Ținând cont de îmbolnăvirile cu noul coronavirus, autoritățile argeșene au stabilit primele două centre de carantină pentru cei suspeți de contaminare.
Acestea sunt situate în comuna Nucșoara, fiind vorba despre fosta tabără de elevi din comună, aflată la o distanță de 75 de kilometri de Pitești, care are o capacitate de 10 camere, dar și o cabană ce aparține Direcției Silvice Argeș.
În cele două centre de carantină din Argeș vor ajunge doar persoanele asimptomatice, care se întorc din zone afectate de coronavirus, cum ar fi Italia, China, etc.
Dacă vor exista persoane care prezintă simptome ale virusului, acestea vor fi internate la Institutul Național de Boli Infecțioase din București.