70 DE ANI DE „AȘCHIUȚĂ”, O ANIVERSARE UITATĂ

Pitestiul vechi

În 1949, în luna octombrie, a fost înființată secția de păpuși a teatrului din Pitești, „Așchiuță”, într-o vreme în care, în țară, în afară de „Țăndărică” din București, mai existau asemenea teatre doar la Iași, Craiova și Sibiu. Cei care au făcut primele demersuri pentru pregătirea artiștilor-mânuitori au fost actorii Lulu Niculescu Handoca și Cristian Șerbănescu.

În numele copiilor de atunci, care au urmărit spectacole specifice, și în semn de respect pentru munca artiștilor, merită menționați și cei care au făcut parte din primul colectiv al Teatrului „Așchiuță”, și anume: Cristian Șerbănescu, primul director, Maria Petredeanu, Valeria Mihalache, Ana Mera, Emma Șerbănescu, Emilia Mircea, Maria Marian, Ana Varabiescu (artiști mânuitori) și pianista Maria Panaitescu.

Cel care își va lega, o viață (vreo 50 de ani chiar), numele de „Așchiuță”, este dl. Nicolae Bănică. A fost angajat în teatrul de păpuși în 1959, la 24 de ani, când secția aniversa 10 ani. A fost mânuitor de păpuși, constructor de păpuși, scenograf, regizor, autor de piese și mulți ani director. Din fericire, i s-au recunoscut meritele, dl. Bănică fiind, din 2004, Cetățean de onoare al municipiului Pitești…

(Nota redacției: Program aniversar din 1959, din colecția particulară a lui Cătălin Tudor, colecționar și anticar din Pitești. Textul îi aparține lui Jean Dumitrașcu. Sigur reușim, la anul, să publicăm un album inedit cu Piteștiul vechi! Reproducerea programului este interzisă, fără acordul lui Cătălin Tudor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 4 =