CONCERT SIMFONIC ÎN PITEȘTI

Stiri

Filarmonica Pitești organizează joi, 24 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Silviu Deaconescu, participă, ca soliști, violoniștii Mădălin Sandu și Constantin Mirea, care vor interpreta Concertone pentru 2 viori, în Do major, de W. A. Mozart. În partea a doua, va fi interpretată Simfonia nr. 8 în Fa major de L. v. Beethoven.

După finalizarea studiilor la Școala de Muzică și Liceul de Muzică din Rîmnicu-Vâlcea, Silviu Deaconescu a continuat perfecționarea în muzică, absolvind cu succes Universitatea Națională din București, la clasa pedagogie, dirijat și compoziție. În studenție, și-a „dirijat” colegii, a fost bas-bariton în corala Kontakion a UNMB și violist în Orchestra de Cameră Philarmonia a Centrului Tinerimea Română, alături de care a efectuat turnee în Spania și a creat lucrări muzicale, unele dintre ele, premiate. Din 2007, a contribuit la construcția Filarmonicii Pitești, fiind dirijor al corului simfonic și consultant artistic, programând și organizând evenimente artistice, redactând programe de sală, stabilind repertorii. În 2018, a absolvit cursurile de master în Dirijat orchestră la clasa maestrului Petru Andriesei. La Filarmonica Pitești a dirijat concerte educative, concerte simfonice, vocal-simfonice, concertul de închidere a stagiunii 2012-2013, sau concertul de Crăciun de anul trecut, alături de Corul Arhiepiscopiei și orchestra noastră simfonică.

Absolvent al Facultăţii de Interpretare Instrumentală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Ladislau Csendes, Mădălin Sandu este, de la înființare, din 2007, concertmaestru al Filarmonicii Pitești. Din 2000 a activat la Orchestra de Cameră Philarmonia din București și a colaborat cu filarmonicile din București, Giurgiu, Sibiu, Ploiești, Constanța, Râmnicu-Vâlcea. Ca solist concertist, a susținut numeroase recitaluri şi concerte pe toate scenele muzicale ale ţării. A concertat şi în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Spania, Ungaria şi Republica Moldova. Mădălin Sandu este nu doar un violonist de talent, ci şi aranjor, orchestrator şi dirijor, iniţiator al multor proiecte sonore spectaculoase.

Născut într-o familie de muzicieni, Constantin Mirea a absolvit Liceul de Muzică „George Enescu” din București și Universitatea Națională de Muzică București, secția interpretare vioară, la clasa conf. univ. dr. Florin Croitoru. Sub îndrumarea lui Mircea Tiberian (conf. univ. dr., pianist și compozitor) a finalizat studiile de master jazz. În 2003, obține, prin concurs, Bursa Integrală de Studii în S.U.A., la Univesitatea de Muzică din Louisiana. A urmat numeroase masterclass-uri în jazz și muzică clasică în țară și în străinătate. A susținut concerte de jazz la: Brașov, Galați, Brăila, Sibiu, Târgu-Mureș. În străinătate, a cântat în Germania, Olanda, Belgia, Elveția, Franța, Spania, Italia, Israel și China ș.a. În prezent, este solist și prim-violonist al Operei Comice din București, profesor de vioară la Școala de Muzică Nr. 3 București, lider al cvartetului „Django Sound” și colaborator permanent al Filarmonicii Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

44 + = 47