TICHETE DE MASĂ PENTRU CEI MAI SĂRACI 8000 DE ARGEȘENI

Administrativ

Instituția Prefectului Argeș a recepționat joi 8373 de tichete sociale pentru mese calde, sub formă de carduri electronice. În perioada imediat următoare, reprezentanții Primăriilor din județ vor ridica de la sediul Instituției Prefectului tichetele electronice și le vor distribui persoanelor beneficiare. Tichetele sociale sunt oferite de Guvernul României și sunt finanțate din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Programul este implementat în județul Argeș de Instituția Prefectului. Astfel, vor fi acordate tichete sociale pentru masă caldă, în valoare de 180 lei, persoanelor aflate în categorii vulnerabile – bătrâni cu venituri mici şi oameni fără adăpost. Sunt eligibili să primească tichete pentru masă caldă, persoanele care au cel puţin 75 de ani şi care primesc diverse indemnizaţii de la Casa de pensii, dar care au o valoare mai mică sau egala cu pensia minimă, în valoare de 800 de lei în prezent, precum și persoanele, familiile fără adăpost, inclusiv cele care au fost evacuate, dar şi familiile cu copii, fără domiciliu stabil, în special cele monoparentale.

Tichetul social pe suport electronic pentru mese calde are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 76 = 82