PITEȘTI: CONTROALE ÎN LOCALURI ȘI BARURI. AMENZI USTURĂTOARE!

Stiri

În noaptea de 22 spre 23 februarie 2019, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Pitești și cu luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale Argeș, au acționat pe raza municipiului Pitești, în localuri de alimentație publică și baruri, pentru prevenirea faptelor antisociale, a evaziunii fiscale și a altor abateri la legislația incidentă în domeniul securității persoanelor și muncii la negru, precum și pentru menţinerea unui climat de ordine publică şi depistarea persoanelor care fac obiectul muncii de poliţie.

Au fost verificați 15 agenți economici cu acest obiect de activitate, iar în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 43.500 de lei, conform O.U.G. 28/1999. Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării suma totală de 4.493 de lei.

La acțiune au participat și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș și inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, care au efectuat verificări specifice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 5 =