ZILE CANICULARE. DSP ARGEȘ RECOMANDĂ!

Stiri

Ca urmare a avertizărilor meteorologice ale ANM pentru perioada următoare, cu înregistrarea de temperaturi crescute (peste 35 de grade), Direcția de Sănătate Publică Argeș transmite către populația județului următoarele recomandări:

Evitarea pe cât posibil a expunerii prelungite la soare între orele 11.00 – 18.00.

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii, trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, ochelari de soare, umbrelute, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

De asemenea, în perioadele cu temperaturi ridicate este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide, in special apa si sucuri naturale), fara a astepta sa apară senzața de sete. Este necesar un pahar cu apa la fiecare 15 – 20 de minute.

Se recomandă consumarea zilnică de fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Este bine de ştiut că si o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Se recomandă evitarea consumului de  alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, precum si a băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Pe parcursul zilei este necesar sa ne asiguram confortul termic in locuinta prin aerisirea incaperilor dimineata si seara cand temperaturile sunt mai scazute si prin acoperirea ferestrelor cu jaluzele, draperii, storuri etc. iar dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât diferentele de temperatura interior/exterior sa nu fie foarte mari (nu mai mult de 5 grade); ventilatoarele nu trebuie folosite daca temperatura aerului depaseste 32 grade Celsius.

Persoanele care doresc sa faca plaja vor evita intervalul orar 11.00 – 17.00 si vor folosi intotdeauna creme de protectie solara, deoarece soarele foarte puternic este principala cauza a cancerului de piele.

Se vor evita pe cat posibil activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, constructii, agricultura, etc.) şi trebuie avută grija persoanelor vârstnice, a copiilor, persoanelor cu dizabilităţi oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită.

Persoanele care suferă de anumite afectiuni cronice isi vor continua tratamentul conform indicatiilor medicului. Este foarte util ca in aceste perioade, persoanele cu afectiuni cronice cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant in vederea adaptarii schemei terapeutice la conditiile existente.

În cazul aparitiei unor simptome ca: dureri de cap, ameteli, senzatie de voma, dureri abdominale, scaune diareice dupa supraexpunere la soare, adresati-vă imediat medicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

32 + = 40