ULTIMA ORĂ: GRATIS LA ZOO TRIVALE

Stiri

Grădina Zoologică din Pitești organizează Ziua Porților Deschise, vineri, 4 octombrie 2019, cu prilejul Zilei internaționale a animalelor, ocazie cu care, toți vizitatorii vor avea intrarea gratuită, indiferent de vârstă.

Administrația Domeniului Public Pitești, administrator al Zoo Trivale, a decis ca între orele 9:00 și 19:00 accesul să fie liber pentru toți cei care vor să vadă păsările, animalele, peștii, reptilele, dar și frumosul parc care găzduiește animalele.

În Grădina Zoo există aproape 70 de specii de animale, păsări, reptile, papagali și pești, fiind estimat un număr total de aproape 1800 de viețuitoare. Se remarcă exemplare unice în țară precum: ursul tibetan, câinele dingo, specii rare de papagali Ara, papagali Călugăr, Kiangi, Watusii, carnivore sălbatice, lei, tigri, lupi, urși bruni, fazani din diferite specii, maimuțe etc. Dintre „vedete” enumerăm: tigrii Caian, Sheba și Thor, leii Lusi, Martin și Perla sau maimuțele Mihăiță, Camelia și Dana.

În cadrul parcului există și un muzeu înființat în anul 2007 și care cuprinde un număr de 114 trofee cinegetice (trofee de cerb carpatin, colți de mistreț, trofee de cerb lopătar, blană de urs ).

În 1931, la Florența, ziua de 4 octombrie a fostproclamată oficial de către Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor ca Ziua internațională a animalelor, și ca un omagiu adus Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), protectorul animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228.

Cu timpul a devenit ziua în care se aduce un omagiu tuturor animalelor, din toate țările lumii, fără a se ține cont de naționalitate, religie, credință sau convingeri politice.

Ziua internațională a animalelor este menită să celebreze viața animalelor, în toate formele ei, să contribuie la conștientizarea diverselor roluri pe care animalele le au în viața oamenilor, la manifestarea recunoștinței față de modul în care animalele ne înfrumusețează viața.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

28 − = 21