MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ EXPUNE LA MADRID

Cultura

Astăzi, la Madrid, a avut loc ceremonia de inaugurare a expoziției „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”, coordonată de Muzeul Național de Istorie a Românei, urmând ca începând de mâine, expoziția să fie deschisă publicului larg.

Expoziția reunește 838 de artefacte excepționale din colecțiile a 40 de muzee din România, marcând astfel 140 de ani de relații diplomatice între România și Regatul Spaniei. Muzeul Județean Argeş este prezent în cadrul acestei expoziții cu un număr de 33 de piese datate în intervalul secolelor VII î Hr.-I d. Hr., cele mai multe dintre ele clasate la categoria tezaur.

Demersul expozițional este prima prezență de acest tip în spațiul cultural al Regatului Spaniei şi este structurat cronologic în șase teme generice, acoperind fenomenele de civilizație specifice începând cu finalul primei epoci a fierului şi conexiunile cu lumea scitică, trecând apoi prin civilizația „La Tène” pe teritoriul României, prin istoria provinciilor romane Dacia și Moesia Inferior şi a spațiului ce nu a fost înglobat în Imperiul Roman, pentru a conduce apoi vizitatorul în perioada secolelor IV-VII A.D., esențială pentru transformarea continentului european.

Expoziția „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane” va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii ianuarie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 1 =