Aproximativ 700 de pompieri sunt la datorie pentru desfășurarea în condiții de siguranță a procesului electoral la alegerile Europarlamentare și Referendumului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a efectuat, în această perioadă, acțiuni preventive care să contribuie la consolidarea climatului de siguranță a cetățenilor, respectiv buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare din acest an.
Inspectorii de prevenire au efectuat verificări la locațiile în care sunt organizate secțiile de votare, fiind înlăturate în mod operativ 17 nereguli. Disfuncționalitățile identificate în teren privind încălcarea legislaţiei din domeniul apărării împotriva incendiilor au fost sancționate cu 63 avertismente.
De asemenea, premergător zilei de votare, pompierii vor desfășura activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu personalul secțiilor de votare, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi documentelor specifice procesului electoral.
Principalele aspectele avute în atenție de către inspectorii de prevenire au urmărit:
Pentru familiarizarea cu specificul construcțiilor, asigurarea accesului cu autospeciale și planificarea unor eventuale intervenții, pompierii din cadrul subunităţilor operative au efectuat acţiuni de recunoaştere în teren la toate amplasamentele unde vor funcționa secții de votare.
Premergător și pe timpul zilei de vot, 351 depompieri vor asigura paza la secțiile de votare, iar pentru intervenția la eventualele situații de urgență peste 340 de pompieri militari sunt pregătiți să asigure, zilnic, misiunile de răspuns.