STATUIA CREATORULUI PARCULUI TRIVALE A DISPĂRUT!

Pitestiul vechi

În anul 1900, a fost realizat, într-un timp de record, Parcul Trivale. Parcul a crescut an de an, fie prin achiziții, fie prin donații (cum procedează, la 20 ianuarie 1912, Ministerul de Război, care cedează din proprietatea sa comunei Piteşti, din terenul cazarmei Reg. 6 artilerie, 162 mp, pentru realizarea unui rond care să înfrumuseţeze intrarea în parcul Trivalea prin faţa cazărmii), ajungând în 1912 la 45 ha.

În luna martie 1914, se stinge Mihail Manolescu, fost prefect de Argeş, autor al proiectului parcului Trivale, în 1899. Primăria, la sugestia Prefecturii, aprobă, cu unanimitatea consilierilor ei, ridicarea unui monument în cinstea lui Mihail Manolescu, alocând pentru aceasta în bugetul pe 1915 suma de 1000 lei.

Din păcate, în 1950, comuniștii locali, incomodați de statuia fondatorului Pădurii Trivale, fost liberal, decid demolarea soclului și topirea statuii impunătoare a lui Manolescu. Tot atunci dispar busturile lui Ion C. Brătianu, Vintilă I.C. Brătianu și Ion I.C. Brătianu, aflate în zona centrală a orașului Pitești.

Inițiatorul Parcului Trivale merită măcar un bust la intrarea în Pădurea Trivale! Poate va fi realizat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 78 = 81