MODELUL DECLARAȚIEI PE PROPRIE RĂSPUNDERE A FOST ACTUALIZAT

Stiri

Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost actualizat şi simplificat.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că modelul declaraţiei pe proprie răspundere a fost actualizat. Documentul poate fi completat în format electronic, dar este nevoie de semnătura titularului. De asemenea, declaraţia pe proprie răspundere poate fi completată şi olograf şi semnată

”Vă semnalăm actualizarea MODELULUI declaraţiei pe proprie răspundere, accesibil pe pagina stirioficiale.ro, care a fost simplificat în privinţa datelor care necesită a fi completate.

Documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea şi semnătura olografă a titularului.

Declaraţie pe proprie răspundere

Adeverinţă angajator

De asemenea, documentul poate fi tipărit şi completat olograf („de mână”) în câmpurile predefinite, necesitând totodată semnătura olografă a titularului.

Totodată, reamintim faptul că declaraţia pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declaraţiei pe proprie răspundere pus la dispoziţie.

Precizăm faptul că orice alte iniţiative de a dezvolta platforme electronice folosite pentru completarea declaraţiilor pe proprie răspundere/adeverinţe de angajator NU beneficiază de acordul autorităţilor guvernamentale şi nu se realizează în colaborare cu acestea. În acest sens, avertizăm asupra riscului folosirii, în mod nejustificat, a unor astfel de instrumente electronice pentru prelucrarea şi folosirea fără drept a datelor personale.

În privinţa prezentării declaraţiei pe proprie răspundere/adeverinţei eliberată de angajator personalului abilitat să verifice documentele, de pe dispozitive electronice (conform art. 4, alin 4, din Ordonanţa Militară 3/2020), precizăm că aceasta se va realiza în sensul prezentării fotografiei documentului menţionat, pe care trebuie să figureze semnătura olografă a titularului (declaraţia pe proprie răspundere) sau autentificarea angajatorului (adeverinţa angajator).

Persoana va prezenta declaraţia pe proprie răspundere/adeverinţa de la angajator împreună cu actul de identitate, pe care personalul abilitat cu verificarea acestora le va putea fotografia”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 1 =