La câțiva ani de la crearea Parcului Trivalea, Primăria Pitești a pus la cale, în 1910, la inițiativa primarului N. Gh. Dumitrescu, în cadrul unui plan de sistematizare a orașului Pitești, luarea de măsuri în vederea îmbunătățirea acestui parc. Din expunerea de motive, aflăm lucruri extrem de interesante:
„La elaborarea planului de sistematizare s-a dat o atenție deosebită Parcului Trivalea, care constituie cel mai important loc de agrement al orășenilor, având pentru oraș o deosebită însemnătate. În acest sens, la proiectarea noului bulevard s-a urmărit crearea unei legături mai strânse între parc și oraș. De asemenea, bulevardul de centură exterior, ce vine de la bariera Podului, are mai cu seamă scopul de a forma o intrare mai măreață în parc. El a fost lărgit de la 18 la 32 de m și pe alocuri până la 36 de m (….)
Prin această dispoziție, și făcându-se și plantații pe ambele părți ale șoselei, se formează în interiorul parcului un circuit frumos pentru trăsuri. Un alt drum din oraș spre parc s-a proiectat prin vâlceaua Trivalea.
Farmecul acestui parc ar fi, desigur, mai mare dacă prin el ar trece un curs de apă. Din nefericire, pârâul care îl străbate este mai totdeauna sec. Totuși, s-ar putea ca, din rezervorul de apă care servește pentru alimentarea orașului, să se tragă o conductă (ceea ce s-ar putea face cu mică cheltuială) până la coasta superioară a Trivăii. Din această conductă, apa ar putea curge în pârâu sub forma unei cascade artificiale, formând eventual un lac în partea de jos”.
Din păcate, planul urbanistic din 1910 privind Pădurea Trivalea nu s-a aplicat nici după… 110 ani! Pârâul e tot secat, lacul visat nu există. Dar planul de sistematizare mai prevedea ceva, cu care mulți nu ar fi, astăzi, de acord!
„Ca parcul să fie mai bine legat cu orașul, s-a proiectat extinderea lui înspre str. Smeurii. În această parte a orașului se vor construi, cu timpul, în mod firesc, vile cu grădini mari și plantații, formându-se treptat o tranziție naturală din oraș înspre parc, la care accesul se va da printr-un cartier din cele mai frumoase, devenind el însuți o anexă a Trivăii. Această dispoziție va mări importanța Piteștiului ca stațiune climaterică”.
În fine, nu am devenit stațiune climaterică, așa cum câțiva politicieni locali visau. La vremea respectivă, în 1910, Consiliul Tehnic Superior din subordinea primarului Dumitrescu și-a dat acordul cu aceste măsuri. Măsuri care nu au apucat să fie puse în practică, birocrație exista și atunci, bani puțini la buget la fel, după care apare Primul Război Mondial care a zădărnicit totul…
(va urma)
Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a activității parlamentarilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu
