SE APROPIE SIMFONIA LALELELOR! 180.000 DE LALELE PLANTATE

Administrativ

După cum aflăm de la Primăria Municipiului Pitești, angajații SC Salpitflor Green SA (societate a Primăriei) au plantat în luna noiembrie a anului 2018  nu mai puțin de 180.000 bulbi lalele, câte una pentru fiecare piteștean, lalele care vor înfrumuseța orașul începând cu luna  aprilie. Lalelele, simbol al municipiului Pitești, au fost plantate în aproape tot orașul, fiind amenajate în mod special următoarele zone: Parcul Fortuna, Grădina Publică, zona Primărie, zona Curtea de Conturi, Parcul Central, Parcul Prundu, Parcul Lunca Argeșului, Parcul Ștrand, Parcul Trivale, Parcul Făget și sensurile giratorii.

În această perioadă premergătoare Simfoniei Lalelelor se lucrează la administrarea de îngrășăminte chimice  pentru nutriția plantelor.

De asemenea, sunt pregătite răsaduri de flori în serele proprii, acestea urmând a fi plantate în diverse zone ddin oraș. În acest sens, în toamnă au fost plantate în jur de 70.000 răsaduri flori (pansele, myosotis), urmând ca în această primăvară să mai fie plantate în jur de 15.000 răsaduri flori.

Iată că ediția a 42-a a Simfoniei Lalelelor, cea mai importantă sărbătoare a Piteștiului, se apropie! Primăria Municipiului Pitești încă nu a anunțat oficial perioada de desfășurare, dar se pregătește intens. Este posibil, ținându-se cont de sărbătorile pascale din acest an de la ortodocși și catolici, ca Simfonia Lalelelor să se desfășoare, cel mai probabil, între 19-21 aprilie sau între 12-14 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

87 + = 96