) în situația extraordinară în care un membru al echipei dezvoltă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:

(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;

(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore;

(iii) după aerisirea spațiului, se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei încăperi;

(iv) cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare încăpere;

  1. h) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată cu virusul SARS-CoV-2 a fost prezentă în una sau mai multe locații de repetiție, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;
  2. i) pentru activitatea desfășurată în cadrul birourilor instituțiilor de spectacol și/sau concerte, publice sau private, se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă.

 

  1. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:
  2. a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
  3. b) creșterea numărului participanților va fi graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul în care se desfășoară spectacolul:

(i) scenariul 1 – organizarea și desfășurarea activităților instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mică de 1,5/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea.

(ii)scenariul 2 – a) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activităților instituțiilor de spectacole și/sau concerte dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp trece peste pragul de 1,5/1000 de locuitori.

  1. b) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori, pot decide reluarea activităților instituțiilor de spectacole și/sau concerte dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.
  2. c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces. Realizarea unei comunicări corecte şi eficiente despre măsurile de siguranţă sanitară adoptate, promovate în locaţie, dar şi pe site-ul şi pe reţelele de socializare, pentru o vizibilitate sporită şi o înţelegere cât mai bună din partea publicului;
  3. d) accesul se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minim 1,5 m;
  4. e) triaj observațional la intrarea în locație: nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în spațiul destinat;

f)accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;

  1. g) organizarea cozilor la intrarea/ ieşirea din locaţie/casa de bilete prin marcaje care să indice distanţa regulamentară de 1,5 m între persoane;
  2. h) publicul va fi încurajat să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectat avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție;
  3. i) vânzarea de bilete se va face pe cât posibil online, astfel încât să contactul fizic să fie minimizat în locaţii. În cazul achiziției biletelor la casa de bilete:

(i)încurajareautilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;

(ii) deschiderea casei de bilete cu suficient timp înaintea spectacolului, astfel încât să fie evitată aglomeraţia;

(iii) în cazul în care accesul în sală este efectuat în imediata apropiere a casei de bilete, aceasta va fi închisă în momentul începerii accesului în sală;

  1. k) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și alte materiale informative în format fizic;
  2. l) dezinfecția regulată a suprafețelor;
  3. m) evitarea pe cât posibil a formării cozilor în interiorul clădirii;
  4. n) instituirea obligativității măsurii de purtare măștii de protecție și a mănușilor pentru persoanele care asigură paza obiectivelor;
  5. o) biletele vor fi, pe cât posibil, scanate de către personal, şi nu rupte sau atinse cu mâna;
  6. p) intrarea şi ieşirea din locaţie se va efectua gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomeraţie:

(i) accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor cât mai devreme posibil, fără a staționa pe hol, sau în cazul în care acest lucru nu este posibil, accesul în sală se va efectua începând cu rândurile cele mai îndepărtate de intrarea în sală;

(ii) ieşirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ieşirea din sală, pe ușile de evacuare;

  1. q) în cazul unei instituții cu mai multe săli, se vor eşalona orele de început şi de sfârşit ale spectacolelor, în aşa fel încât să nu se suprapună orele de acces şi ieşire din mai multe săli, evitându-se astfel aglomerarea spaţiilor comune;
  2. r) stabilirea și implementarea unor circuite distincte pentru acces şi ieşire;
  3. s) în funcţie de dimensiunile sălii, accesul va începe cu până la o oră înainte de spectacol, pentru a evita adunarea mulţimilor, acest lucru fiind menţionat şi pe bilet, dar și în comunicarea asigurată de către organizator;
  4. t) spectacolele se vor desfășura fără pauze pentru a se avita aglomerarea spațiilor;
  5. u) se interzice spectatorilor consumul de alimente și băuturi în incinta instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

 

  1. Măsuri legate de organizarea locației:

a)stabilirea și respectarea numărului maxim de persoane permise în sală;

  1. b) distanța dintre scenă și spectatori trebuie să fie de minim 3 m;
  2. c) dezinfectarea cu substanțe biocide autorizate a tuturor scaunelor după și/sau înaintea fiecărui spectacol;

d)asigurarea unui sistem de aer condiţionat/ventilaţie corespunzător normelor în vigoare, pentru evitarea răspândirii particulelor în sala de cinema, precum şi în hol, toalete şi alte spaţii comune. În cazul în care cinematograful nu este în măsură să facă dovada unui sistem de aer condiționat/ventilaţie conform normelor de siguranţă sanitară, acesta va fi obligat să nu utilizeze sistemele de aer condiţionat şi/sau ventilaţie;

  1. e) să efectueze dezinfecția și aerisirea periodică a spațiilor de activitate, suprafețelor și a tuturor obiectelor atinse frecvent de public;
  2. f) să efectueze nebulizarea săptămânală, în afara programului de lucru, a încăperilor climatizate cu recircularea aerului;
  3. g) alocarea unui timp suficient pentru realizarea procedurilor de dezinfectare a suprafeţelor de contact din săli după fiecare spectacol;
  4. h) organizarea spațiului astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între persoane:

(i) personalul va verifica respectarea distanţării sociale în timpul spectacolului;

(ii) referitor la distribuția locurilor în sală (atât online cât și la casele de marcat): se va aloca un scaun liber între fiecare tranzacție înregistrată. Prin excepţie de la această regulă, minorul în vârstă de sub 12 ani poate sta pe scaunul de lângă adultul însoţitor, iar un însoţitor adult poate sta lângă maximum 2 minori, fără a avea spaţii libere între ei;

(iii) vizionarea spectacolului este permisă numai cu păstrarea locului individual în sală;

  1. i) punerea la dispoziţia publicului de substanţe dezinfectante pentru mâini;
  2. j) respectarea distanţei obligatorii de minimum 1,5 m, în condiţiile utilizării toaletelor;
  3. k) punerea la dispoziție a unui număr rezonabil de toalete, unde este posibil, pentru evitarea aglomerației;
  4. l) punerea la dispoziție a unui număr rezonabil de recipiente/coșuri de gunoi cu capac;
  5. m) dezinfectarea regulată a toaletelor cu substanțe biocide autorizate;
  6. n) asigurarea permanentă a substanțelor și materialelor de curățenie/ igienizare necesare în locație;
  7. o) asigurarea personalului de curățenie, instruit profesional, într-un număr suficient;
  8. p) se interzice funcționarea cafenelei/bistroului/alte magazine care comercializează băuturi sau/și produse alimentare din incinta instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Măsuri și reguli în domeniul cinematografelor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Prezentul document conține un set de măsuri și reguli cu privire la standardul minim aplicabil pentru sălile de cinema, pe baza legislației și a recomandărilor autorităților publice din România. Persoanele care coordonează fiecare producție (ex. manager de sală) sunt responsabile de verificarea modalității de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecție cu SAR-CoV-2.

În funcție de situația epidemiologică generală, de particularitățile regionale și locale, autoritățile implicate în gestionarea prevenirii îmbolnăvirilor vor pune în aplicare următoarele scenarii:

Scenariul 1 – Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mică de 1,5/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea.

Scenariul 2 – a) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activităților cinematografelor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp trece peste pragul de 1,5/1000 de locuitori.

  1. b) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori, pot decide reluarea activităților cinematografelor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.

 

  1. Măsuri care privesc echipa de organizare și răspunderea individuală; angajații și/sau voluntarii vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
  2. a) portul obligatoriu al măștii (medicală/non-medicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
  3. b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS COV-2;
  4. c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
  5. d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS COV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;
  6. e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate;
  7. f) utilizarea de către echipă, pe cât posibil, a echipamentelor individuale (de exemplu căști, stații radio etc.), acestea urmând să fie dezinfectate după fiecare utilizare și după fiecare schimb de către o companie specializată sau de personalul autorizat.

 

  1. Măsuri care privesc angajatorii:
  2. a) triajul observațional al angajaților/voluntarilor și nu se va permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
  3. b) asigurarea protecţiei corespunzătoare pentru personal, cu precădere cel care interacţionează cu publicul:

(i) punerea la dispoziţie de soluţii hidroalcoolice de dezinfectare a mâinilor în zonele utilizate de către personal;

(ii)punerea la dispoziţie a echipamentului de protecţie, măşti (medicală/non-medicală) şi/sau viziere, mănuşi de unică folosință;

(iii) montarea unor panouri de plexiglas la casele de bilete;

  1. c) termometrizarea zilnică, la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;
  2. d) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 1,5 m;
  3. e) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m. Se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Servirea mesei de către personalul angajat, se va face în spații special amenajate, după un program prestabilit, cu respectarea normelor în vigoare, pentru spații cu această destinație. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;
  4. f) decalarea programului de lucru, pe cât posibil, pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp la locul de muncă;
  5. g) informarea și instruirea personalului în domeniul sănătății și igienei;
  6. h) în situația extraordinară în care un membru al echipei dezvoltă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:

(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;

(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore;

(iii) după aerisirea spațiului, se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei încăperi;

(iv) cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare încăpere;

  1. i) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată cu virusul SARS-CoV-2 a fost prezentă în una sau mai multe locații, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;
  2. j) pentru activitatea desfășurată în birourile cinematografelor se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;
  3. k) informarea personalului angajat, privind măsurile de igienă atât în format scris, cât și prin ședințe zilnice scurte, la începerea programului de lucru.

 

  1. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:
  2. a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
  3. b) creșterea numărului participanților va fi graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se desfășoară proiecția:

(i) scenariul 1 – organizarea și desfășurarea activității cinematografelor este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mică de 1,5/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea.

(ii)scenariul 2 – a) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activităților cinematografelor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp trece peste pragul de 1,5/1000 de locuitori.

  1. b) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori, pot decide reluarea activităților cinematografelor dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.
  2. c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces. Realizarea unei comunicări corecte şi eficiente despre măsurile de siguranţă sanitară adoptate de către cinematograf, promovate în locaţie, dar şi pe site-ul acestuia şi pe reţelele de socializare, pentru o vizibilitate sporită şi o înţelegere cât mai bună din partea publicului;
  3. d) accesul se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minim 1,5 m;
  4. e) triaj observațional la intrarea în locație: nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în spațiul destinat.Prin excepție,în cazul cinematografelor din incinta spațiilor comerciale, dacă temperatura a fost deja măsurată la intrare, aceasta rămâne valabilă pe toată perioada petrecută în respectiva clădire;
  5. f) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata proiecției. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
  6. g) organizarea cozilor la intrarea/ ieşirea din locaţie/casa de bilete prin marcaje care să indice distanţa regulamentară de 1,5 m între persoane;
  7. h) publicul va fi încurajat să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectat avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție;
  8. i) vânzarea de bilete se va face pe cât posibil online, astfel încât să contactul fizic să fie minimizat în locaţii. În cazul achiziției biletelor la casa de bilete:

(i)încurajarea utilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;

(ii) deschiderea casei de bilete cu suficient timp înaintea proiecţiei, astfel încât să fie evitată      aglomeraţia;

(iii) în cazul în care accesul în sală este efectuat în imediata apropiere a casei de bilete, aceasta va fi închisă în momentul începerii accesului în sala de cinema;

  1. j) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și alte materiale informative în format fizic;
  2. k) dezinfecția regulată a suprafețelor;
  3. l) organizarea cozilor la intrarea/ ieşirea din locaţie prin marcaje care să indice distanţa fizică regulamentară de 1,5 m între persoane;
  4. m) evitarea pe cât posibil a formării cozilor în interiorul cinematografului;
  5. n) instituirea obligativității măsurii de purtare a măștii de protecție și a mănușilor pentru persoanele care asigură paza obiectivelor;
  6. o) biletele vor fi, pe cât posibil, scanate de către personalul cinematografului, şi nu rupte sau atinse cu mâna;
  7. p) intrarea şi ieşirea din locaţie se va efectua gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomeraţie:

(i) accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor cât mai devreme posibil, fără a staționa pe hol, sau în cazul în care acest lucru nu este posibil, accesul în sală se va efectua începând cu rândurile cele mai îndepărtate de intrarea în sală;

(ii) ieşirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ieşirea din sală, pe ușile de evacuare;

  1. q) în cazul unui cinematograf cu mai multe săli, se vor eşalona orele de început şi de sfârşit ale proiecțiilor, în aşa fel încât să nu se suprapună orele de acces şi ieşire din mai multe săli, evitându-se astfel aglomerarea spaţiilor comune;
  2. r) stabilirea și implementarea unor circuite distincte pentru acces şi ieşire;
  3. s) în funcţie de dimensiunile cinematografului, accesul va începe cu până la o oră înainte de proiecţie, pentru a evita adunarea mulţimilor, acest lucru fiind menţionat şi pe bilet, dar și în comunicarea asigurată de către organizator;
  4. t) se interzice spectatorilor consumul de alimente și băuturi în incinta cinematografelor.

 

  1. Măsuri legate de organizarea locației:

a)stabilirea și respectarea numărului maxim de persoane permise în sala de cinema;

  1. b) dezinfectarea cu substanțe biocide autorizate a tuturor scaunelor după și/sau înaintea fiecărei proiecţii;
  2. c) asigurarea unui sistem de aer condiţionat/ventilaţie corespunzător normelor în vigoare, pentru evitarea răspândirii particulelor în sala de cinema, precum şi în hol, toalete şi alte spaţii comune. În cazul în care cinematograful nu este în măsură să facă dovada unui sistem de aer condiționat/ventilaţie conform normelor de siguranţă sanitară, acesta va fi obligat să nu utilizeze sistemele de aer condiţionat şi/sau ventilaţie;

d)să efectueze dezinfecția și aerisirea periodică a spațiilor de activitate, suprafețelor și a tuturor obiectelor atinse frecvent de public;

  1. e) să efectueze nebulizarea săptămânal/zilnic, în afara programului de lucru, a încăperilor climatizate cu recircularea aerului;
  2. f) alocarea unui timp suficient pentru realizarea procedurilor de dezinfectare a suprafeţelor de contact din săli după fiecare proiecţie;
  3. g) organizarea spațiului astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între persoane:

(i) personalul va verifica respectarea distanţării sociale în timpul proiecţiilor de film;

(ii) referitor la distribuția locurilor în sală (atât online cât și la casele de marcat): se va aloca un scaun liber între fiecare tranzacție înregistrată. Prin excepţie de la această regulă, minorul în vârstă de sub 12 ani poate sta pe scaunul de lângă adultul însoţitor, iar un însoţitor adult poate sta lângă maximum 2 minori, fără a avea spaţii libere între ei;

  • în ceea ce privește rândurile: ținând cont de structura de amfiteatru verticalizată, spectatorii nu stau față în față, ci unii în spatele celorlalți, înlăturând astfel riscul contaminarii directe prin proximitate;
  • vizionarea spectacolului este permisă numai cu păstrarea locului individual în sală;
  1. h) distribuirea de ochelari 3D este permisă doar în cazul celor de unică folosinţă;
  2. i) punerea la dispoziţia publicului de substanţe dezinfectante pentru mâini;
  3. j) respectarea distanţei obligatorii de minimum 1,5 m, în condiţiile utilizării toaletelor;
  4. k) punerea la dispoziție a unui număr rezonabil de toalete, unde este posibil, pentru evitarea aglomerației;
  5. l) dedicarea unor toalete strict copiilor și/sau familiilor cu copii, acolo unde acest lucru este posibil;
  6. m) punerea la dispoziție a unui număr rezonabil de recipiente/coșuri de gunoi cu capac;
  7. n) dezinfectarea toaletelor cu substanțe biocide autorizate, înainte şi după fiecare proiecţie;
  8. o) asigurarea permanentă a substanțelor și materialelor de curățenie/ igienizare necesare în locație;
  9. p) asigurarea personalului de curățenie, instruit profesional, într-un număr suficient;
  10. q) se interzice funcționarea cafenelei/bistroului/alte magazine care comercializează băuturi sau/și produse alimentare din incinta cinematografelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 2