S-A LANSAT VERSIUNEA PRELIMINARĂ A STRATEGIEI SMART CITY PITEȘTI

Stiri

Primăria Municipiului Pitești a prezentat versiunea preliminară a strategiei Smart City Pitești participanților la cel de-al doilea workshop smart city, în data de 17 octombrie, la sediul Filarmonicii.

Reprezentanți ai Consiliului Local, ai administrației publice, ai mediului de învățământ si academic, ai mediului de afaceri și ai societății civile au dezbătut temele prioritare abordate în strategia smart city și au asistat la prezentarea unor soluții și bune practici implementate în România și în Europa și care ar putea contribui la redefinirea identității Municipiului Pitești.

S-a vorbit despre cum „Școala viitorului” răspunde cerințelor profesorilor, elevilor și studenților pentru o educație modernă, o școală în care tehnologia facilitează învățarea mixtă, comunicarea și colaborarea. S-au prezentat povești de succes despre cum se pot monitoriza și controla centralizat și eficient consumurile de energie și de apă la nivel de infrastructuri și de clădiri într-un oraș, despre cum evoluează siguranța oamenilor în era digitală sau despre soluții avansate pentru managementul integrat al mobilității urbane.

Pentru a materializa viziunea pe termen lung, de a orchestra o simfonie a inovărilor și a sinergiilor pentru un oraș performant, atractiv și durabil, administrația Municipiului Pitești și-a asumat decizia de continuare a dezvoltării strategice durabile urbane prin înglobarea soluțiilor inteligente pentru rezolvarea priorităților actuale și a provocărilor viitoare ale orașului și ale comunității, într-o abordare holistică, integrată și participativă.

Această abordare va sprijini realizarea misiunii de a construi o platformă interconectată a comunităților, a tehnologiilor și a datelor, cu o administrare deschisă și participativă, care să catalizeze dezvoltarea și recunoașterea Piteștiului ca un oraș vibrant economic, un habitat atractiv pentru oameni, emblematic pentru capitalul său natural, cultural și istoric și cu excelente facilități de tranzit.

Viitorul este despre inovație și progres tehnologic pentru bunăstare. Iar acestea nu sunt posibile fără viziunea, angajamentul și acțiunea de astăzi.

Astfel, strategia Smart City Pitești nu este un trend, nicio fantezie. Este o decizie firească de dezvoltare a municipiului, cu respect față de resursele naturale și patrimoniul istorico-cultural și cu obiective de atingere a unui grad sporit de incluziune socială, de educație și de bunăstare. Acest lucru este posibil prin abordări inovative, stimularea adoptării de tehnologii avansate și a parteneriatelor între actorii cheie, cu o gândire și cu ambiții pe termen lung, dar și cu acțiuni concrete și pași imediați pentru rezolvarea priorităților de azi, construind totodată un cadru operațional de guvernare adecvată, transparentă, participativă și adaptativă la dinamica și cerințele de mâine.

„Conceptul de Smart City devine unul din ce în ce mai interesant pentru orice oraș ale României, iar noi ne asumăm responsabilitatea de a face acest prim pas și de a construi, împreună cu întreaga societate piteșteană, premisele pentru transformarea orașului nostru în versiunea sa cea mai avansată, adaptată secolului 21. Strategia Smart City pentru municipiul Pitești va fi dezbătută public și vom ține seama de propunerile venite din partea cetățenilor care vor dori să se implice, la fel cum vom încerca să integrăm, în proiectele noastre viitoare, ideile și inițiativele despre care aflăm de la alte evenimente de acest gen, din întreaga țară, la care vom participa și pe viitor. Desigur, vorbim despre acele proiecte care se potrivesc Piteștiului, un oraș atipic, dezvoltat intensiv în ultimele două decenii, a cărui transformare pleacă de la conștientizarea și valorificarea punctelor tari, dar și de la confruntarea neajunsurilor și tratarea corectă a priorităților.” – a declarat domnul Cornel Constantin Ionică, primarul Municipiului Pitești.

Documentul strategiei smart city este disponibil pentru 30 zile pe portalul Primăriei Pitești, pentru publicul interesat, iar în acest interval sunt așteptate idei și sugestii de completare.
„Beneficiem de cel mai bun moment pentru a ne programa accelerarea transformării noastre, deoarece, având la bază această strategie, vom putea fi mai bine pregătiți să întâmpinăm noul exercițiu de finanțare multi-anual din fonduri de la Uniunea Europeană, din perioada 2021-2027, cu noi proiecte importante și relevante, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele ambițioase și să ne propulseze pe harta orașelor europene inteligente”, a apreciat domnul viceprimar Sorin Apostoliceanu, în deschiderea workshopului.

În România, Pitești este a treia municipalitate, după Alba-Iulia și București, care își construiește o strategie de smart city.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 3 =