SUTE DE AMENZI DATE DE POLIȚIȘTII ARGEȘENI

Stiri

Aproape 250 de efective de poliție şi poliţie locală s-au aflat la datorie, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19. 40 de acțiuni punctuale au fost desfăşurate în ziua precedentă (din care 37 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și polițişti locali), fiind verificate 167 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

De asemenea, 470 de autovehicule au fost verificate, din care 106 mijloace de transport în comun. Totodată, din totalul celor 1.918 persoane verificate, un număr de 1.147 de persoane au fost controlate cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 245 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 36.000 de lei. Dintre acestea, 224 de sancţiuni, în valoare de 23.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată, ca urmare a nerespectării măsurii izolării, iar 20 de sancțiuni, în valoare de 11.500 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00).

  • Nu a respectat măsura izolării

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un bărbat de 25 de ani, din orașul Ștefănești, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș și C.J.C.I. Argeș.

  • Nu a respectat programul de lucru

În cadrul acțiunilor de verificare a respectării dispozițiilor legale în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS Cov-2, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au constatat faptul că, un agent economic (magazin alimentar) de pe raza de competență funcționa, după ora 21.00, contrar dispozițiilor HG 856/2020. Astfel, polițiștii au pus în vedere reprezentanților societății să respecte programul orar de funcționare și să închidă magazinul. Totodată, documentația întocmită cu ocazia verificărilor a fost înaintată către Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea luării măsurilor legale, conform competențelor.

  • Funcționa peste capacitatea admisă

În ziua de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au constatat faptul că, în incinta unei săli de jocuri de noroc, de pe raza localității Micești, era depășit procentul de 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform prevederilor H.C.J.S.U. nr. 56/07.11.2020, întrucât, din trei aparate existente, două erau ocupate. Documentația întocmită cu ocazia verificărilor a fost înaintată către Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea luării măsurilor legale, conform competențelor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + = 22