ZIUA IMNULUI NAȚIONAL, FĂRĂ CEREMONIE PUBLICĂ LA PITEȘTI

Administrativ

Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”- simbol al Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Din cauza nivelului la care s-a ajuns în Argeș cu pandemia de coronavirus, Garnizoana Pitești nu a mai organizat, astăzi, nicio manifestare publică în fața Cercului Militar, ca în anii precedenți sau ca în alte localități din țară, autoritățile locale limitându-se a transmite mesaje cu caracter public, precum urmează.

Mesajul Instituției Prefectului Argeș:

„Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej de a rememora faptele glorioase ale înaintașilor noștri, dar și pentru a ne gândi cu speranță la viitor. Spiritul de sacrificiu, abnegația și patriotismul sunt calități care stau la baza devenirii noastre ca națiune modernă și democratică. În contextul actual, este nevoie să fim mândri de valorile naționale și să dăm dovadă de calitățile care le-au permis înaintașilor noștri să realizeze un stat modern. Intonând astăzi, împreună, Imnul Naţional ne onorăm trecutul, prezentul și viitorul. La mulți ani, români, la mulți ani, România!”- a transmis prefectul Emanuel Soare.

Mesajul Consiliului Județean Argeș:

„Pe 29 iulie, sărbătorim, ca în fiecare an, «Ziua Imnului Național», unul dintre simbolurile naționale care ne insuflă mândria de a fi români dar și mult curaj.
Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej de a omagia spiritul de sacrificiu, abnegația și patriotismul înaintașilor noștri dar este, în același timp, și un moment în care trebuie să privim cu încredere și optimism în viitor, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm.
La mulți ani Imnului Național! La mulți ani argeșeni și musceleni!”

Constantin Dan Manu, președinte Consiliul Județean Argeș

Mesajul Primăriei Municipiului Pitești:

„29 iulie – Ziua Imnului Național al României

La mulți ani, români!

„Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva.” (Emil Cioran)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 1 =