CASA MARELUI POET DANIEL TURCEA STĂ SĂ CADĂ

Cultura

Daniel Turcea este unul dintre cei mai mari poeți mistici români. S-a născut la Târgu Jiu, la 22 iulie 1945, și a murit la Mânăstirea Cernica, la doar 34 de ani, la 28 martie 1979. Copilăria și adolescența și le-a petrecut la Pitești, unde părinții s-au stabilit mai mulți ani, locuind pe strada Fântânii. A absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești, în 1963, urmând apoi Institutul de Arhitectură din București. Publică doar două volume de versuri în timpul vieții, „Entropia” (1970) și „Epifania” (1978).

Amintirea lui Daniel Turcea la Pitești este astăzi firavă,  doar în sufletele celor care l-au cunoscut, i-au fost colegi sau prieteni. Nici cei de la „Brătianu” nu se mândesc cu el la aniversări, când evocă personalitățile care au absolvit acest liceu. Poeta Elisaveta Novac, fostă profesoară la Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, unde înființase pentru elevi un cerc literar „Daniel Turcea”, a încercat, acum vreo 10 ani, să determine autoritățile locale ca parcul de la Finanțe să poarte numele de Daniel Turcea și să i se realizeze un bust, dar fără rezultat.

Despre legăturile marelui poet cu Piteștiul vorbește Paula Sabău, într-o monografie substanțială pe care i-a dedicat-o acum doi ani, la bază teză de doctorat. Regretatul pictor piteştean Gheorghe Pantelie spunea despre Daniel Turcea: „Pasiunea sa pentru geometrie, i-a fost insuflată, cel mai probabil, de mama sa, profesoară de matematică. Retras, firav, meditativ, ne privea cu înţelepciune, ne încuraja blajin. Avea o fascinaţie pentru misticism. Deşi nu ştia că va muri, se grăbea să publice «Trebuie să public cât mai repede, să aflu». Avea un timbru calm, o tristeţe întipărită pe chip, era de o rară calitate sufletească, distins, care impunea prin tăcere. Îl consider, dintre noi, apropiaţii, singurul vârf de lance în a se desprinde de materie. Chiar înainte de a se retrage la Cernica, cu certitudine o spun, avea o existenţă aproape de sfinţenie.“

Iar poetul Aurel Sibiceanu își amintește: „Deşi era slăbit la trup şi la făptură, Daniel Turcea emana o stranie energie. Chiar dacă vorbea rar, puţin, aproape că tăcea cuvintele, prin nu ştiu care farmec, spunea multe. La un moment dat, într-o discuţie, a spus ca pentru sine: «E atât de aproape Adevărul!» După o tăcere apăsătoare, a continuat: «E mult zgomot în fiinţa noastră, ne lamentăm, cerem vrute şi ne-vrute, semenilor, lui Dumnezeu. Este pricina pentru care nu-l putem auzi pe Domnul.»“

Din păcate, în prezent, casa în care a locuit Daniel Turcea la Pitești pe strada Fântânii stă să cadă. Într-o vreme, fusese scoasă la vânzare, urmând să fie demolată de un dezvoltator imobiliar, dar a venit criza. Ar trebui ca Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România să pună acolo o plăcuță memorială. Și, poate, ca o stradă din Pitești să-i poarte numele. Dacă nici Daniel Turcea nu merită, atunci cine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 2 =