PREFECTUL CAMENIȚĂ MULȚUMEȘTE UNUI FOST PREFECT DE ARGEȘ (74)

Pitestiul vechi

Despre Armand Călinescu am mai scris în cadrul acestui serial. Se poate scrie, de fapt, o monografie vastă cu viața acestui foarte important lider politic născut la Pitești, nu doar câteva articole. Din volumul „Cine a fost Armand Călinescu. Mărturii”, publicat de fiul său Barbu în 1992, am putea extrage multe lucruri puțin cunoscute, dar mă voi opri la un singur episod, mai ales că implică un alt prefect de Argeș.

Armand Călinescu a fost ales deputat de Argeș, din partea Partidului Național-Țărănesc, de mai multe ori – 1926-1928, 1931, 1932, 1933 și 1937. În 1928 a fost numit prefect de Argeș. La 46 de ani ajunge premier al României, dar după 6 luni este asasinat de către legionari.

Deși ocupa funcții majore în Stat, gândul său a rămas la Pitești și Argeș, căutând să ajute. În 1938, pe când era ministru de Interne, are noi inițiative în acest sens. Motiv pentru prefectul de Argeș de atunci, colonelul Petre Cameniță, de a-i trimite o scrisoare de mulțumire (iată că, în sfârșit, vorbim și de prefectul Cameniță, uitat și el, dar vom reveni asupra lui în curând).

„Domnule ministru

Am primit scrisoarea Domniei Voastre, din 20 mai 1938, prin care-mi faceți cunoscut că, în calitate de proprietar în comuna Ciupa, județul Argeș, îmi puneți la dispoziție suma de două sute mii lei, din cari, cu jumătate să se facă o baie populară, iar cu restul să se alimenteze fondul de construcție al școlei satului Ciupa.

Am primit și suma de două sute mii lei.

Ca Prefect al județului, vă sunt foarte recunoscător că-mi dați posibilitatea ca munca mea să aapară mai vizibilă.

Ca cetățean, aș dori ca gestul Domniei Voastre să fie un exemplu cât mai molipsitor și cât mai imitat și de alții.

Vă mulțumesc încă o dată pentru darul ce faceți comunei Ciupa și vă rog să bine voiți a primi asigurarea respectului și dragostei ce vă păstrez.

31 mai 1938, Pitești                                                                                  Colonel CAMENIȚĂ, Prefect de Argeș”

Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.

P.S. Iată, mai jos, conacul lui Armand Călinescu de la Ciupa, despre care am scris în ziarul InfoPitești în aprilie anul trecut…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 2 =