PERCUȚIONISTUL ALEXANDRU ANASTASIU, ANIVERSAT LA FILARMONICA PITEȘTI

Stiri

Filarmonica Piteşti organizează vineri, 7 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral susținut, cu ocazia împlinirii a 15 ani de carieră solistică, de vibrafonistul Alexandru Anastasiu.

Concertul este inclus în turneul național extraordinar pe care percuționistul îl întreprinde alături de Icon Arts Ensemble. Turneul a debutat la 15 ianuarie, la București, și se va încheia, în 22 februarie, tot la București, fiind incluse și orașele Bacău, Tecuci, Ploiești, Sibiu, Brașov și Pitești.

Percuţionistul Alexandru Anastasiu este unul dintre cei mai valoroşi instrumentişti ai generaţiei sale, activând în orchestre simfonice, grupuri de muzică de cameră, dar şi ca solist. Dintre premiile câştigate, cel mai important este bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie. Este şi iniţiatorul şi organizatorul primului festival internaţional de vibrafon din lume (Bucureşti, 2012). Doctor în muzică și solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio, Alexandru Anastasiu și-a dedicat ultimii 15 ani vibrafonului și promovării acestuia, ca solist, în concertele suținute pe scenele filarmonicilor din toată țara. A înregistrat șase CD-uri, ultimul, „Anotimpurile” (compoziție proprie, cântată și la Filarmonica Pitești în 2017), alături de Orchestra Națională Radio.

Conceptul proiectului prezentat acum aparține solistului și are scopul formării unui ansamblu de percuție de elită, format din tineri muzicieni de succes. Repertoriul cuprinde lucrări pentru vibrafon, marimbă și percuție semnate de J S Chapi, Chick Corea, Vadim Neselovsky, E. Sejourne, A. Anastaisu ș.a.

Alexandru Anastasiu, Sara Merișcă, Tudor Ciobanu, Patricia Niculae și Cosmin Dumitriu sunt cei cinci artiști instrumentiști care alcătuiesc Power Vibes, un ansamblu apreciat de iubitorii instrumentelor de percuție.

Abonamentele sunt valabile la acest concert!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 1 =